Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Opinii Repere și idei În vecinătatea cărţilor

În vecinătatea cărţilor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Paul Siladi - 25 Noi, 2014

Atitudinile Părinţilor pustiei cu privire la cărţi nu sunt nici pe departe unitare. Epifanie al Salaminei este unul dintre foarte puţinii apărători ai acumulării de literatură duhovnicească. Avva Macarie este echilibrat, deşi înclină spre a nu încuraja asemenea preocupări la monahi. Poziţia sa o aflăm într-o apoftegmă a avvei Teodor de la Ferme, care l-a întrebat pe bătrân cum să administreze cele trei cărţi ale sale, pe care însă le foloseau şi ceilalţi fraţi din obşte: să le păstreze sau să le vândă pentru a da banii săracilor. Macarie i-a zis: „Bune sunt toate faptele, dar mai bună dintre toate este neagoniseala“. Mişcat de acest cuvânt, avva Teodor decide să vândă cărţile şi să dea banii săracilor.

Mult mai ferm este avva Serapion, care atunci când un frate îi cere un cuvânt, îi zice: „Ce să-ţi spun? Uite, ai luat de la gura văduvelor şi a orfanilor şi ai pus pe pervazul ferestrei“, referindu-se la cărţile pe care le adunase fratele. Aşadar, la Părinţii pustiei găsim toată gama de atitudini faţă de posedarea cărţilor (care nu trebuie confundată cu lectura şi acumularea intelectuală, cu propriile note specifice), de la respingere hotărâtă, trecând prin moderaţie, până la „bibliofilia“ subsumată unor scopuri duhovniceşti a Sfântului Epifanie al Salaminei.

Sfântul Epifanie al Salaminei este o figură aparte în Patericul egiptean. În primul rând pentru că şederea lui în deşert a fost temporară. A acumulat experienţă ascetică în pustie, după care a întemeiat o mănăstire în apropierea oraşului natal, pentru ca în cele din urmă să se stabilească în Cipru, unde a fost hirotonit episcop de Salamina. Prezenţa lui s-a permanentizat în rândul monahilor egipteni prin faptul că au transmis din generaţie în generaţie un set de apoftegme despre acest călugăr cu vocaţie arhierească. Una dintre aceste ziceri ale Sfântului Epifanie care s-au păstrat vine să ne descopere bibliofilul din el: „Dobândirea cărţilor creştine este de trebuinţă pentru cei care au mijloace. Căci doar simpla lor vedere ne mai domoleşte pofta de păcat şi ne îndeamnă să ne ridicăm spre dreptate“.

Sfântul Epifanie, prin prisma relaţiei sale afective cu cărţile, se apropie mai puţin de asceţii severi decât de remarcabilul om politic al secolului XX, Winston Churchill, care zicea despre cărţi: „Dacă nu îţi poţi citi toate cărţile, mângâie-le, priveşte-le, lasă-le să ţi se deschidă la întâmplare, citeşte din prima propoziţie care îţi atrage privirea, pune-le înapoi pe raft cu propriile tale mâini, aranjează-le potrivit propriului tău plan, ca măcar să ştii unde sunt. Îngăduie-le să îţi fie prietene. Îngăduie-le măcar să îţi fie cunoştinţe“.

Pentru Sfântul Epifanie, cărţile reprezentau o valoare duhovnicească, iar pentru Churchill o valoare culturală, pentru că în cazul primului căutările duhovniceşti se găseau cel mai sus în ierarhia valorilor, la fel cum pentru al doilea cultura era bunul cel mai de preţ. În ambele sfere, în cea duhovnicească şi cea culturală, cărţile de calitate reprezintă o vecinătate eficientă. Simpla proximitate a cărţilor are un efect formator. Cărţile punctează spaţiul şi influenţa lor iradiază în jur. Sunt prezenţe cu care se poate intra în dialog în modurile cele mai diferite şi pot să  fie sursă a elanului duhovnicesc, dar şi a unei foarte fireşti dezvoltări personale.