Mai citește lumea?

Impresia generală e clară: Lumea nu mai ci­tește! Adverbul „mai” face trimitere la o comparație implicită cu un trecut neprecizat. Nu se mai citește cum se citea înainte. În cazul României, referința subîn­țeleasă este „înainte de Revoluție”. Ar reieși așadar că schimbarea de regim, trecerea la democrație și la economia de piață, respectarea în sfârșit a drepturilor omului și celelalte schimbări radicale petrecute după decembrie 1989 ar fi avut acest neplăcut efect secundar: Lumea nu mai citește. De-aici până la nostalgia comunismului nu mai e decât un pas, de data asta într-o bizară cheie intelectuală.

Așa să fie? Principalul motiv pentru care există această impresie este faptul că fiecare titlu are, de regulă, mult mai puțini cumpărători și cititori decât aveau în anii 1980 cărțile de mare succes precum „Cel mai iubit dintre pământeni” sau, dintre traduceri, „Numele trandafirului”, tiraje sporite prin tras la xerox! Dar câte asemenea cărți apăreau într-un an și, în general, câte titluri - altele decât Operele lui Ceaușescu și celelalte volume de propagandă? Poate două sute, cu o largă generozitate. Azi, vorbim despre 20.000-30.000 de ti­tluri noi anual! Or, tirajul lor total este evident incomparabil mai mare decât suma tirajelor celor câtorva sute de cărți publicate într-un an antedecembrist.

Mai mult decât atât: o analiză comparativă dezvăluia că, raportat la PIB, în România se publică la fel de multe cărți ca în Marea Britanie! În 2008, de pildă, la fiecare miliard de euro din PIB în România s-au publicat 113 titluri noi de cărți, la fel ca în Albion.

De ce raportat la PIB? E simplu: nivelul de cultură și de civilizație, implicit interesul pentru citit, este proporțional cu dezvoltarea economică.

E drept, există sondaje și studii care susțin că doar 6,2% dintre români citesc cărți. Să presupunem că sunt corecte. Dar nu avem termen de comparație în trecut, căci nimeni nu făcea asemenea studii pe vremea comunismului. Nu cumva ne iluzionăm noi că înainte se citea mai mult? Nu cumva cei maturi azi ori chiar vârstnici compară mere cu pere - adică își aduc aminte că în adoles­cență citeau mult, iar acum (deși le e greu s-o recunoască) n-o prea mai fac?

Sigur, un sâmbure de adevăr există în fraza cu „nu mai” și el provine din spectaculoasa diversificare postdecembristă a divertismentului, dar și a ofertei culturale. Înainte, aveai de ales între citit și câteva teatre - că de TV nu putea fi vorba și, de la un punct încolo, nici de mers la cinematograf. Azi, numai în București sunt 37 de teatre și un singur lanț de distribuție de filme are 255 de săli la nivel național.

Dar, la urma urmei - cu sau fără comparații, cu trecutul sau cu alte țări -, chiar se citește prea puțin în România de azi? Iată câteva cifre:

- în 2020, cifra totală de afaceri a principalelor 70 de edituri a fost de 84 milioane de euro;

- la un preț mediu de 30 de lei, asta înseamnă 14 milioane de exemplare vândute;

- o carte a lui Igor Bergler s-a vândut în România în 300.000 de exemplare;

- există peste 9.000 de biblioteci publice, iar numărul cititorilor lor, pe județ, este între 23.000 și 280.000;

- există 1.163 de edituri, dintre care 1.100 sunt active, având publicate între 1 și peste 2.000 de ti­tluri.

E mult, e puțin? Dumneavoastră decideți.

În final, o întrebare adresată părinților care se plâng că le stau copiii toată ziua pe net și nu citesc cărți: Dumneavoastră citiți?