Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Literatura română, azi

Literatura română, azi

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Tudor Călin Zarojanu - 23 Mai, 2022

Apăreau cărți bune, de autori români, înainte de Decembrie 1989?

Cu siguranță că da! Doar că puține, și anume cele care reușeau performanța să fie și de valoare, și pe placul cenzurii. Cenzură care închidea ochii la unele mici „șo­pârle”, și în cărți, și în spectacolele de teatru, pe baza obser­vației - corecte - că oricum cei care citesc și merg la teatru știu ce trebuie știut și nu pot fi influențați în nici un fel. Nici pro sistem, nici contra - că sunt deja.

Nu același lucru era valabil în ziare, filme și radio-TV. Când i s-a refuzat ecranizarea romanului „Cel mai iubit dintre pământeni”, de Marin Preda, regizorul Mircea Daneliuc și-a exprimat nedumerirea: „Bine, dar este o carte publicată!” I s-a răspuns: „Da, dar, știți, filmul pătrunde mai adânc în mase...”

Apropo de „Cel mai iubit...” - un super bestseller al epocii, care se vindea pe sub mână cu până la o mie de lei cele trei volume! - în anii 1980, Bucureștiul, urmând exemplul Moscovei, decisese să dea drumul criticilor la adresa „obsedantului deceniu” al șaselea, deci era voie să scrii despre „excesele” care s-au comis atunci - dar ulterior nu, desigur!

După Decembrie 1989, literatura - ca și presa - a explodat, decisă să spună tot ce nu avusese voie ­înainte. S-a întâmplat asta? E de discutat... Mai întâi, s-a remarcat că autorii consacrați n-au prea mai dat cărți importante. O ipoteză ar fi că, rutinați să facă doar aluzii la nenorocirile comunismului, s-au adaptat greu - sau deloc - la deplina libertate a cuvântului.

Apoi, s-a manifestat nedumerirea față de cvasi-inexistența legendarelor „cărți de sertar”. Realitatea este că acestea existau, dar nu atât la consacrați, cât la scriitorii încă nepublicați. Care aveau acum a se lupta cu „cenzura” economică în loc de cea politică. Dovada acestei realități este că volume scrise pe vremea comunismului apar chiar și azi.

Azi, când a publica o carte a devenit în sfârșit un lucru la îndemna a aproape oricărui autor. În cel mai rău caz pe banii lui sau pe salvatorul Internet.

Dar despre ce scriu azi autorii români? La prima vedere, despre orice. La o analiză mai atentă, însă, nu poți să nu observi cât de slab sunt reprezentate teme majore, la care, culmea, scriitorii au avut șansa istorică să fie martori, adevărate mine de aur din punct de vedere literar.

Sunt, după peste 32 de ani, foarte puține cărți despre perioada comunistă! Exceptând, e drept, memorialistica închisorilor comuniste și lucrările științifice pe această temă - dar noi vorbim aici despre ficțiune, despre romane în special.

Sunt foarte puține romane despre Decembrie 1989! În privința asta, cinematografia a făcut semnificativ mai mult.

Sunt, de asemenea, foarte pu­ține romane despre începuturile noii democrații, despre agitații primi ani 1990, despre marile mișcări de stradă, despre jocurile politice, despre uriașa manipulare postdecembristă.

Ca și când toate acestea n-ar fi formidabile surse de inspirație. Ca și când n-ar conta atât de mult ca să scrii un roman despre ele.

Absențele tematice majore se ­înregistrează însă și în prezent. Nu avem încă, de pildă, proze ­remarcabile despre pandemia de COVID-19, un mega-eveniment mondial! Poate se scriu acum și trebuie să avem răbdare...

Aș mai adăuga atât: apar multe cărți, unele minunate, despre și pentru copii - dar cam lipsesc cele pentru adolescenți și tineri. La 66 de ani (!) de la primul volum din „Cireșarii” nu avem încă un roman comparabil - firește, adaptat preocupărilor, trăirilor, gusturilor și destinelor tinerilor de azi.

Poate urmează. Doamne, ajută!