Noi indicii în favoarea autenticităţii Giulgiului de la Torino

Giulgiul din Torino, unul dintre obiectele arheologice cele mai studiate din lume, reprezintă pânza care ar fi înfăşurat trupul mort al lui Isus Cristos. Relicva, care are 4,39 metri lungime şi 1,15 metri lăţime, este aşezată într-o capelă din catedrala din Torino, într-un climat controlat.

Giulgiul va fi expus din nou publicului la Torino, între 10 aprilie şi 23 mai, urmând ca la 2 mai să aibă loc şi pelerinajul lui Benedict al XVI-lea.

Cu câteva luni înainte de expunere, un studiu făcut de Barbara Frale, expertă în istorie şi arheologie, redeschide dezbaterea despre veridicitatea Giulgiului. Cercetătoarea, autoare a mai multor cărţi, a publicat recent în Italia volumul „La sindone di Gesù Nazareno“ („Giulgiul lui Isus din Nazaret“), despre semnele înscrise pe pânză, care fac referinţă la moartea şi înmormântarea unui condamnat din anul al XVI-lea al domniei împăratului Tiberu.

Cuvintele în greacă, latină şi aramaică, potrivit experţilor, datează din primul secol. Ele au fost descoperite pe ţesutul de in al cunoscutului linţoliu cu mult timp în urmă, de mai bine de treizeci de ani.

Barbara Frale explică semnificaţia acestor cuvinte. Ea susţine că acestea semnalează o corespondenţă clară între omul de pe Giulgiu şi personajul principal pe care îl descriu Evangheliile.

Autoarea pretinde că a descifrat de pe pânză fraza: „În anul 16 al domniei împăratului Tiberiu, Isus Nazariteanul, coborât în această seară, după ce a fost condamnat la moarte de un judecător roman, pentru că a fost găsit vinovat de autoritatea evreiască, este trimis pentru a fi înmormântat, cu obligaţia ca trupul să-i fie înapoiat familiei, doar după un an de zile“.

Ipoteza de studiu se bazează pe elemente istorice şi arheologice precise. Barbara Frale a comparat cuvintele de pe pânză cu mărturiile de pe papirusuri şi epigrafele din Antichitate şi din Evul Mediu. Rezultatul o face să creadă că pe Giulgiu este vorba de urme lăsate de fâşii de papirus din epoca lui Tiberiu, care prezintă întocmai trăsăturile unui certificat de înmormântare.

„Obiceiul la evrei, spune autoarea, prevedea ca acela ca-re era condamnat la moarte să sufere o pedeapsă simboli-că, rămânând închis timp de douăsprezece luni în spaţiul umilitor al unui mormânt public sau, în orice caz, separat de mormântul familiei de origine, iar fâşiile de papirus foloseau la identificarea trupului fiecărui condamnat, după ce erau înfăşuraţi într-un giulgiu. În cazul personajului istoric cunoscut cu numele Isus din Nazaret, avem o situaţie aparte pentru că ucenicii săi au mers la guvernatorul roman Ponţiu Pilat, cerându-i să le dea lor trupul neînsufleţit şi să nu-l trimită la un mormânt public“.

Fâşiile de papirus au fost aşezate pe linţoliu în momentul înmormântării lui Isus. „Scrisul s-a transferat pe Giulgiu, în urma fenomenelor chimico-fizice legate de natura cernelii - care avea fier - şi de umezeală“, susţine cercetătoarea.

În timp ce dezbaterile continuă, Giulgiul continuă să atragă şi să impresioneze prin imaginea pe care o prezintă: un bărbat cu barbă care a fost biciuit, încoronat cu spini şi răstignit. Studiile efectuate de medici specialişti au determinat că peste 50% din suprafaţa trupului învelit în Giulgiu este acoperită cu răni.

În mai 1998, când Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat relicva, a spus: „Nefiind o problemă de credinţă, Biserica nu are de ce să se pronunţe în astfel de probleme. Ea lasă sarcina studierii oamenilor de ştiinţă, care să dea răspunsuri la întrebările legate de acesta“. „Ceea ce are cu adevărat importanţă pentru credincioşi este faptul că Sfântul Giulgiu este o oglindă a Evangheliei“, a explicat Sfântul Părinte, subliniind că există o convergenţă între naraţiunea Evangheliei şi imaginea omului de pe linţoliu.

Giulgiul nu ar trebui să reprezinte „o sursă de conflict, de diviziune sau controversă, ci un punct de referinţă pentru o mai profundă reflecţie şi rugăciune“; „pentru noi astăzi, Giulgiul este o chemare puternică de a contempla în imagine durerea fiecărui om, suferinţele cărora de multe ori nici nu le putem da un nume“, a declarat cardinalul Severino Poletto, arhiepiscop de Torino. Iar părintele capucin Raniero Cantalamessa, predicator al Casei Pontificale, susţine că „nu are importanţă, din punctul nostru de vedere, să ştim clar dacă Giulgiul este autentic sau nu, dacă imaginea s-a format în mod natural sau artificial, dacă este doar o icoană sau şi o relicvă. Lucrul cert este că el este reprezentarea cea mai solemnă şi mai sublimă a morţii pe care ochiul uman a contemplat-o vreodată (…) Ceva divin învăluie acel chip martirizat, dar plin de maiestate al lui Cristos de pe Giulgiu“.