Misionarul din Episcopia cu veche tradiţie

Promoţia 1982-1987 a Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ a avut mulţi elevi merituoşi, veniţi din vocaţie la singura „şcoală de preoţi“ care funcţiona atunci în Mitropolia Moldovei şi Sucevei. Unii dintre ei aveau simţul muzicii şi darul cântării frumoase, formând un cor reuşit şi apreciat, care era prezent nu doar la slujbele din sărbători ori zile de rând, ci şi la evenimente importante ce se desfăşurau într-o perioadă când nu putea fi vorba de libertate de expresie, ci, dimpotrivă, de obstrucţionare şi numeroase umilinţe. Printre ei se aflau mulţi rugători care-şi încheiau ziua în paraclisul şcolii, adăugând la rugăciunile făcute în comun pe cele particulare, înălţate din inimi curate şi sincere.

Elevul seminarist Cornel Onilă

Clasa respectivă îl avea ca diriginte pe părintele profesor Constantin Cojocaru, cunoscut nu doar pentru erudiţia sa, ci şi pentru grija manifestată constant pentru discipoli. Împreună au făcut numeroase excursii şi drumeţii, cărora se adaugă desele poposiri în casa parohială din Lunca, satul în care părintele a slujit vreme de un sfert de veac.

În mod excepţional, părintele Cojocaru m-a poftit şi pe mine într-una dintre excursiile făcute prin ţară, în care am descoperit numeroase mănăstiri, biserici şi locuri pitoreşti din Ţara Românească şi Transilvania. Am avut atunci prilejul să-i cunosc mai bine, în seminarul nemţean, pe aceşti elevi care erau cu doi ani mai mari decât mine.

Printre ei s-au remarcat în mod deosebit, încă de atunci, câţiva, prin evlavie, bunăcuviinţă şi rezultate meritorii la învăţătură.

Dintre aceştia elevul Cornel Onilă a manifestat dintru început o chemare specială pentru studiul Sfintei Scripturi. Îşi făcuse o obişnuinţă să citească în fiecare zi mai multe capitole din Noul Testament şi să le aprofundeze, iar când părintele Mihai Vizitiu, directorul seminarului şi profesor de biblice, a dat un test fulger, Cornel Onilă a fost singurul care mărturisea că a parcurs în întregime paginile Sfintei Scripturi. Nu doar această „zăbavă“ este demnă de reţinut, ci mai ales interesul manifestat în anii studiilor teologice pentru această disciplină şi pentru toate celelalte în general. Cu ajutorul profesorilor şi cu eforturi susţinute, Cornel Onilă a părăsit Seminarul de la Neamţ cu un bagaj consistent de cunoştinţe şi cu dorinţa de a le îmbogăţi în anii următori.

Din vremea Seminarului îmi amintesc şi de grija pe care el o arăta faţă de elevii bolnavi. În dulapul personal avea un mic „punct farmaceutic“ în care aduna cu grijă medicamente de la unii doctori pe care i-a cunoscut în acei ani. La nevoie oferea altora, fiind deja iniţiat în cunoştinţele „de bază“ ale medicinei. Era, de asemenea, preocupat să afle cât mai multe informaţii din diferite domenii şi dialoga cu medici, profesori, oameni de diferite profesii pe care-i întâlnea în zona seminarului sau în autobuzul cu care venea de acasă, din Cornii Albeştilor, ori călătorind spre Târgu Neamţ, oraşul cel mai apropiat de locaţia şcolii.

Preocuparea pentru frumuseţile naturale se manifesta prin călătoriile spre schiturile Vovidenia şi Pocrov în zilele de sărbătoare sau în după-amiezile libere. Preumblările însoţite de discuţii interesante erau adevărate bucurii în vremurile acelea, cu atât de multe îngrădiri şi cu puţine privilegii.

Calităţi deosebite l-au recomandat pentru slujirea arhierească

La sfârşitul seminarului, Cornel Onilă era un bun apologet al credinţei ortodoxe, susţinând ideile sale cu versete scripturistice, cunoştinţe solide de teologie şi lecturi permanente. Era un fervent cititor al cărţilor din biblioteca seminarului, preţuind vremea printre tomuri valoroase, pe care le recomanda apoi şi altora. A continuat aceeaşi lucrare şi la Institutul Teologic de grad Universitar din Bucureşti, unde a cunoscut numeroşi slujitori ai Bisericii, care l-au preţuit şi recomandat pentru o bursă în Germania. Păstrez şi acum scrisorile pe care mi le-a trimis în vremea aceea, amintind de greutăţile şi incertitudinile începutului, ca şi de împlinirile din perioada care a urmat. După studiile din străinătate, a revenit în ţinutul natal, angajându-se într-o intensă lucrare misionară, activând pe lângă episcopul Ioachim al Huşilor, care l-a primit cu multă bunăvoinţă. La scurt timp a fost hirotonit în Catedrala episcopală reînnoită în anii respectivi de episcopul ctitor Ioachim, care l-a şi purtat sub mantia arhierească până în faţa sfântului altar, unde şi-a depus făgăduinţele. Din seara aceea, grija părintelui Corneliu, devenit apoi protosinghel şi consilier eparhial, a fost îndreptată spre această istorică eparhie, vitregită decenii la rând de regimul comunist potrivnic Bisericii.

Calităţile sale şi preocupările serioase l-au recomandat pentru slujirea arhierească, fiind hirotonit Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor cu titlul Bârlădeanul. Cuvântul de învăţătură al tânărului Arhiereu-Vicar a fost mereu inspirat din zicerile Scripturii, argumentat şi elevat, încântând auditoriul şi apărând credinţa dreptmăritoare lovită din diferite părţi tot mai insistent în vremuri de aşa-numită libertate.

Preasfinţitul Arhiereu-Vicar a răspuns întotdeauna invitaţiilor care i-au fost făcute de Arhiepiscopia Iaşilor şi din alte eparhii vecine, fiind prezent la hramuri de catedrale şi mănăstiri, sărbători ale sfinţilor şi momente importante din viaţa Bisericii, arătând mereu entuziasm, pricepere şi râvnă sfântă.

A apelat în această perioadă la cunoştinţele sale din spaţiul german şi a ajutat, în limita posibilităţilor, la alinarea suferinţei celor bolnavi, a oamenilor năpăstuiţi de încercările vieţii, a celor singuri şi uitaţi de cei apropiaţi.

A participat la întruniri teologice şi a vizitat numeroase ţări din Europa, fiind un partener de dialog deschis şi apreciat.

Preasfinţitul Corneliu, al 51-lea episcop al Huşilor

La împlinirea unui deceniu de slujire arhiereasacă Bunul Dumnezeu a rânduit să fie ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Episcop al Eparhiei Huşilor, unde au păstorit odinioară ierarhi sfinţi şi cărturari, precum Ioan de la Râşca, Dosoftei, Veniamin Costache, Melchisedec Ştefănescu, Nicodim Munteanu ori Grigorie Leu, ca să pomenim doar câteva nume din şirul celor 50 mari episcopi care au luminat cu învăţăturile lor sufletele credincioşilor încredinţate de mai Marele Păstorilor.

Întronizarea ca episcop al Huşilor din ziua de 29 iunie 2009 a fost o mare sărbătoare a întregului ţinut, aflat altădată în inima ţării, acum la margine şi despărţit de graniţe artificiale între fraţi.

Poate niciodată n-a fost atâta popor între hotarele Centrului eparhial, cu mulţime de ierarhi şi preoţi, cu preşedintele ţării, demnitari şi oaspeţi din străinătate.

Preasfinţitul Corneliu, al 51-lea episcop al Huşilor, şi-a început activitatea în ziua pomenirii slăviţilor Apostoli Petru şi Pavel, al căror zel va fi până la sfârşitul veacurilor model pentru toţi slujitorii Bisericii.

La viaţa şi slujirea lor privind se va face tuturor toate, ca pe toţi să-i dobândească, aşa încât nimeni să nu-i dispreţuiască tinereţile.

Sfinţii Apostoli îl vor călăuzi în noua slujire şi-i vor fi sprijin, ajutor, mângâiere şi mijlocire către Mântuitorul.

Va vesti Evanghelia şi va lumina tuturor celor din întuneric, câştigând sufletele încredinţate, pentru împărăţia cerurilor.