Marea şi vântul

Călătorul care trece prin Florenţa trăieşte experienţa neobişnuită a unei evadări din limitele ştiute ale cotidianului. Aici, timpul pare că refuză să se scurgă. Aşa că timpul pierdut până intri pe poarta Galeriei "Ufizzi" nu mai are importanţă, deoarece aşteptarea este răsplătită cu minunate surprize. Una dintre acestea este portretul lui Pico della Mirandola, pictat de Cristofano dellâ Altisimmo, acel pictor florentin căruia îi datorăm şi celebrul portret al lui Baiazid.

Acelaşi călător, care a pierdut noţiunea timpului plimbându-se prin Florenţa, va petrece multe minute în faţa acestui portret uimitor. Pico della Mirandola este pictat exact aşa cum a fost el descris. Un tânăr de o frumuseţe deosebită, elegant, cu părul lung şi ochii cenuşii. La doar 23 de ani, el era deja celebru pentru scrierile sale şi prieten apropiat al marelui Lorenzo de Medici, care-l aprecia şi mai ales îl apăra de fiecare dată când mai făcea câte o nesăbuinţă. Foarte bogat, Pico a oferit adăpost mai multor învăţaţi bizantini fugiţi din calea turcilor. Aceştia l-au introdus în scrierile Sfinţilor Părinţi şi ale filosofilor antici. Tot el este considerat ca fiind primul creştin care a studiat în original Talmudul. Pe lângă ebraică, Pico della Mirandola vorbea curent franceza, germana, latina, greaca veche, araba şi caldeeana. Marele erudit a murit tânăr, la doar 31 de ani. Se spune că atunci când s-a îmbolnăvit, cei mai renumiţi medici din lume s-au grăbit să ajungă la căpătâiul bolnavului. Nu au mai putut face mare lucru, fiindcă se crede până astăzi că Pico della Mirandola a murit otrăvit. Probabil, pentru că în ultimii săi ani devenise un apropiat al lui Savonarola. Care a fost motivul adevărat, nu se va şti, se pare, niciodată.

Într-o frază care a rămas celebră, Pico della Mirandola afirma: "Filosofia caută adevărul, teologia îl găseşte, religia îl posedă". El se dovedeşte a fi un veritabil reprezentant al gândirii neoplatonice, atunci când afirmă că omului îi sunt necesare trei trepte pentru a-l descoperi pe Dumnezeu. Acestea sunt : curăţia, iluminarea şi perfecţiunea. Curăţia se realizează, consideră Pico, printr-o cunoaştere a valorilor morale care te învaţă ce este cumpătarea. Teologia morală joacă un rol fundamental. Iluminarea este posibilă prin studiul ştiinţelor naturii care permite o cunoaştere reală a frumuseţilor lumii, aşa cum aceasta a fost creată de Dumnezeu. Drumul spre perfecţiune, cea de-a treia treaptă, este posibil exclusiv prin teologie. Numai ea permite omului să înţeleagă ceea ce-l poate apropia cât mai mult de Dumnezeu. Desigur că în acest context, Pico della Mirandola poate fi considerat ca un entuziast fără margini. Chiar dacă omul tinde către perfecţiune, el nu o va atinge niciodată. Încrederea deplină în posibilităţile omului de a deveni perfect şi situarea acestuia în centrul dezbaterii spirituale este tipică pentru epoca Renaşterii. Însă gândirea lui Pico della Mirandola se deosebeşte fundamental de cea a contemporanilor lui. Şi el este convins de faptul că există o cale prin care filosofia clasică poate fi integrată în gândirea creştină, dar consideră că şi teologia scolastică, desconsiderată în epocă, este necesară şi folositoare pentru a stabili o trecere între trecutul clasic şi teologie. Cel mai cunoscut text al lui Pico della Mirandola rămâne "Discursul asupra demnităţii umane". Conceput iniţial doar ca o introducere, această lucrare este semnificativă pentru gândirea autorului ei. Dumnezeu a creat pe om după ce a creat întreaga lume. Astfel, doar omul este capabil să admire frumuseţea creaţiei divine în totalitatea ei. Cum cel mai important atribut al omului este libertatea, el poate să rămână la nivelul cel mai de jos al existenţei, dar poate, cu un suflet curat şi râvnitor, să se ridice către o cunoaştere profundă a marilor realităţi care leagă pe om de Creatorul său.

I se poate reproşa lui Pico della Mirandola sincretismul tezelor sale, datorat, probabil, incapacităţii de a face ordine în imensul volum de cunoştinţe dobândite. Cu o mai mare experienţă de viaţă, gândurile sale ar fi primit o formă mai clară. Dar merită să fie reţinută imaginea omului puternic şi liber, dornic să se apropie de Domnul. Mai ales în aceste timpuri ale noastre, când omenirea pare a încerca să scape de legătura sa privilegiată cu Dumnezeu. Tentativa este cu atât mai tristă, cu cât fiinţa umană uită semnele pe care Creatorul le trimite ca mărturie a iubirii sale nemărginite pentru om.

Recent, o echipă de cercetători americani a dovedit cu ajutorul unui computer performant că un vânt puternic care bate constant cu o viteză de 100 de km/ h, timp de 12 ore, poate să producă în Marea Roşie o limbă de pământ asemănătoare celei care l-a ajutat pe Moise şi poporul lui să scape de urmărirea faraonului. Carl Drews de la "National Centre for Atmosferic Research" a declarat: "Simularea noastră este aproape identică cu ceea ce scrie în Cartea Facerii. Separarea apei se explică prin comportamentul dinamic al lichidelor. În conformitate cu legile fizicii, vântul mişcă apa într-o anumită direcţie. Astfel se formează un coridor sigur, delimitat de apă pe ambele părţi. La oprirea vântului, apa se reîntoarce instantaneu în golul creat înainte". Desigur că un asemenea fenomen este mai puţin obişnuit, dar oare Biblia nu a reţinut tocmai ceea ce era deosebit? Asemenea lui Pico della Mirandola, cel care la fel ca şi marele nostru Eminescu a murit prea devreme pentru a ne spune tot ceea ce avea de spus, se cuvine să descoperim minunile lumii, ca pas spre cunoaşterea celor mai înalte, care ne duc după strădanie şi asceză către Cel de Sus. Aşa vrea Dumnezeu!