Învăţătura despre soartă distruge tot ce ne-a fost dat de Dumnezeu

Să nu socotiţi că învăţătura despre soartă face parte din învăţăturile îngăduite, numai că sunt unii oameni care cred în soartă

Diavolul a mai adus pe lume şi o altă învăţătură rea! A deschis drum învăţăturii despre soartă şi destin, ca să pângărească libertatea dată nouă de Dumnezeu, ca să ne convingă că natura este rea; iar cu asta a mai semănat şi alte învăţături rele, deşi nu pe faţă. Aşa sunt otrăvile diavolului.

Dar atunci, de ce mai voieşti a te face creştin, dacă totul e sortit de la naştere? Fiindcă vei fi sub păcat. De unde sunt meşteşugurile? Sunt oare destinate de la naştere? Da, zici tu. Dar a fost ursit unuia să devină înţelept prin osteneli. Astfel, meşteşugul se capătă nu de la naştere, ci cu multe osteneli. Dar de unde, zici tu, că cineva fiind rău este bogat, şi un altul, fiind viclean, a căpătat moştenire de la tatăl său? Pe când un altul, deşi munceşte mult, totuşi este sărac? Acestea într-una le pun înainte; toate numai cu privire la bogăţie şi sărăcie, şi nimic de virtute şi răutate. Dar tu nimic n-ai spus până acum; arată-mi dacă cineva sârguindu-se a devenit rău, sau dacă cineva trândăvindu-se a devenit bun. Căci dacă soarta are vreo putere, atunci trebuie să-şi arate puterea în cele mai mari: adică în virtute şi în răutate, şi nicidecum în bogăţie şi sărăcie.

Cine sunt cei care vorbesc de rău pe Dumnezeu? Sunt cei care aduc împotriva înţelepciunii proniei lui Dumnezeu neorânduiala şi necesitatea soartei! Deloc nu-i de mirare că suferă de boala aceasta păgânii, cei care cad în admirare şi slujesc pietrelor şi lemnelor; dar grozăvia cea mai mare, vrednică într-adevăr de lacrimi şi plânsete multe, e aceea că sunt traşi ca un şuvoi spre tulburare.

Pentru aceasta, diavolul a născocit asemenea otravă şi licorile sunt aducătoare de moarte ale învăţăturii despre soartă, pentru ca să aducă pe negândite, după cum a spus, toată învăţătura lui, ca să ne arate deşartă toată gândirea noastră, fără temei toată credinţa noastră, ca să convingă pe oameni să aibă gânduri rele despre Dumnezeu.

Nu poate, nu poate dobândi cerul acesta acela care crede-n soartă, dar, mai bine spus, unul ca acesta nu poate scăpa de iad şi de pedeapsă. Credinţa în soartă ne porunceşte să ne împotrivim învăţăturilor lui Dumnezeu, care spune: „Şi de veţi vrea şi de mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca. Dar dacă nu veţi vrea şi nici nu mă veţi asculta, de sabie veţi fi mâncaţi…“ (Isaia 1, 19-20)

Să nu socotiţi că învăţătura despre soartă face parte din învăţăturile îngăduite, numai că sunt unii oameni care cred în soartă. Se săvârşesc şi crime, cu toate că sunt interzise de legi; se fac şi desfrânări şi răpiri, chiar de mulţi oameni, cu toate că sunt oprite. Că a crede în soartă este interzis, ca şi omorul, chiar de legile păgâne, se poate vedea din următorul fapt. Dacă unul care a făcut desfrânare cu femeia altuia, şi a fost dat în judecată, ar spune: „Eu nu-s de vină, ci soarta! Eu am vrut să fiu cuminte; dar soarta m-a împins, ea m-a dus la fapta asta!“, oare n-ar fi pentru aceasta osândit mai cumplit, că s-a apărat aşa de nepotrivit? Va fi oare iertat? Deloc!

Nu este, într-adevăr, preaiubite, învăţătură mai rea şi mai plină de puroi de nevindecat ca învăţătura despre soartă, despre ursită. Nu numai că pune în sufletul celor rătăciţi de această credinţă (în soartă) o învăţătură hulitoare, necredincioasă şi pierzătoare, ci le şi înduplecă să grăiască despre Dumnezeu cele care nici despre demoni nu s-ar putea spune; mai tulbură şi viaţa noastră şi umple totul de nelinişte şi de frământare. Învăţătura despre soartă surpă, distruge şi arată de prisos tot ce ne-a fost dat de Dumnezeu şi de fire, prin prooroci şi prin sfinţi, spre învăţătura şi spre îndreptarea noastră. Învăţătura despre soartă face ceea ce ar face de pildă un om bolnav care ar avea nevoie de doctorii, dar care nu se lasă convins să folosească leacurile făcute de doctorii ce stau în jurul lui şi nici n-ar vrea să scape de boală, ci ar sta nepăsător şi trândav, aşteptând o ticăloasă moarte. Învăţătura despre soartă nu ne învaţă, oare, tot aceleaşi? Să nu dea nimeni un sfat folositor, să nu asculte nimeni sfatul altuia! În zadar sunt legile şi judecătorii! În zadar ameninţările şi sfaturile! În zadar frica de pedeapsă, în zadar pentru cei buni cinstirile, premiile şi răsplăţile! Nici dacă te străduieşti n-ai vreun folos, nici dacă trândăveşti nu eşti păgubit. Ce poate să aducă munca şi osteneala?

Iată dar că învăţătura despre soartă n-a fost născocită din altă pricină decât din trândăvie, din nepăsare, din dorinţa de a scăpa de ostenelile pentru virtute. Dacă este soartă, nu este judecată; dacă este soartă, nu este credinţă; dacă este soartă nu este Dumnezeu; dacă este soartă nu este virtute, nu este păcat; dacă este soartă muncim în zadar. Cu astfel de gânduri netrebnice îşi uşurează aici, pentru scurtă vreme, cugetul; dar îşi aprind şi mai tare flacăra gheenei, pentru că ajung şi mai păcătoşi, iar când vor pleca dincolo, vor vedea că sunt pedepsiţi. (Texte selectate din Cuvintele şi Omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur)