La Ţigăneşti, vreme de 75 de ani, stavrofora Heruvima Timar

Unii oameni trăiesc în stare de indife­rență față de Dumnezeu și nu‑L caută niciodată, alţii se risipesc printre grijile multe şi mărunte ale vieții, dar sunt şi persoane prin cetăţi și mănăstiri care își duc frumos viața, arătând prin ceea ce fac că Dumnezeu este foarte aproape de ei. Într‑un asemenea mod s‑a străduit să vieţuiască, aproape de Dumnezeu, stavrofora Heruvima Timar († 25 ianuarie 2017), fostă stareţă a Mănăstirii Țigă­nești în perioada 1970‑2008.

În vremea ascultărilor pe care le‑am avut în cadrul Exarhatului mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureștilor am fost des la Mănăstirea Țigănești şi am întâlnit‑o pe stavrofora Heruvima Timar, proinstareţa aşezământului monahal, îndemnând‑o de multe ori să lase ca model maicilor mai tinere biografia sa, pentru că ea ar putea reprezenta un îndreptar celor care luptă pentru făgăduințele lor, dar și pentru mănăstirea în care se nevoiesc.

Maica s‑a născut în data de 6 martie 1928, în comuna Sita Buzăului, din județul Covasna, din părinții binecredincioși Ioan și Maria Timar, a căror casă era de multe ori primitoare de monahi şi creştini care iubeau Biserica şi călătoreau spre locuri sfinte.

Pe când Ileana (cum se numea din botez viitoarea călugăriţă) Timar avea doar nouă ani, înainte de moartea mamei sale, a mărturisit familiei gândul de a urma viața monahală.

Mezina familiei a intrat în obștea Mănăstirii Țigănești în anul 1942 sub ascultarea monahiei Siria Botărel, fiind educată şi crescând duhovniceşte într‑o atmosferă filocalică, fără a ieşi vreodată din cuvântul şi îndemnul ei. Şi‑a dorit foarte mult să înveţe carte şi astfel a urmat primele patru clase la Liceul „Regina Maria” din București, perioadă în care a câştigat încrederea şi bunăvoinţa Ecaterinei Lovinescu, soţia criticului literar Eugen Lovinescu, de la care a învăţat limba franceză. A căutat‑o stăruitor după ce Ecaterina Lovinescu a fost arestată şi drept recunoştinţă a trecut‑o în pomelnicul personal, spre a fi pomenită şi după plecarea din această lume.

A continuat studiile la Seminarul Monahal de la Horezu, unde s‑a înscris în toamna anului 1952, an în care a şi fost tunsă în monahism, fiind în ultimii ani una dintre puținele martore ale tradiţiilor de la Horezu şiBistrița, unde s‑a observat îndeosebi grija Patriarhului Justinian Marina pentru educarea întru ale Teologiei a personalului din mănăstirile de maici, cu profesoare călugărițe, aduse în mod expres din unele mănăstiri ale țării, profesoare evocate adeseori de ucenițele de altădată.

În anul 1954, în luna iulie, arhimandritul Cleopa Ilie împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc au poposit la Mănăstirea Ţigăneşti timp de 15 zile, mărturisind că au spovedit o mare parte din soborul acestei mănăstiri şi apreciind, în mod deosebit, sinceritatea inimii călugăriţelor acestui sfânt locaş. Din cuvintele celor doi mari duhovnici a învăţat atunci şi maica Heruvima.

Cu puțin timp înainte de nedreptul Decret 410/1959 a fost trimisă împreună cu alte vieţuitoare ale Ţigăneştilor de către Patriarhul Justinian Marina la Mănăstirea Dealu, care era în pericol să fie desființată, dar numai după o lună s‑a reîntors în mănăstirea ei şi a lucrat în Atelierul de broderie manuală, înființat de Patriarhul Justinian Marina, până în anul 1970, când, în ziua de 1 noiembrie, a fost numită stareță a Mănăstirii Ţigăneşti, înlocuind‑o pe vrednica stareţă Hrisantia Sporea, rudenia sa.

În vremea slujirii sale în această ascultare, s‑a început refacerea mănăstirii afectate de cutremurul din anul 1977, când cele două biserici și stăreția au fost grav avariate, iar 30 de case monahale au fost distruse. Lucrările au continuat mulţi ani, stareţa îngrijin­du‑se şi pentru împodobirea bisericii mari a mănăstirii.

A întreprins ample lucrări de modernizare a mănăstirii, s‑au realizat instalația de apă potabilă şi branșarea la gaze naturale. Viețuitoarele aveau pensii și venituri mici și din acest motiv toate lucrările au fost făcute cu sprijinul unor persoane și instituții importante.

În perioada stăreției stavroforei Heruvima Timar, Mănăstirea Țigănești a cunoscut reabilitarea bisericii mari, a clădirii muzeului și a trapezei monahale. De asemenea, cu ajutorul Patriarhiei Române și la stăruința Patriarhilor Justinian, Iustin și Teoctist au continuat lucrările de renovare a caselor monahale, unde s‑au nevoit în perioada stăreției ei peste 150 de monahii.

Pe lângă lucrările de restaurare, consolidare și înnoire ce s‑au desfășurat în timpul stăreției ei, s‑a dezvoltat, de asemenea, Atelierul de broderie manuală. A crescut prestigiul acestuia în toată țara, comenzile fiind numeroase, realizându‑se broderii cu fir de aur chiar și pentru Palatul Peleș din Sinaia.

Atelierul de la Țigănești în acea perioadă asigura stofe pentru veșminte preoțești și pentru împodobirea locașurilor de cult. Aceasta era o altă formă prin care stareța, dimpreună cu monahiile sale, lucrau pentru binele monahismului și al sfintei noastre Biserici strămoșești.

Am discutat cu maica Heruvima Timar de multe ori în ultimii 10 ani. Am constatat că, deși ajunsese la aproape 80 de ani, maica Heruvima își păstrase prospe­țimea spiritului. Cu toate că se pensionase, era preocupată de viața mănăstirii pe care a condus‑o aproape 40 de ani.

A lucrat în această perioadă cu Patriarhii Justinian Marina, Iustin Moisescu, Teoctist Arăpașu și Daniel Ciobotea. Era sfătoasă și ținea minte întâlnirile importante din anii grei ai regimului comunist. Se spune că a avut curajul de a o înfrunta pe Elena Ceau­șescu, aflată la un moment dat în vizită la Mănăstirea Țigănești. Aceasta se întreba ce rost are mănăstirea în acel loc, mai ales că sunetul clopotelor și al toacei îi „deranja” pe oaspeții înalți care poposeau la Reședința Preziden­țială de la Scroviștea, din vecinătatea mănăstirii.

Stareța Heruvima a vorbit atunci cu mult patos, mai mult ea decât temuta tovarășă. Ar fi spus că mănăstirea s‑a zidit cea dintâi, mai târziu reședința de la Scroviștea, tocmai pe pământurile mănăstirii. Convinsă de spusele stareței sau poate chiar supărată, Elena Ceaușescu a plecat, iar mănăstirea a rămas în locul ei, amenințată, dar neclintită.

În vremea stăreţiei sale, Mănăstirea Ţigăneşti a fost vizitată de numeroşi ierarhi şi slujitori cunoscuţi ai Bisericii Ortodoxe din ţară şi din străinătate, dar şi de personalităţi ale vieţii publice, oameni de cultură şi artă, academicieni şi numeroase delegaţii care au vizitat în acest răstimp Biserica Ortodoxă Română. Dintre ei amintim pe:

Patriarhul Justinian împreună cu o delegaţie de ierarhi români şi străini (octombrie 1972), Patriarhul Teoctist (la Sfintele Paşti din 1987, 16.11.1987, 21.09.1994, 20.02.2005), Patriarhul Iustin cel puțin de două ori şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel (13.01.2008).

Ierarhi din străinătate şi din ţară: Patriarhul Antiohiei Elias al IV-lea (28.10.1974), Arhiepiscopul Teofil Ionescu de la Paris, Arhiepiscopul Olof Sundby, primatul Suediei şi delegaţia luterană suedeză, S.S. Vasken I, Catolicosul tuturor armenilor şi Episcopul Dirayr Mardichian, conducătorul Bisericii Armene din România (12.05.1975), Alexis, Mitropolit de Hones (5.11.1975), Elias, Mitropolit de Tripoli (5.11.1975), Ignatius, Mitropolit de Latakia (septembrie 1976), Arhiepiscopul de Canterbury (21.04.1977), Emilian, Episcopul Alba Iuliei (19.11.1986), Mitropolitul Emilianos Timiadis şi Episcopul Vasile Târgovişteanul (noiembrie 1987), Dimitrios I, Patriarhul Constantinopolului (16.11.1987), Bartolomeu, Mitropolitul Philadelphiei, viitor Patriarh Ecumenic (16.11.1987), Petru, Episcopul de Bălţi şi locţiitor de Mitropolit al Basarabiei (15.11.1993), Ierotei, Mitropolitul Idrei, Speţei şi Eghinei (6.06.1994), Serafim, Mitropolitul Românilor din Europa Centrală (15.08.1995), Patriarhul Petros al Alexandriei, însoţit de mai mulţi ierarhi români şi greci (29.08.1998) şi aproape toți ierarhii români ai vremii.

Episcopi-vicari patriarhali: Antonie Plămădeală, Vasile Costin, Nifon Mihăiţă, Teofan Savu, Vincenţiu Grifoni, Ambrozie Meleacă şi Ciprian Spiridon.

Episcopi-vicari ai Arhiepiscopiei Bucureştilor: Roman Stanciu, Teodosie Petrescu, Sebastian Paşcanu şi Varsanufie Gogescu.

Arhimandriţi: Dometie Trihenea, de la Chilia „Sfântul Ipatie”, de la Muntele Athos (14.10.1978), Bartolomeu Anania, Irineu Chiorbeja (30.04.1982), Ieronim Creţu, Rafael Ghiţă, Teofil Panait şi Chesarie Gheorghescu (ca exarh al mănăstirilor de mai multe ori).

Profesori şi înalţi demnitari: Stelianos Papadopoulos, profesor de patrologie la Universitatea din Atena (31.10.1978), profesorul Nicolae Lungu şi Corala Patriarhiei Române (3.06.1979), pr. prof. Alexandru Ciurea (19.11.1986), Principesa Margareta a României (9.05.1990), academicienii Maya Simionescu şi Eugen Simion, preşedintele Academiei Române etc.

După 1990 maica s‑a bucurat să primească vizite de curtoazie și prietenie şi de la alţi mari demnitari și binefăcători ai mănăstirii. Așa a fost vizita fostului președinte al României Ion Iliescu, prezent și la câteva slujbe, mai ales la sărbătoarea Sfintelor Paști, a unor miniștri, a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a unor profesori universitari, specialiști din diferite domenii, intelectuali reputați ai Cetății Bucureștilor. Desigur, în convorbirile cu aceștia, maica Heruvima a arătat grijă pentru mănăstirea pe care o conducea, dar le‑a vorbit și despre tainele cre­dinței. Avea râvnă duhovnicească, citea mult și cred că se ruga pe măsură. De asemenea, îi pomenea în rugăciune pe cunoscuții și apropiații ei, potrivit rânduielii şi tradiţiei Mănăstirii Țigănești, unde monahiile citesc aproape neîntrerupt Psalmii lui David, adeseori şi la miezul nopţii.

În lunga sa perioadă de stăreție (1970‑2008), cea mai îndelungată din istoria mănăstirii, stavrofora Heruvima a oblăduit la Țigănești călugărițe de mare valoare duhovnicească și intelectuală, unele dintre ele cu viață cuvioasă, sfântă aș zice, altele adevărate artiste în broderie, tapiserie, pictură, altele mari cântărețe și tipicărese, cele mai multe dintre ele trecute către Domnul: monahia Varvara Cosma, cu viață sfântă, căreia stareța Heruvima Timar i‑a sărutat picioarele la îngropăciune, atunci când un nor de păsări au venit din înaltul cerului să o conducă până la mormânt, maicile profesoare Magdalena Teodor (muzică), Cipriana Cojocaru (franceză), Mihaela Burtea (ingineră), Elefteria, sora ei, provenind din școala Mănăstirii Bistrița‑Vâlcea, uceni­țele vestitelor maici Gologanu, maicile rugătoare Hrisantia, fostă stareță (1958‑1970), Paisia, Dosofteea, Ierofteea, maicile cântărețe: Hrisantia, Irina, Rafaela, Taisia, Cipriana, maicile Inochentia și Stavrofilia, venite tot de la Mănăstirea Bistrița, care știau Psaltirea pe de rost, maica Pahomia, care a prevăzut cu exactitate ceasul morții, maica Serafima Popescu, ostenitoare ani la rând în cancelaria mănăstirii, maica Augustina, tipicăreasa de la strana dreaptă, Silvestra, Mavrichia ș.a..

Astfel, îmbinând rugăciunea cu osteneala zilei și cu slujirea aproapelui, a încheiat activitatea de stareță în anul 2008, după osteneli îndelungate, la care s‑au adăugat suferința bolilor și intervenții chirurgicale, cu internări tot mai dese în spital.

Monahia Heruvima s‑a ostenit mult, a lucrat cu mult spor şi a iubit mănăstirea în care a vieţuit 75 de ani. Numele ei rămâne legat de istoria Ţigăneştilor, între ctitorii restauratori şi iubitorii podoabei Casei lui Dumnezeu.

A căutat întotdeauna drumul cel bun, nădăjduind în răsplată netrecătoare de la Dumnezeu.