Este lesne de observat că învierile rememorate de Evanghelii indică, prin succesiunea lor, o intensitate crescută, un sens din ce în ce mai înalt, o putere care se dezvăluie în relație cu situații tot mai
Lângă Cruce
Pe munte, lângă Crucea Ta, Iisuse,
Cuvinte sfinte, de durere plânse,
Răzbat ca nuferi albi pe ape duse
Luminând zarea cu miresme ninse.
Tu, Doamne, dulce glas, iubire sfântă,
În nesfârșita-Ți inimii răbdare
Aștepți în ziua-naltă și adâncă
Întârziata noastră deșteptare.
Adesea uităm, Doamne-a Ta chemare,
În pași mărunți trăim cele lumești –
Și rugăciuni rostim, cu nepăsare,
Dorindu-ne să nu ne părăsești.
Împlătoșați cu-ale greșelii zale
Rugă târzie-aducem, secetoși:
De sus, din Cerul mângâierii Tale,
Trimite-o rază către păcătoși.
La Crucea Ta venim acum și plânsem
Cu pocăință pentru ce-am greșit –
Ne mântuie în ceasu-n care suntem,
Iisuse, Cel pe Cruce răstignit.



.jpg)