Invitatul săptămânii: Pelerinaj spre Înviere

În cursul anului bisericesc există importante oaze duhovniceşti, rânduite de Biserica Dumnezeului Celui viu, prin care credincioşii sunt chemaţi să se înnoiască zi de zi, primenindu-şi haina sufletului, spre a putea lepăda din viaţa lor cea învechită de păcat toate toxinele răului, sub multiplele lui faţete, şi a pune un nou început existenţei lor. Aceste oaze de înnoire lăuntrică sunt marile posturi de peste an: Postul Naşterii Domnului, Postul Adormirii Maicii Domnului, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi, nu în ultimul rând, Postul cel Mare sau Postul Sfintelor Paşti. Dintre toate aceste mari posturi, cel al Paştilor este cel mai exigent, mai insistent în chemările sale pe care le adresează zi de zi credincioşilor de a părăsi toate obiceiurile cele rele, aducătoare de moarte spirituală, şi a împlini binele, adică poruncile lui Dumnezeu, izvor de viaţă şi lumină pentru cei credincioşi. Schimbările în bine pe care le prilejuieşte Postul cel Mare sunt puse în evidenţă şi de mişcările care se petrec în creaţie în această perioadă: ieşirea naturii din amorţeală şi schimbarea chipului ei, prin regenerare, înfrumuseţare şi înflorire.

Înaintaşii noştri au înţeles foarte bine importanţa acestui Post, realizând o ruptură deplină cu viaţa lor dinainte de începerea Postului şi prin faptul că ei nu doar schimbau regimul alimentar, dar înlocuiau, totodată, şi vasele de gătit, spre a nu mai avea nici o legătură viaţa şi hrana lor din perioada Marelui Post cu cea de dinainte de acesta. Atitudinea lor exprima un lucru cât se poate de clar: dorinţa lor fermă de a îngropa viaţa de păcat, învechită, dusă până atunci, şi de a începe una nouă, cu totul alta, mai bineplăcută lui Dumnezeu şi mai folositoare semenilor.

Pentru ca toţi cei credincioşi să poată dobândi o astfel de înnoire, ei trebuie să însoţească viaţa lor cu rugăciunea, meditaţia, îndreptarea mai deasă a gândului spre Dumnezeu şi cu un regim alimentar adecvat acestei perioade. Mâncărurile de post, privite în lumina exigenţelor adevăratului post, nu sunt un scop în sine, ca şi când ele ar avea o valoare duhovnicească intrinsecă. Ar fi greşit să considerăm că postul înseamnă o simplă schimbare a regimului alimentar. Oprirea sau renunţarea de la anumite mâncăruri în sine nu este o practică exclusiv creştină. Ea a existat şi în alte religii şi este practicată şi în domeniul medical. Totuşi, pentru împlinirea adevăratului post, este necesară şi o anumită atitudine alimentară, aşa cum a rânduit Biserica, deoarece, şi prin aceasta se creează atmosfera duhovnicească necesară apropierii mai insistente de Dumnezeu, potolind patimile lăuntrice şi ajutând la o lucrare mai bine coordonată în direcţia binelui. Regimul alimentar trebuie să contribuie şi el la luminarea minţii credinciosului, la purificarea simţirii lui şi la o întărire a voinţei acestuia, de a păşi cu hotătâre prin „uşile pocăinţei“. Cu alte cuvinte, renunţarea la anumite mâncăruri şi băuturi, în scop duhovnicesc, trebuie neapărat însoţită de rugăciuni mai intense, de participare mai frecventă a credincioşilor la sfintele slujbe ale Bisericii, atât de răscolitoare, de profunde şi de înălţătoare în perioada Postului Mare, şi, îndeosebi, la Sfânta Liturghie, de citire şi meditaţie asupra cuvintelor Sfintei Scripturi, dar, mai ales, nu trebuie omisă în nici un chip spovedania şi cuminecarea cu „dumnezeieştile, sfintele şi de viaţă făcătoarele Taine ale lui Hristos“.

Acest demers duhovnicesc înseamnă, în acelaşi timp, o călătorie sau un pelerinaj spre Înviere. Călătoria sau pelerinajul înseamnă a porni de la un punct, un loc şi o stare şi a ajunge în alt punct, loc şi stare. Adică, pornim de la viaţa noastră marcată de indiferenţă, egoism, lăcomie şi răutate şi, călătorind în Postul cel Mare cu Mântuitorul, cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii, dintre care strălucesc cu o lumină aparte Efrem Sirul, Grigorie Palama, Ioan Scărarul, Maria Egipteanca, ajungem la punctul sau starea de înnoire, de luminare, de iertare şi de împăcare. Călătoria sau pelerinajul constituie o necesitate spirituală pentru fiecare om. A rămâne doar pe loc înseamnă sleire de viaţă, lipsă de prospeţime, de orizont şi de îmbogăţire. Această constatare este valabilă, în general, când ne referim la orice fel de călătorie sau pelerinaj. Cu atât mai adevărată este această afirmaţie, referindu-ne la Postul Sfintelor Paşti, perioadă de lumină şi nădejde, de împăcare şi iertare, care ne cere o mişcare a minţii şi a inimii, o trecere de la cele vechi, întunecoase şi rele, spre cele luminoase, adevărate şi înălţătoare. Postul Paştilor ne ajută să ne schimbăm în mod radical viaţa personală, dar nu mai puţin şi pe cea socială, marcată de atâtea disfuncţii, violenţă şi răutate. Prin acest pelerinaj duhovnicesc, pătrunşi de iubirea lui Iisus Hristos, restaurăm umanitatea noastră îmbolnăvită de păcat, pregătind-o de învierea împreună cu Hristos, Biruitorul morţii.

Să ne rugăm şi să cântăm împreună cu Biserica: „Moise, în vremea postului, a luat legea şi pe popor l-a tras la sine; Ilie, postind, cerurile a încuiat; şi cei trei tineri ai lui Avraam pe tiranul cel fără de lege prin post l-au biruit. Prin el şi pe noi, Mântuitorule, învredniceşte-ne să ajungem la Învierea Ta“.