Necurată nu este decât intenţia care nu mulţumeşte lui Dumnezeu

Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor, prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt înfieraţi în cugetul lor. Aceştia opresc de la căsătorie şi de la unele bucate pe care Dumnezeu le-a făcut spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei ce au cunoscut adevărul, pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire; căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune (I Timotei 4, 1-5).

După cum cei ce se ţin de credinţă se sprijină pe o ancoră puternică, tot aşa şi cei ce au căzut din credinţă, nicăieri nu pot sta cu putere, ci purtându-se în dreapta şi în stânga, la urmă ajung chiar la gura prăpastiei în care se prăbuşesc. Aceasta a învederat-o când spune că s-au depărtat unii de la credinţă şi au căzut, iar acum zice: „Iar Duhul lămurit grăieşte că în vremurile de apoi se vor depărta unii de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare“. Acestea le spune apostolul pentru manihei şi encratiţi, şi marcioniţi, şi pentru toată ceata lor de eretici, că în vremurile din urmă se vor depărta unii de la credinţă. Ai văzut că pricina tuturor relelor în timpurile de după aceasta va fi depărtarea de credinţă? Şi ce va să zică „lămurit“? Adică pe faţă, mărturisit, fără nici o îndoială. „Să nu te minunezi, zice, dacă acum, depărtându-se unii de la credinţă, fac cele ale iudeilor, căci vor veni timpuri şi mai grele, când unii din cei ce se împărtăşesc de credinţă vor face aceasta, introducând poveţele lor cele vătămătoare, până şi în privinţa nunţii, şi la mâncăruri, şi la toate de acest fel.“

Aşadar, el spune acestea nu pentru iudei, căci expresia „în vremurile cele de apoi“ şi „se vor depărta de credinţă“ cum ar avea loc aici? I-a numit duhuri înşelătoare, şi cu drept cuvânt, fiindcă numai de acele duhuri fiind mişcaţi, ei vor grăi asemenea înşelăciuni. Şi ce vrea să zică „prin făţărnicia unor mincinoşi“? Adică, cele ce ei grăiesc le spun nu din ignoranţă sau din neştiinţă, ci, prefăcându-se, mint, ştiind foarte bine adevărul, însă având cugetul lor aprins, adică având o voinţă rea. Dar de ce oare spune numai de ereticii aceştia, fiindcă Hristos a spus şi de alţii, zicând: „Că smintelile trebuie să vină“ (Matei 18, 7), şi le-a prezis prin pilde? Dar tu minunează-te de proorocia lui Pavel, căci mai înainte de timpurile în care era să se petreacă, el arăta chiar şi timpul, ca şi cum parcă ar zice: „Nu te minuna, deci, dacă acum chiar, cele ale credinţei îşi au începutul, şi încă încearcă unii a introduce pe furiş credinţele lor cele vătămătoare, căci atunci când se va fixa bine credinţa în inima lor, după un timp îndelungat, se vor depărta unii de credinţă.“

„Oprind a se căsători, zice, şi de la unele bucate.“ Şi de ce n-a mai spus şi de celelalte învăţături greşite? Apoi a făcut aluzie şi la acelea, zicând în general: „Luând aminte la duhurile cele înşelătoare, şi la învăţăturile demonilor“. Căci el nu voia a băga în sufletul oamenilor, de pe acum, asemenea idei, ci numai ceea ce îşi luase de la început - ca de pildă ferirea de mâncări - aceea le-a arătat. „Care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei ce au cunoscut adevărul.“

Dar celor necredincioşi nu? Apoi cum şi celor necredincioşi, în timp ce legea îi opreşte de la anumite mâncăruri? Deci cum? Oare dezmierdarea în mâncări nu este împiedicată? Ba încă foarte tare. Şi de ce a fost împiedicată, dacă a fost făcută de Dumnezeu spre împărtăşire? Pentru că şi pâinea a făcut-o, însă necumpătarea în mâncarea ei a împiedicat-o; şi vinul l-a făcut, dar necumpătarea în băutură a împiedicat-o. Apostolul nu porunceşte a se depărta de dezmierdare în bucate ca de ceva necurat, ci pentru că prin necumpătare se moleşeşte sufletul. „Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu, zice, este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire.“ Apoi, dacă este făptura lui Dumnezeu, este bună - căci „toate erau bune foarte“ - zice Moise în Cartea Facerii. Când zice „făptura lui Dumnezeu“, apostolul a făcut aluzie în genere la toate cele ce sunt spre mâncare, şi deja smulge mai dinainte rătăcirea celor care au introdus materia ca fiind fără început, şi spun că mâncărurile sunt din acea materie. Aşadar, dacă ceea ce a făcut Dumnezeu este bun, zici tu, ce înseamnă expresia: „Căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune“? Se desprinde de aici că, fiind necurată, se sfinţeşte. Nu aceasta o spune apostolul, ci aici el se adresează către aceia care credeau că pot fi unele dintre ele spurcate. Prin urmare, aici el stabileşte două lucruri principale: cel dintâi, că nimic făcut de Dumnezeu nu este spurcat, şi al doilea, că de s-ar spurca, tu ai doctoria: opreşte-te, înseamnă-l, mulţumeşte şi slăveşte pe Dumnezeu, şi atunci orice necurăţie a dispărut.

„Aşadar, zici tu, putem curăţi în acest chip şi jertfele cele jertfite idolilor?“ Dacă nu ştii că a fost jertfit idolilor, desigur că le vei putea curăţi în felul acesta; iar dacă ai ştiut, şi totuşi te-ai împărtăşit din ele, necurat vei fi, şi nu pentru că este jertfă idolească, ci pentru că, poruncindu-ţi-se a nu te împărtăşi cu demonii, tu prin acele mâncări te-ai împărtăşit, încât nici acele mâncăruri nu sunt de la natură necurate, ci necurăţenia le vine de la intenţia ta şi de la neascultare. Aşadar, nu este necurată mâncarea de carne de porc? „Nu, zice el, dacă ai luat cu mulţumire, cu cumpătare; necurată nu este decât intenţia sau voia cea liberă a ta, care nu mulţumeşte lui Dumnezeu.“

Punându-le înaintea fraţilor acestea, vei fi bun slujitor al lui Hristos Iisus, hrănindu-te cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături, căreia ai urmat. (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a XII-a)