Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Mănăstirea „Sfântul Nicolae“ din Câmp

Mănăstirea „Sfântul Nicolae“ din Câmp

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Cornel Cadar - 25 Feb, 2012

În partea de răsărit a judeţului Bacău, în Colinele Tutovei, pe un platou, la o distanţă de 25 km de oraşul Bacău, pe traseul Bacău-Parincea (DJ 252) se află Mănăstirea "Sfântul Nicolae" din Câmp. Aici se găsesc o biserică nou construită şi alta veche din lemn, mai mică, monument istoric. Corpul de chilii îmbrăţişează cele două biserici.

Când am vizitat această mănăstire de maici era o vreme frumoasă de vară (31 iulie), acum trei ani. Un grup de italieni au dorit să ştie mai multe despre Biserica Ortodoxă. Erau veniţi în Horgeşti pentru o săptămână de promovare a citirii Sfintei Scripturi, de meditaţie şi de rugăciune împreună cu creştinii catolici din localitate. I-am dus la Mănăstirea Parincea, numită şi "Sfântul Nicolae" din Câmp.

Ne-au întâmpinat două biserici, încadrate de alei curate, în jurul cărora erau flori şi spaţii verzi. O măicuţă ne-a aşteptat la poartă, ne-a urat bun venit şi ne-a condus spre biserica nouă, cu hramul "Naşterea Maicii Domnului".

Părintele duhovnic Călenic Tudorache, amabil, a explicat pe înţeles italienilor cum se închină creştinii ortodocşi, cum sunt construite şi pictate bisericile. Apoi a răspuns întrebărilor pe care le aveau. Era pentru prima dată când grupul de italieni intra în contact cu spiritualitatea şi arta ortodoxă. Pentru ei era fascinant să audă cum cei care intră în biserică, după ce îşi fac semnul sfintei cruci, "trebuie să caute să lase toată grija cea lumească şi să fie cu gândul, cu mintea şi cu sufletul la Dumnezeu". Au fost interesaţi, de asemenea, de programul celor 20 de măicuţe din mănăstire.

Au ascultat cu atenţie şi istoria mănăstirii. Părintele Mihail Velea, monahia Evlampia Corciu şi monahia Filoteea Costea, în anul 1991, au revenit mai aproape de locurile de baştină. Biserica mică nu era în condiţii bune; un timp fusese părăsită. Au locuit mai întâi într-o construcţie improvizată. Au început restaurarea şi renovarea bisericii, precum şi primele construcţii: trei pavilioane, chilii şi anexe, împrejmuirea cu gard. Obştea a crescut şi biserica a devenit neîncăpătoare. Măicuţele s-au gândit să ridice un alt lăcaş de cult, de zid.

Cu binecuvântarea IPS Eftimie Luca, arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, construcţia a început în anul 1998, fiind proiectată de arhitectul Mariana Moldoveanu. În anul 1997 fusese pusă temelia. A fost terminată în anul 2002. A fost pictată în frescă de Mihai Chiuaru din Bacău (2002-2004). La 12 septembrie 2004, biserica a fost sfinţită de PS Ioachim Mareş şi de PS Ioachim Băcăuanul.

Bisericuţa din lemn este în stânga celei noi. Turla scundă aşezată pe pronaos şi acoperişul de şindrilă atrag atenţia. Pe inscripţia de deasupra uşii odinioară era notat: "Să se ştie de când am făcut această biserică. Leat 7210", adică 1702. Astăzi, deasupra uşii este icoana Sfântului Nicolae. Înăuntru poate fi admirat iconostasul din secolul al XVIII-lea, lucrat în lemn de tei. Câteva icoane şi două sfeşnice s au păstrat din vremea în care biserica a fost construită. Altarul este un trunchi vechi de copac. Pe mobilier este notat Vasile, probabil unul dintre meşterii care au ridicat-o. De asemenea este amintit dascălul Ioan. Biserica a fost reparată de mai multe ori în perioada 1894-1931. În anul 1993 s-au făcut lucrări de restaurare, fiind sfinţită la 14 iulie 1996 de către IPS Eftimie. Îmbunătăţiri s-au făcut şi după aceea.

Biserica îşi are povestea ei, care spune ceva despre oamenii din zonă. A fost ridicată într-un sat dispărut astăzi, numit Cucuieţi, aproape de Tamaşi. Creştinii de acolo s-au împuţinat tot mai mult. Biserica a fost luată de creştinii din Zlatari, care erau lipsiţi de lăcaş de cult. Au tras-o cu boii (tradiţia vorbeşte de 50 de perechi de boi) pe butuci de lemn, dar când mai aveau 2 km până la satul lor, biserica nu a mai putut fi dusă înainte. A rămas în locul în care este astăzi.

La ieşirea din biserica nouă, ochii mi-au căzut pe cele zece reguli pentru cei care păşesc în sfântul lăcaş. Ultima mi-a atras atenţia şi m-a făcut să împărtăşesc gândurile de mai sus: "Plecaţi totdeauna din Biserică cu o învăţătură pentru sufletul dumneavoastră pe care s-o înfăptuiţi chiar din acea zi şi spuneţi şi altora ce v-a impresionat".