Muzica în viața noastră

În urmă cu o săptămână a murit Toto Cutugno, un muzician care spusese că România e a doua lui casă. Departe de-a fi doar un interpret, așa cum poate l-au perceput unii, a fost un remarcabil compozitor și un om capabil să țină în spate un întreg spectacol.

Joe Dassin, Dalida, Adriano Celentano, Gerard Lenorman, Hervé Vilard, Luis Miguel, Michel Sardou, Mireille Mathieu, Peppino di Capri, Jose Luis Rodriguez, formația Ricchi e Poveri și mari orchestre (Pourcel, Caravelli, Paul Mauriat) au cântat cântecele lui.

A prezentat 28 de melodii la Festivalul de la Sanremo, în perioada 1970-2008. Hitul său, L’italiano, o mărturisire de patriotism, a fost cel mai vândut disc italian în perioada 1981-1986, iar la fel de celebra piesă L’été indien a avut peste 80 de variante, cea mai cunoscută fiind cea interpretată de Joe Dassin. Era prima piesă pe care a scris-o compozitorul!

La Festivalul Cerbul de Aur de la Brașov, în 1993, Toto Cutugno a oferit publicului - Piața Sfatului era arhiplină și ciorchini de oameni împodobeau ferestrele dând către ea - un recital de neuitat, cu mult mai lung decât durata pentru care fusese plătit artistul, care a revenit după aceea de multe ori în România.

Moartea lui și rememorarea unei cariere excepționale de peste o jumătate de secol (dacă nu lăum în considerare și premiul de la 13 ani la un concurs muzical regional!) m-au făcut să mă-ntreb încă o dată ce rol joacă muzica în viața noastră. Și, desigur, ce fel de muzică.

În viața unui om credincios, muzica este prezentă, în primul rând și cu o frecvență ridicată, prin cântările bisericești din timpul slujbelor.

În același timp, muzica ne înso­țește și e bine că ne însoțește întreaga viață, începând cu cântecele de leagăn ale mamei, continuând cu cântecelele jocurilor de copii, cu colindele de Crăciun și, pe măsura evoluției copiilor și în funcție de educația primită, cu toate formele de muzică pe care le cunoaștem, de la cea populară și muzica simfonică până la numeroasele forme de muzică de divertisment: canțonete, jazz, muzica de film, rock, folk, pop etc. În timp, fiecare dintre noi își alege genurile preferate și le ascultă în varii împrejurări: înregistrări pe discuri (de vinil sau CD-uri), la radio, la TV, în mașină, plus transmisii în direct de la concerte și, nu în ultimul rând, participarea la acestea, fie ele de muzică clasică sau modernă.

Desigur, ca în orice alt domeniu, esențial este discernământul. Deși e normal să existe multe feluri de mu­­zică, e important la care dintre ele rezonezi. Am avut de curând o bi­nevenită dezbatere publică pe marginea unui spectacol jalnic în cadrul unui festival altfel prestigios și cu o ex­celentă imagine în străinătate. Aceste lucruri se întâmplă și n-ar fo­l­osi la nimic să le ignorăm. Dar nici să le transformăm în drame naționale.

În realitate, o trecere în revistă fie și sumară va releva că adoles­cenții și tinerii, în majoritatea lor, iubesc muzica de calitate, indiferent de genul ei. Deloc întâmplător, mulți dintre ei apreciază aceeași muzică pe care o ascultau părinții lor când erau tineri și o ascultă și acum.

Noi, ca adulți, e normal să fim atenți la ce preferă copiii noștri - nu doar în muzică, ci și în literatură, de pildă - și să-i îndrumăm în mod inteligent, adică nu prin interdicții, ci prezentându-le și recoman­dân­du-le genurile și manifestările pe care, prin experiența și cultura noastră, le considerăm a fi de calitate.

Și, împreună, să iubim muzica bună și s-o lăsăm să ne însoțească viața!