Îndelungata slujire şi dăruire a unui preot

61 de ani de statornică slujire în aceeaşi parohie. Din 1946 până în 2007, la poalele Stânişoarei, în ţinutul marilor frumuseţi, în vecinătatea Mănăstirii voievodale Slatina a îndemnat stăruitor credincioşii pe calea mântuirii preotul Petru Ciobanu, ieşean după obârşie, născut lângă biserica Sfântului Ştefan de la Dobrovăţ.

Uşa casei sale era permanent deschisă

Satele Herla şi Slatina, o vreme reunite în aceeaşi parohie, poartă amprenta strălucită a unei lucrări sacerdotale îndelungate. Amândouă bisericile, una clădită din nou din tiparele unei catedrale, vorbesc despre vrednicia păstorului şi a credincioşilor. La un taifas cu octogenarul şi venerabilul preot, acesta a mărturisit despre apropierea de slăvita mănăstire a lui Lăpuşneanu. I-a cunoscut pe marii duhovnici şi stareţi: părinţii Cleopa, Paisie, Petroniu, Andrei Scrima, Daniil Sandu Tudor, Antonie Plămădeală, Adrian Hriţcu, Arsenie Papacioc ori stareţele Evelina Chirilescu şi Evelina Tănase. În casa lui au poposit numeroşi ierarhi: Sebastian Rusan, Justin Moisescu, Teoctist Arăpaşu ca mitropolit şi patriarh, Antonie Plămădeală, Irineu Crăciunaş, Adrian Hriţcu, Pimen Suceveanul, Epifanie Norocel, Gherasim Cucoşel, Eftimie Luca, Partenie Ciopron, Ioachim Mareş, Casian Crăciun, Calinic Botoşăneanul şi alţii; teologi de renume ca Dumitru Stăniloae şi Olivier Clement, profesori de teologie de la Oxford şi Berna (Elveţia), scriitori ca Geo Bogza, Petru Popescu, Grigore Ilisei şi numele ar putea continua.

Ierodiaconul Antonie Plămădeală, ierarhul de mai târziu, a găsit, încă din anii vieţuirii sale la Slatina, permanent deschisă uşa casei familiei preotului Ciobanu. Într-o dedicaţie la cartea „Trei ceasuri în iad“, mitropolitul Antonie spunea că atunci când viaţa lui trecea prin mari încercări, singurul loc care l-a primit a fost casa părintelui Ciobanu.

Au fost prieteni adevăraţi, cu trăiri intense, cu legături de suflet care nu s-au schimbat o dată cu trecerea anilor. După ce a ajuns episcop la Bucureşti ori Buzău şi mitropolit la Sibiu, vlădica Antonie l-a poftit pe părintele Ciobanu să-i fie colaborator. Întotdeauna a refuzat. A rămas credincios până la urmă parohiei şi păstoriţilor săi.

Ctitor de biserică în vremea comunismului

În vremuri grele a construit biserica de la Herla închinată Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, după planuri proprii care s-au dovedit a fi deosebit de inspirate. A cerut aprobare pentru reparaţii la vechea biserică de lemn, dar de fapt a dorit construirea unui locaş nou, majestuos. A izbucnit în anii aceia un adevărat scandal, a plătit de mai multe ori amenzi, a fost ameninţat. Până la urmă, a izbutit. La sfinţirea din toamna anului 1988 a participat însuşi patriarhul Teoctist al României, cel care-l ajutase ca mitropolit al Moldovei în planul temerar de construire a bisericii. Participarea patriarhului la târnosire a fost o mare bucurie şi răsplată pentru munca şi strădaniile unei vieţi închinate slujirii Domnului. Înainte de a zidi măreaţa biserică de la Herla, preotul Ciobanu a reparat şi a îmbrăcat în haină picturală biserică de secol XIX a satului Slatina. La stăruinţa sa, episcopul-vicar patriarhal Antonie Ploieşteanul a intervenit personal la patriarhul Justinian Marina, pentru ca arhimandritul Sofian Boghiu să picteze locaşul de cult. Într-o pagină de jurnal semnată de părintele Sofian se vorbeşte de trecerea sa pe la Slatina. Amintiri preţioase, cu truda grea a pictării pe schelă la lumina lumânărilor ( în anii â70 Slatina nu avea curent electric) şi mai ales amintirea sfinţirii cu cei doi episcopi-vicari, Antonie şi Irineu, şi cu mulţime mare de popor adunată din toate satele de pe valea Suhăi, până la Fălticeni. În biserica de la Slatina se păstrează, la loc de cinste, o icoană a Maicii Domnului pictată de Irineu Protcenco. O minune de zugrăveală, cu frumuseţi serafice, nepământene. Părintele Sofian i-a cerut părintelui Ciobanu îngăduinţa de a lua icoana în chilia sa. Un an şi jumătate a încercat să facă o copie. La urmă i-a spus că n-a reuşit aproape deloc să redea frumuseţea icoanei lui Protcenco. Copia a donat-o bisericii din Herla, pentru care a făcut dealtfel şi devizul iconografic, apreciind intenţia preotului de a picta „arcele“ cu motive naţionale, păstrate de veacuri, ca într-un tezaur, pe costumele populare ori în vechile covoare moldoveneşti ţesute „la război“.

Peste şase decenii în aceeaşi parohie

Preotul acesta care a călătorit în toate zările a avut un alt mare privilegiu. I-a stat alături, în toţi anii slujirii preoţeşti, înţeleapta sa prezbiteră Angela. Plină de idei, critică şi privind întodeauna lucrurile în profunzimea lor, doamna Angela l-a îndemnat pe soţul ei să nu se încurce cu lucruri mărunte. Realizările de la Slatina şi Herla sunt rodul conlucrării armonioase a celor doi. Preoteasa însă a rămas în umbră, învăţând această smerenie probabil de la monahii îmbunătăţiţi ai mănăstirii voievodale de la Slatina. Prietenia acestei familii cu mitropolitul Antonie a fost, cum spuneam, un model. În casa parohială de la Slatina se păstrează numeroase epistole trimise de mitropolitul Antonie Plămădeală în diferitele etape ale vieţii sale. Unele sunt trimise din străinătate, unde se afla pentru un timp mai lung sau mai scurt. Între literele lor se ascund mărturisiri inedite, adevărate „perle ale genului epistolar“, care ar fi bine într-o zi să vadă lumina tiparului.

Am amintit în câteva cuvinte viaţa unui preot statornic. Ea nu încape însă într-un material atât de scurt. Dintre toate, însă, străluceşte o calitate rar întâlnită. Slujirea îndelungată (61 de ani) şi statornică în aceeaşi parohie. Renunţarea la ranguri oferite în diferite zone ale ţării pentru slujirea unei comunităţi la capăt de ţară tâlcuieşte, iubirea pentru fiii Bisericii peste care a fost aşezat păstor de suflet. A fost răsplătit pentru aceasta cu respectul total al credincioşilor parohiei. „Părintele nostru“ aşa spune, aşa ne învaţă, aşa face. Cuvintele şi faptele lui sunt îndreptar, ca un far ce luminează noaptea şi se vede de departe. Aşa cum este şi lucrarea luminoasă a acestui preot care nu este cu nimic mai prejos de preoţii amintiţi în paginile lui Ion Agârbiceanu sau Gala Galaction. Este unul dintre sfinţii preoţi de la ţară, locul unde s-a născut veşnicia.