Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Minuni și false minuni

Minuni și false minuni

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Răzvan Bucuroiu - 10 August 2026

Așa se intitula faimoasa carte a arhitectului Mihail Urzică, scrisă în perioada interbelică și reeditată la Anastasia, în 1993. Cartea ne-a fost adusă spre publicare de finul de cununie al lui Urzică, nimeni altul decât regretatul Costion Nicolescu. Între cei doi a existat o legătură spirituală deosebit de intensă, iar mărturia recentă a unui arhiereu care i-a cunoscut bine pe amândoi este că semănau leit. Ca structură sufletească, ca detentă duhovnicească, ca elan mărturisitor și conștiință eclesială. În fine, ca două lumini ale laicatului în vremuri amestecate sau de-a dreptul dramatice.

Cartea lui Mihail Urzică este ca un mic manual de demonologie aplicată, scrisă cu maximă responsabilitate duhovnicească în vremurile tulburi în care „minunile” erau la ordinea zilei. Arhimandritul Ioasaf Popa, lângă care am petrecut zile întregi în mansarda lui minusculă de lângă Antim, vorbea de un adevărat fenomen al „minunismului” interbelic. Amintea și de mulțimea viziunilor și vizionarilor de atunci, dar și despre dorința irepresibilă a mulțimilor de „a primi semn”, de a vedea supranaturalul la lucru! Trebuie să ținem cont și de mentalul României interbelice, neașezată încă în narațiunea laureată a învingătorului, cu rănile Marelui Război încă neînchise, cu o Biserică Ortodoxă care ajunsese dincolo de granițele ei clasice, „istorice”, în provinciile unite cu Țara. Mai aveam și o intelectualitate care voia să redescopere credința ortodoxă ca o formă specifică de identitate românească, de lucrare specifică a neamului - naționalismul epocii - și care vâna minuni, laolaltă cu presa avidă de senzațional. Și cu toții, cler și popor, presimțeau că istoria se va răzbuna cumva, că-și va ieși din matcă, antrenând o viitură de moarte, sânge și blestem. Pe acest fond șubred, „minunile” consemnate în România interbelică se țineau lanț...

Cine nu a auzit de Petrache Lupu și al său Maglavit? Dar de Vladimirești? Sau de alte cazuri paranormale sau doar fantasme colective puse în contul divinității? Mihail Urzică le inventariază cu minuție, cu gingășie psihologică și fermitate eclesială, canonică și spirituală. Filtrul este ultrafin, diagnosticul clar: amăgire, iluzii vândute, înșelare demonică, tam-tam de presă (pentru tiraje umflate), instrumentalizare politică, mesianism ieftin. Dar cât de mult seamănă situația României de atunci cu cea de acum! Chiar dacă fenomenele ieșite din comun sunt mai restrânse, chiar dacă înșelările sunt mai ușor de dovedit, chiar dacă gradul de alfabetizare (inclusiv teologică) a populației a crescut, cu toate acestea încă mai sunt vânate minuni, sunt asiduu căutați „sfinți” tămăduitori, guruși providențialiști și vraci creștini, duhovnici care „deschid cartea” și călugărași care desfac cununii, maici care te scapă de gută și deochi. Un întreg arsenal de fapte ieșite din comun este deversat pe rețele, like-urile curg, beneficiile la fel. În plus, mai este o categorie de iluminați care „deschid” mințile oamenilor creduli, sinceri și ignoranți, deopotrivă. Acești inițiați în cele duhovnicești, care au o carte în plus în raftul minții și au avut parte de vreo întâlnire deosebită, fac acum mare tapaj cu spiritualitatea „unică” a poporului român, cu profetismul creștin mixat cu doze subtile de filetism, cu atacuri susținute la „ăilalți”, cu drone și rachete verbale la adresa oricărei forme de alteritate, de progres (chiar și real), de norme științifice unanim acceptate.

România interbelică era în mare frământare identitară, avea nevoie de „ancore” ale spiritualității autentice, avea trebuință de minuni punctuale care să-i certifice ei și lumii faptul că marea minune istorică a Reîntregirii este un act consacrat de Dumnezeu Însuși. Că noua realitate românească atât de complexă, atât de evanescentă, atât de volatilă (s-a și dovedit astfel) are certificat ceresc și că românii - până mai ieri neam de robi și dependenți de marile puteri - au o voce proprie, aparte: cea a credinței. Însă istoria, doar peste câțiva ani, va face una cu pământul aceste trăiri și semnificația lor „măreață”, din ele nemairămânând nimic. Sau poate doar o carte scrisă de o minte lucidă, cea a lui Mihail Urzică... Însă acum, în zilele noastre, cine îi poate continua decriptările?

Citeşte mai multe despre:   prezentare de carte  -   minuni