„Cultelor religioase le-a fost adresată rugămintea, din partea Ministerului Culturii şi Cultelor, să ţină deschise bisericile în perioada caniculei, pentru a oferi adăpost persoanelor afectate de căldură. De asemenea, ministerul, în colaborare cu autorităţile locale, a solicitat să fie acordat sprijin, ca în lăcaşele de cult să fie amenajate puncte de prim-ajutor în care să fie oferită şi apă potabilă celor aflaţi în dificultate.“
În diferite formulări, această ştire a făcut înconjurul întregii mass-media din România ultimelor săptămâni, semnalând o situaţie dramatică. Din dorinţa de a oferi populaţiei soluţii în faţa urmărilor „fierbinţi“ ale caniculei, autorităţile recomandă menţinerea bisericilor deschise pe întreaga perioadă a zilei şi frecventarea acestora de către cetăţeni.
Probabil pentru multe mii de români, recomandarea Ministerului Culturii şi Cultelor a fost de prisos, întrucât oricum, a trece pragul unei biserici este deja de multă vreme parte a programului lor zilnic. S-au bucurat, probabil, constatând că ceea ce ei ştiau şi împlineau cu mulţumire în suflet a ajuns recomandare oficială din partea înaltelor autorităţi.
Nu este exclus ca mulţi dintre cei care pierduseră, din varii motive, legătura cu Casa Domnului să fi redescoperit, în amiezele toride, nu doar răcoarea zidurilor străvechi, ci şi confortul spiritual al rugăciunii. Aceştia ar putea fi primii care, paradoxal, au beneficiat de pe urma caniculei, pentru că au găsit legătura dintre arşiţa amiezii şi setea sufletului după Dumnezeu.
Numai că, între timp, canicula s-a domolit, iar echilibrul termic ar putea din nou estompa interesul românilor pentru mijloacele de reconfortare fizică şi spirituală. Rămâne o sarcină la latitudinea fiecăruia a aprecia cât de intensă este canicula din propriul suflet şi cât de serioasă este căutarea unui remediu. De asemenea, este importantă găsirea unui termometru adecvat care să indice adevăratele valori ale stării interioare a fiecăruia.
Cele peste 40 de grade Celsius înregistrate zile la rând, cu ceva vreme în urmă, au oferit un bun prilej de manifestare şi a „simfoniei“ dintre Stat şi Biserică. Este adevărat că de data aceasta au prevalat motive mai puţin legate de viaţa spirituală, dar faptul că o instituţie a statului apelează la sprijinul Bisericii în interesul cetăţenilor şi credincioşilor, merită atenţie şi apreciere. Ar fi cu atât mai interesant dacă autorităţile statului ar recunoaşte şi ar sprijini mai mult decât declarativ rolul cu adevărat reconfortant al bisericilor în viaţa cetăţenilor.
Tot la fel, din partea comunităţilor creştine, apelul Ministerului Culturii şi Cultelor ar putea fi văzut nu doar ca o solicitare temporară privitoare la un lucru banal, care, la urma urmei, ar putea fi suplinit şi de nişte instalaţii de aer condiţionat, ci ca un impuls şi o responsabilizare privind echilibrul şi confortul, mai ales spiritual, al românilor.
Canicula a prilejuit, se pare, mai mult decât temperaturi ridicate, depăşindu-şi condiţia de simplu fenomen atmosferic. Dacă o dată cu revenirea temperaturilor la nivelul normal, se constată că s-a învăţat ceva din aceasta, putem răsufla uşuraţi: canicula a avut şi urmări pozitive!
.jpg)
