De mic copil, poveștile îmi desenau lumea, iar frumuseţea lor părea să curgă din gura celor mai în vârstă ca un izvor fără sfârșit. Basmele, sărbătorile, legendele erau ca niște fire de aur pe care doar Dumnezeu știe de unde și cum le țeseau. Le ascultam fascinat și, cu trecerea anilor, am început să le notez într-un caiet simplu, al cărui cotor păstrează acum povara celor 60 de ani trecuți peste el. În filele lui s-au adunat amintiri, poezii și mărunțișuri aparent irelevante, dar care pentru mine poartă sufletul copilăriei.
Lumina din cuvânt: Dumnezeu, pe locul care i se cuvine
În viaţa omului care vrea să-i slujească lui Dumnezeu, Dumnezeu trebuie să apară pe primul loc al vieţii, să nu aibă un rol secundar, ci să aibă un rol principal. Întâi Dumnezeu şi apoi omul. Dacă e întâi omul şi apoi Dumnezeu înseamnă că Dumnezeu nu-i pe locul Lui. La Alba Iulia am găsit un cuvânt care mi-a plăcut tare mult, îl avea cineva scris, care zicea aşa: dacă Dumnezeu nu e pe primul loc nu-i pe nici un loc. Cred că nu-i chiar aşa. Eu aş zice altfel, şi cred că zic mult mai bine: dacă Dumnezeu nu-i pe primul loc în inima ta, nu-i pe locul care i se cuvine. S-ar putea ca Dumnezeu să fie pe un loc în inima omului, numai că nu-i pe locul care i se cuvine. Lui Dumnezeu i se cuvine locul cel dintâi. Mai întâi te gândeşti la Dumnezeu şi apoi la oameni. Dacă de multe ori se gândeşte omul la oameni şi apoi la Dumnezeu, înseamnă că Dumnezeu nu-i pe primul loc, nu-i pe locul care i se cuvine. Asta este ceea ce aş vrea să reţineţi: întâi Dumnezeu şi apoi omul, că Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc în inima omului, că dacă nu-i pe primul loc în inimă, nu-i pe locul care i se cuvine.



.jpg)