Monahul ca dintr-o poveste: Benedict Ghiuş Arhimandritul

În timpul primului an de facultate, 1989-1990, am fost de câteva ori la Mănăstirea Cernica, de-a dreptul asaltată atunci de mulţimile credincioşilor căutători ai rugăciunii şi ocrotirii sfinţilor. Din pleiada de monahi bătrâni care veneau din alte vremuri se mai aflau unii cu un farmec aparte ce puteau fi întâlniţi fie în Sfântul Altar, fie la strană sau în chiliile lor. Printre aceştia se remarca monahul ca dintr-o poveste - arhimandritul Benedict Ghiuş. Locuia într-o căsuţă de pe malul lacului, în spatele paraclisului, pe aleea ce ducea către casa Sfântului Ierarh Calinic. Anii se adunaseră, ceva peste optzeci, era şi suferind, iar maladia Parkinson aproape nu-i mai îngăduia să ţină în mâini cărţile care-i erau atât de dragi. L-am întâlnit în ultima perioadă a vieţii sale, când sufletul se deprindea încet de lutul trupului, aflându-se într-o mare suferinţă pe care o suporta muceniceşte, în totală linişte, cu ajutorul binevoitor al călugăriţei Doroteea care a vieţuit, mai târziu, în Mănăstirea Viforâta din apropierea Târgoviştei.

Viaţa părintelui Benedict m-a fascinat, deşi n-am reuşit să-l cunosc decât într-o foarte mică măsură. După trecerea anilor am căutat să aflu amănunte din profilul biografic al smeritului părinte. În arhiva Eclesiarhiei Catedralei Patriarhale am descoperit câteva procese-verbale uzuale ale consiliilor slujitorilor catedralei în care apare şi semnătura părintelui Benedict. În unele duminici şi sărbători, părintele Benedict era desemnat să rostească cuvântul de învăţătură, pregătit cu mare grijă după cum dovedesc manuscrisele păstrate până acum. Scrisul ordonat şi preocupările cărturăreşti ale monahului minunat reprezintă modelul unui intelectual de mare ţinută, înveşmântat în mantia bunei-cuviinţe şi a modestiei filocalice rar întâlnite.

În peregrinările mele din vremea înserărilor în Lavra Sfântului Ierarh Calinic am descoperit la mormântul avvei Benedict făclii aprinse, ceea ce se tălmăceşte cu două cuvinte simple: neuitare şi recunoştinţă. Se poate să fie atenţia vreunui monah sensibil sau al credincioşilor respectuoşi care-l poartă în rugăciuni pe cuviosul monah. I-am cerut părintelui poet Ignatie Grecu câteva amănunte din scriptele mănăstirii. Nu sunt în totalitate informaţiile pe care le-aş fi dorit. Ceea ce m-a impresionat în mod deosebit au fost cele două autobiografii semnate de arhim. Benedict Ghiuş în anii 1935, respectiv 1985. Redactate la Chişinău în 27 iunie 1935 (prima) şi la 24 august 1985 la Mănăstirea Cernica (a doua), la un interval de jumătate de veac, cele două Curriculum Vitae oferă nu doar simple date din viaţa zbuciumată a monahului, ci mai ales o cuminţenie şi o smerenie - rara avis - care se pliază perfect pe devenirea spirituală cerută de pravilele călugăreşti. Din cea de-a doua biografie am reţinut câteva expresii memorabile: "…pentru oarecare modeste merite, vlădica Tit Simedrea, pe atunci episcop de Hotin, m-a cinstit mai întâi cu rangul de protosinghel şi apoi cu rangul de arhimandrit, în 1939…" …"în ianuarie 1944 am fost ales episcop de Hotin, alegere ce a fost invalidată din motive independente de voinţa mea…" …"Ultimii 25 de ani au fost ca o prăbuşire: o pareză de facial cu tulburări ale mersului, care stăruie şi astăzi. Am încercat să mă port ca un om sănătos, cum spunea doctorul…".

Cu toată suferinţa ultimilor ani a lucrat mult la diortosirea textelor din Proloage. Farmecul vieţii sfinţilor i s-au impus cu putere şi îl prindeau adeseori nopţile lucrând, când singur, când ajutat de părintele Constantin Voicescu. A găsit înţelegerea mitropolitului Nestor Vornicescu pe care îl cunoscuse în Lavra Neamţului şi au reuşit publicarea Vieţii Sfinţilor, după vechile ediţii de Neamţ, cu actualizarea cerută de evoluţia limbii. A ostenit şi în redactarea multor predici, parte dintre ele publicate în revistele bisericeşti ale vremii, unele chiar în antologii de cuvântări, extrase din diferite izvoare omiletice şi catehetice. S-au păstrat în manuscris predici şi meditaţii, note de lectură, însemnări, pagini de jurnal. Din nefericire, puţine pagini au văzut lumina tiparului. Cei mai mulţi dintre cei care l-au cunoscut bine pe arhimandritul Benedict Ghiuş s-au dus şi ei către lumea sfinţilor pe care au căutat-o cu stăruinţă în această viaţă, pierzându-se astfel mărturii preţioase.