Lumina Învierii, bucuria tuturor

În aceste zile strălucitoare, când gândul nostru se îndreaptă către Mântuitorul Iisus Hristos Care a biruit moartea şi a dăruit viaţă veşnică celor ce cred în El, ne aducem aminte cuvintele vieţii veşnice pe care Domnul le spunea ucenicilor Săi şi, prin ei, nouă tuturor: „Puţină vreme mai este Lumina la voi. Umblaţi până când aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; căci cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge. Până când aveţi lumina, credeţi în lumină, ca să fiţi fiii luminii“ (Evanghelia după Ioan - 12, 35).

Aceasta este dorinţa noastră, de a părăsi întunericul şi de a ne îmbrăca în haina cea luminoasă pe care a primit-o fiul risipitor atunci când s-a întors în casa Părintelui celui Bun.
Acum, bucurându-ne de schimbarea veşmântului sufletului prin lucrarea pocăinţei şi prin marele dar al Învierii, cântăm împreună cu Biserica întreagă: „Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm! Să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi: să iertăm toate pentru Înviere! Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pre moarte călcând, şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le“.

Lecturile şi cântările Triodului ne-au însoţit zece săptămâni într-un urcuş duhovnicesc şi într-o călătorie interioară cu Hristos către noi înşine. După o pregătire specială de şapte săptămâni, am întâmpinat Praznicul praznicelor şi Sărbătoarea sărbătorilor cu lumină în suflet şi nădejde în milostivirea lui Dumnezeu. Tristeţea din fiecare săptămână a Sfintelor Pătimiri se risipeşte odată cu salutul vestitor de biruinţă că Hristos a înviat. Negrăită este bucuria Învierii! Fiecare o păstrează în suflet şi o trăieşte conform evlaviei personale în cadru eclesial, precum şi dincolo de pragul locaşului, în familie, printre cei dragi, în societate.

Sfânta Lumină de la Mormântul unde a fost aşezat pentru trei zile Lumina lumii a fost adusă şi anul acesta în România, spre a fi dăruită în Noaptea cea sfântă aproape în toate zonele ţării, poporului dreptmăritor român.

În aceste zile de bucurie deplină auzim de multe ori cântân­du-se în biserică: „Acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul, şi pământul, şi cele dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos întru care S-a preaslăvit“.

Toate sunt pline de lumină. Nu este vorba doar de lumânările care pur şi simplu inundă planeta, ci mai ales de lumina din suflete adunată prin pocăinţă şi mărturisire, rugăciuni, privegheri, meditaţii, fapte bune, între acestea aflându-se iertarea şi iubirea vrăjmaşilor.

Săptămâna care succedă sărbătorii Învierii Domnului este caracterizată prin caracterul doxologic al slujbelor în comparaţie cu săptămâna care precedă praznicul şi în care întâlnim mai ales rugăciunile şi cântările de pocăinţă. Dacă ascultăm cu atenţie alcătuirile liturgice ale imnografilor, descoperim bucuria lor exprimată ca bucurie a Bisericii întregi, în aceste zile de negrăită prăznuire.

Sărbătoarea Învierii Domnului reînnoieşte în noi nădejdea mântuirii şi bucuria comuniunii cu Cerul şi cu cei de lângă noi. Trebuie să ne deschidem sufletul şi să-L primim pe Cel care a răsărit iertare tuturor. În aceste zile, nimeni nu trebuie să se tânguie pentru păcate. Domnul a biruit puterea morţii, a întunericului, a păcatului, a urii, a uitării, a pierzării.

Săptămâna Luminată a împrumutat numele şi strălucirea de la Luminata şi Sfânta Zi a Paştilor. În acest răstimp, atmosfera liturgică a Bisericii este icoană a negrăitelor frumuseţi pregătite celor care iubesc Persoanele Preasfintei Treimi şi lumea Sfinţilor. Lumânările de ceară curată, strălucirea veşmintelor, podoabele bisericilor, cântările şi rugăciunile alcătuite cu duh doxologic de Sfinţii Părinţi şi imnografi creştini arată bucuria tuturor şi lumina adusă în lume de Biruitorul întunericului şi al morţii.

Niciodată în tot cursul anului liturgic bisericesc nu întâlnim mai multă nădejde de mântuire şi nu-L simţim pe Dumnezeu mai aproape de noi. Mântuitorul ne spune tuturor celor ce cred în Învierea Lui: Bucuraţi-vă! Nu vă temeţi! Eu am biruit moartea. Biruinţa Sa asupra morţii este şi biruinţa noastră. Avem încredinţarea că vom învia şi noi în ziua aceea şi vom fi împreună cu Domnul vieţii veşnice întru Împărăţia Sa.

În ceasurile Învierii primim, pe lângă Biruința mântuitoare, o nesfârșită și tainică îmbrățișare. După cum spune dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, acum, toţi îşi primesc răsplata, cei din ceasul întâi, cu plata cea dreaptă, cei din ceasul al treilea, cu mulţumire să prăznuiască, cei din ceasul al şaselea şi al nouălea, nicidecum îndoindu-se. Cei din ceasul al unsprezecelea, netemându-se din pricina întârzierii, căci, darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel de pe urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel de pe urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte, şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi viaţa o laudă... Cuvintele inspiratului arhipăstor subliniază bunătatea Stăpânului faţă de toţi lucrătorii din via Sa, dar accentuează că unora le plăteşte (după dreptate, pentru multă osteneală), iar altora dăruieşte (după nemăsurata Sa bunătate, fără să merite de fapt cei în cauză). Aici se arată, iară şi iară, negrăitele taine ale lui Dumnezeu şi marea Sa milostivire, care copleşeşte toată făptura.

Noi suntem doar mărturisitori și beneficiari ai Învierii Lui. De la slujbe, cântări, rugăciuni obişnuite, gesturi şi până la salutul vestitor de biruinţă „Hristos a înviat“, toate mărturisesc că suntem martorii unei minuni negrăite, care a schimbat mersul istoriei şi a dat tuturor lucrurilor un sens profund.