Lampa sufletului şi uitarea de Dumnezeu

Aţi auzit vreodată de avva Orsisie? A fost unul dintre ucenicii cei mai de seamă ai cuviosului Pahomie cel Mare, întemeietorul monahismului de obşte din Egipt. De la Cuviosul Orsisie nu ni s-a păstrat din păcate decât o singură parabolă, care continuă să fie valabilă şi astăzi. Pilda lui spune aşa: „Ştim că Părintele ceresc ne-a învăţat cunoaşterea desăvârşită prin Sfintele Scripturi. Cu toată sărăcimea minţii mele cred că, dacă omul nu păstrează bine în minte cuvântul Scripturii, toate cele pe care le-a auzit, le uită şi nesocoteşte. Atunci, diavolul, care va găsi prilejul să acţioneze, va birui pe om. Ca exemplu vă pot aduce lampa cu ulei care a fost pregătită cum trebuie şi luminează. Dacă nu i se va pune ulei la timp, încet-încet va începe să se stingă, iar întunericul va creşte. Iar la un moment dat, chiar şi şoarecele se va apropia de ea, ca să-i roadă fitilul. Când fitilul nu va mai avea nici un pic de căldură, nici lumină, va trage de fitil să-l roadă. Lampa căzută jos se va sparge.“

Cam aşa se întâmplă şi cu sufletul pe care-l nesocotim. Cu cât Duhul Sfânt Se îndepărtează încet-încet de el, încât căldura lui se stinge definitiv, diavolul îi roade râvna şi îi distruge până şi trupul. Iar dacă omul are credinţă în Dumnezeu, chiar dacă-l răpeşte nesârguinţa, Dumnezeu, Care-l iubeşte, îi sădeşte frica Lui şi aducerea aminte de iad ca să-şi revină şi să nu cadă de la faţa Domnului. (Preluare şi adaptare după o pildă din Patericul egiptean)