Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Iosua şi puterea celor slabi
Puterea lui Dumnezeu se desăvârşeşte în slăbiciune după cum El Însuşi ne asigură adresându-Se Sfântului Apostol Pavel. Dar până la exemplul Apostolului, veridicitatea acestei afirmaţii se observă limpede chiar din istoria vechi-testamentară a regatului Israelului. Înconjurat de vecini ostili, mereu doritori de expansiune teritorială, civilizaţii mult mai avansate şi mai capabile din multe puncte de vedere l-au opresat fără încetare, astfel încât chiar şi simplul fapt al supravieţuirii lui constituie o mărturie elocventă a binecuvântărilor primite, în calitate de popor ales încă de la chemarea lor. Dar istoria Israelului (ne referim aici la cea vechi-testamentară) nu e nici pe departe una care să reflecte capitularea în faţa cuceritorilor sau resemnarea.
Când Domnul a considerat, s-a putut vorbi şi de predare, dar până şi în momentele în care totul părea pierdut, Israelul a avut forţa de a adopta chiar o atitudine ofensivă în faţa cotropitorilor.
Un moment de răscruce l-a constituit moartea lui Moise. Cu cele zece plăgi, trecerea prin Marea Roşie, mana şi apa din piatră (şi nu numai) răsunându-le puternic în minte, israeliţii se temeau că urmaşul lui Moise, Iosua Navi, nu se va putea ridica la nivelul predecesorului. Odată cu moartea prietenului lui Dumnezeu însă (aşa cum era numit), minunile nu au încetat.
Auzind Adoni-Ţedec, regele Ierusalimului, că puternica cetate a Ghibeoniţilor s-a prădat de bunăvoie lui Iosua, a făcut o alianţă cu alţi patru regi pentru a-I pedepsi, dar la strigătul lui Iosua s-a oprit soarele şi luna a stat până ce Dumnezeu a făcut izbândă asupra vrăjmaşilor lor. Oare nu de aceea se scrie în Cartea Dreptului: Soarele a stat în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit către asfinţit aproape toată ziua? (Iosua capitolul 10).
Astfel devine clar cum în faţa vrerii lui Dumnezeu toate planurile strategice şi ingeniozitatea minţii umane se dovedesc zadarnice. Popoarele cele multe rămân fără apărare, iar ambiţia unui mic regat răstoarnă orânduirea aparent firească a lucrurilor. Când cel slab îl biruieşte pe cel tare, primul e purtat de Dumnezeu şi ales să dea mărturie de marea Sa putere. (Paul Negoiţă)