Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Ioan Ianolide, 23 de ani de închisoare cu Hristos în inimă

Ioan Ianolide, 23 de ani de închisoare cu Hristos în inimă

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Repere și idei
Un articol de: Daniela Șontică - 24 Apr, 2017

În temințele comuniste a suferit și Ioan Ianolide. A supraviețuit chinurilor și a scris câteva cărți de memorii, publicate după 1990 de urmași. „Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă“ este cartea cea mai cunoscută a lui Ianolide, cel care a mucenicit în pușcării vreme de 23 de ani, alături de alți mărturisitori. I-au fost colegi de suferință preoții și monahii Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Dumitru Marcu, Gherasim Iscu, Constantin Voicescu, Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Daniil Sandu Tudor. S-a împrietenit în temniță cu intelectuali precum: Valeriu Gafencu, Mircea Vulcănescu, Marcel Petrișor, Radu Gyr, Constantin Oprișan, Nichifor Crainic și Gheor­ghe Jimboiu.

Ioan Ianolide s-a născut la 27 ianuarie 1919, în familia unui aromân înstărit din Dobroteşti, județul Teleorman. A studiat Dreptul la Bucureşti. În 1937 a intrat în Frăţiile de Cruce, fapt care, în 1941, a atras arestarea sa, organizația fiind interzisă. Alături de alţi 28 de tineri, a primit 25 de ani muncă silnică. A cunoscut închisorile de la Jilava, Văcăreşti, Aiud şi Alba Iulia.

Din documentele cercetate de istoricul Adrian Nicolae Petcu reiese că la Aiud a fost pedepsit de nenumărate ori din ordinul comandantului închisorii, Aurel Munteanu.

A muncit în lagărul de la Galda, alături de prietenul său, Valeriu Gafencu, dar a cunoscut și cumplita „reeducare” de la Piteşti, firește, fără a se lăsa „reeducat”.

S-a îmbolnăvit grav, iar 1950 a fost internat în spitalul-penitenciar de la Târgu-Ocna, unde, alături de Gafencu, s-a adâncit în trăirea ortodoxă. Ianolide, ca și prietenul său, a propovăduit credința în Hristos colegilor de suferință, însă fără nici o conotație politică. După circa doi ani, a fost transferat la Caransebeş, apoi la Văcăreşti, Gherla şi Aiud. În martie 1959 a fost mutat la Ministerul de Interne, unde alături de alţi colegi a fost acuzat de conspirație legionară în închisori, evident, pe nedrept, și condamnat la 25 de ani de muncă silnică.

Ioan Ianolide a considerat chinurile temniței un prilej de martiriu. În memorii nota aceste rânduri: „Se punea întrebarea: ce căutam noi în temniţă la acea dată şi ce rost avea lupta noastră? Analizând cu grijă năzuinţele acelor tineri dintre care făceam şi eu parte, am ajuns la concluzia că nu angajarea politică, ci ţinta morală ne călăuzea. Încărcaţi de vise şi de idealuri, cavaleri ai unui ev apus, nebuni ai crucii, exponenţi ai onoarei şi demnităţii, noi înfruntam de fapt o lume întreagă. Am fost lipsiţi de realism şi de spirit de conservare, am fost neînţelepţi şi am intrat în gura lupului, dar ce puteam face altceva? Căci nu am putut să ne pângărim sufletele. Intraţi în această bătălie, nu am avut simţul proporţiilor, dar am acceptat martiriul.” („Întoarcearea la Hristos...”).

A fost eliberat în 1964, dar nu a scăpat niciodată de șicanele Securității. A plecat la cele veşnice în februarie 1986, iar rămășițele sale pământești se odihnesc în cimitirul Mănăstirii Cernica.