Lumina din cuvânt: „Patimile trupeşti nu mai reţin din lucruri şi din persoane decât ceea ce-i material“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Data: 14 Noiembrie 2009

Înfrânarea, exercitată liber de omul credincios, nu e înfrânare din urcuşul spre Dumnezeu, ci depărtare de rele, având rostul să-l ferească pe om de scufundarea totală în lume. Desigur lumea, ca zidire a lui Dumnezeu, îşi are rostul ei pozitiv. Ea are să ne ajute în urcuşul spre Dumnezeu. Raţiunile divine ce iradiază din ea o umplu de o lumină şi de o transparenţă care dau o perspectivă infinită înţelegerii noastre. Orice lucru, prin sensul lui niciodată epuizat, prin rostul lui niciodată deplin desluşit în ansamblul universului, trebuie să dea mereu de meditat raţiunii noastre şi să o înalţe dincolo de acel lucru. Orice lucru, prin infinitul sensului şi prin înrădăcinarea lui în infinit, prin legăturile lui, de nesfârşită complexitate, cu sensurile tuturor lucrurilor, este un mister. Cu atât mai mult, persoana unui semen al nostru, care niciodată nu poate încăpea într-o formulă raţională închisă, care nu se poate niciodată epuiza în comunicarea ei şi în setea ei de cunoaştere şi de iubire. Cât de mult nu ne ajută un semen al nostru să ne ridicăm spre infinitul de taine prin înţelesurile interminabile din el; cât de mult nu ne fortifică în urcuşul nostru spiritual prin negrăitele şi nesfârşitele puteri de încurajare, de încredere ce iradiază din el!

Lumea lucrurilor şi persoanelor e menită astfel să fie scară către Dumnezeu, sprijin în urcuşul spre El. Dar prin patimi omul ia lumii această adâncime luminoasă, această transparenţă ce merge până la infinit. În loc să mai fie „orizont de mistere“, lumea devine un conţinut material consumabil, un zid impenetrabil, nestrăbătut de nici o lumină de dincolo. De fapt, patimile trupeşti - lăcomia pântecelui, iubirea de avuţie, curvia - nu mai reţin din lucruri şi din persoane decât ceea ce-i material, ceea ce poate satisface pofta trupului nostru; iar mânia, întristarea, slava deşartă se explică tot prin această reducere a lucrurilor la aspectul lor util trupului şi mărginit. Lucrurile nu mai sunt decât ceea ce se mănâncă sau dau alte înlesniri şi plăceri trupului: îl duc repede, îi dau mirosuri şi gusturi plăcute, îi prezintă un aspect material lucios, îi oferă o odihnă comodă; iar persoana semenului e numai un trup care poate trezi plăceri trupului nostru, sau un cuantum de cai putere, utilizabil ca unealtă pentru producţia de bunuri plăcute trupului. Lucrurile şi persoanele nu mai cuprind decât ceea ce cade imediat sub simţuri, şi nimic dincolo de simţuri. Ele au devenit opace. Lumea a devenit unilaterală, săracă, fără reliefuri de alt ordin decât cel sensibil. Păcatul împotriva lui Dumnezeu, Spiritul creator, e şi un păcat împotriva lumii.

(Părintele Dumitru Stăniloae – Ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe)