Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Mântuială şi mântuire
Există în limba română cuvinte care, deşi asemănătoare fonetic, sunt foarte diferite ca sens. Ele se numesc paronime. Pilda de astăzi se referă la două astfel de cuvinte, mântuială şi mântuire.
Lucrul de mântuială este cel făcut prost, pe grabă, superficial, fără calitate. Pe când, mântuirea se referă la salvarea, la eliberarea sufletelor din robia păcatului şi morţii. Orice este făcut de mântuială nu dăinuieşte. Cu atât mai mult, cine lucrează de mântuială la mântuirea lui nu va ajunge la nici un rezultat.
La moartea tatălui său, un tânăr moşteni o avere însemnată. Pe patul de moarte, tatăl îl îndemnă pe fiul său să folosească o parte din averea pe care i-o lăsase în scopuri de binefacere, iar acesta făgădui că-i va împlini voia.
În satul acela era un zidar sărac, cu o familie numeroasă. Nu era un om al lui Dumnezeu, ci creştin numai cu numele. Tânărul care moştenise averea îl chemă şi zise: „Vreau să ridic pe acest loc frumos o casă, aşa, ca pentru un om muncitor cu mai mulţi copii. Îţi plătesc bine, numai să-mi faci lucru bun şi trainic!“ Zidarul a făgăduit, a primit banii necesari, iar tânărul bogat a plecat. Înainte de a se apuca de treabă, zidarul şi-a zis: Nu mă vede nimeni… Voi cumpăra materiale cât mai ieftine şi-l voi înşela pe cel avut! Lasă că nu se bagă de seamă la un om cu stare! Cu banii care-mi vor rămâne voi petrece eu şi familia mea. Să gustăm şi noi din viaţa îmbelşugată, să ştim şi noi cum e bine, să mai scăpăm de necazuri…“
Şi aşa a şi făcut. A construit o casă aspectuoasă la faţadă, dar slabă şi şubredă ca rezistenţă. Cimentul folosit nu avea concentraţia cerută pentru o clădire solidă, iar fier beton constructorul folosise cât să nu cadă stâlpii de susţinere ai casei.
Când s-a întors, tânărul a văzut casa şi a înmânat zidarului cheile şi actul casei spunându-i: „Iată, omule, acestea sunt documentele de proprietate ale casei; când te-am chemat ca să-mi construieşti locuinţa am făcut-o cu gândul ca să ţi-o dăruiesc ţie şi familiei tale. De aceea ţi-am zis să lucrezi bine, temeinic.
Iată, ai casa făcută de însăşi mâna ta. S-o stăpâneşti sănătos“.
Zidarul a rămas uimit şi ruşinat. S-a întristat şi a spus: „Am vrut să înşel şi m-am înşelat singur. Am lucrat de mântuială şi am pierdut“. (Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din volumul „Istorioare moral-religioase“, pr. Valeriu Dobrescu, 2007)