De mic copil, poveștile îmi desenau lumea, iar frumuseţea lor părea să curgă din gura celor mai în vârstă ca un izvor fără sfârșit. Basmele, sărbătorile, legendele erau ca niște fire de aur pe care doar Dumnezeu știe de unde și cum le țeseau. Le ascultam fascinat și, cu trecerea anilor, am început să le notez într-un caiet simplu, al cărui cotor păstrează acum povara celor 60 de ani trecuți peste el. În filele lui s-au adunat amintiri, poezii și mărunțișuri aparent irelevante, dar care pentru mine poartă sufletul copilăriei.
Logos şi poezie
A XI-a poruncă
de Ion Minulescu „Ascultă, priveşte şi taci!... Ascultă, să-nveţi să vorbeşti, Priveşte, să-nveţi să clădeşti, Şi taci, să-nţelegi ce să faci... Ascultă, priveşte şi taci! Când simţi că păcatul te paşte Şi glasul sirenei te fură, Tu pune-ţi lacăt la gură Şi-imploră doar Sfintele moaşte - Când simţi că păcatul te paşte! Când simţi ca duşmanul te-nvinge, Smulgându-ţi din suflet credinţa, Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa Şi candela minţii nu-ţi stinge - Când simţi că duşmanul te-nvinge! Când braţele-ncep să te doară, De teama să nu-mbătrâneşti, Rămâi tot cel care eşti - Aceeaşi piatră de moară - Când braţele încep să te doară!... Iar când, cu ochii spre cer, Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci, Ascultă, priveşte şi taci!... Din braţe fă-ţi aripi de fier Şi zboară cu ele spre cer!...“ z



.jpg)