Nevoia de a fi religioşi

Cultul religios este cinstirea şi iubirea lui Dumnezeu, cu duhul şi cu adevărul, adică din inimă şi cu toată sinceritatea. Din cinstirea şi iubirea lui Dumnezeu se nasc cultura, îmbunătăţirea şi înfrumuseţarea sufletului. Om cult este acela care are sufletul bun, frumos, curat, luminat şi drept. Poate să fie cineva cu nenumărate cunoştinţe, cât timp nu are suflet bun şi frumos viaţa lui este cu totul departe de adevăr.

Morala creştină sau viaţa după voia cea sfântă a lui Dumnezeu se naşte din permanenta căutare a adevărului. Femeia samarineancă, care a stat de vorbă cu Mântuitorul Iisus Hristos la fântâna patriarhului Iacob (Ioan 4, 1-42), suspina în inima ei după o viaţă mai bună, mai curată, mai frumoasă, mai fericită. Era păcătoasă, însă căuta cu însetare mântuirea, ca pe o lumină de care avea atâta nevoie. În inima ei mai licărea o luminiţă, încă nestinsă: conştiinţa. În lumina conştiinţei, Mântuitorul Hristos îi face descoperiri mari, îi descoperă o viaţă nouă, plină de sens şi de noi perspective. În cuvintele Sale ea află cu adevărat „apa cea vie a harului dumnezeiesc“, prin care va putea să-şi cureţe, să-şi sfinţească şi să-şi mântuiască sufletul: „De-ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce vorbeşte cu tine, ai fi cerut de la El şi El ţi-ar fi dat apa cea vie“, îi spune Domnul. Alături de această minunată comoară, Hristos îi descoperă adevărata cinstire pe care, în fapt, fiecare o datorăm lui Dumnezeu: „Închinarea în duh şi adevăr“.

Toate aceste imagini dumnezeieşti au mişcat până în străfunduri inima femeii şi în lumina lor viaţa ei a fost umplută de sens. De acum înainte, ea începe să lucreze după cuvântul Evangheliei, îşi creştinează sufletul şi casa, fiicele şi surorile şi slujeşte Mântuitorului până la moartea de martiră, în prigoana împăratului Nero (cinstită între mucenicii Bisericii la 26 februarie).

Din descoperirile Mântuitorului lângă fântâna lui Iacob, ca şi din alte nenumărate exemple asemănătoare, noi înţelegem mai bine ce este cultul şi de ce trebuie să fim religioşi, ce rost are cultura creştină şi cum se adânceşte ea în viaţa omului. Fără „apa cea vie“ a cultului religios, care spală neîncetat, înnoieşte, înfrumuseţează şi întinereşte viaţa noastră suntem rătăciţi de la cale. În sfintele icoane, Mântuitorul priveşte direct către faţa credinciosului, pentru a sugera astfel că El este centrul infinit al relaţiilor interpersonale, care rupe legăturile egoismului şi ne poartă cu Sine în veşnicie, alături de Tronul Preasfintei Treimi. (Pr. Iulian Măicănescu)