Nouă apariție editorială în domeniul Istoriei Religiilor

La Editura Universității din Bucu­rești a apărut de curând, în seria „Studia Theologica”, volumul „Iden­­­­titatea creștină a noii Europe”, semnată de pr. dr. Ștefan Sfarghie, slujitor la Biserica Zlătari din Capitală și ostenitor în cadrul redac­ției Ziarului Lumina. Lucrarea reprezintă rezultatul cercetării sale științifice valoroase în domeniul teologiei, desfă­șu­rată în cadrul Școlii Doctorale „Dumitru Stăniloae” din Bucu­rești, fiind alcătuită sub îndrumarea conf. dr. Adrian Lemeni.

În cele 450 de pagini, teza de doctorat, publicată acum de Universitatea București, este structurată în patru capitole și aduce o îmbogățire a domeniului teologic dedicat Istoriei Religiilor, prin pârghii noi pentru dezvoltarea misiunii creș­tine în Europa secularizată, dar și lămuriri în ceea ce privește conceptul de identitate creștină. Totodată, este subliniată criza identitară a Europei contemporane și necesitatea reafirmării fundamentului ei creștin printr-o analiză interdisciplinară, ce îmbină abordarea teologică a subiectului cu rezultatele științelor laice în domeniul Istoriei Religiilor și sociologiei în modernitate și contemporaneitate, printr-o expunere clară și o analiză valoroasă a subiectului, devenind acum un instrument util pentru actualii și viitorii cercetători care, în preocupările lor universitare, studiază aspecte ale vieții Bisericii și societății europene, cea din urmă trecând de-a lungul timpului prin schimbări de ordin religios, cultural și tehnologic.

Lucrarea părintelui dr. Ștefan Sfarghie se deschide cu un Cuvânt-înainte semnat de conf. dr. Adrian Lemeni, îndrumătorul tezei de doctorat și directorul Școlii Doctorale „Dumitru Stăniloae” din București, care amintește că autorul urmează în cercetarea sa linia interesului științific consacrat al părintelui prof. dr. Nicolae Achimescu, trecut la cele veșnice, sub coordonarea căruia a început inițial proiectul, dar și modul în care, la rândul său, l-a sprijinit în demersul academic și în cultivarea unei atitudini mărturisitoare prin care să semnaleze consecințele provocărilor contemporane la nivel european, ce creează scindări între instituții și societate, vizate și abordate de domeniul temei tratate. „L-am încurajat pe autor să dezvolte o radiografie lucidă a tendințelor actuale din contextul social, politic și religios din Europa, evaluând critic derapajele ideologice și urmărind adevărul profund al lucrurilor, dincolo de o atitudine servilist conciliatoare și deschisă unei integrări europene, în care sunt anulate specificitățile. Pe de altă parte, l-am îndemnat să urmărească nu doar realitățile exterioare (ideologii, evenimente, tendințe etc.) Bisericii, care au contribuit la dezvoltarea secularizării, ci să aibă curajul de a identifica și de a analiza cauzele secularizării ca fenomen intern al Creștinismului, al vieții bisericești. Maniera în care Biserica se aliniază duhului lumii, diluarea vocației profetice, felul în care un creștin uită de rădăcinile sale cerești pentru a absolutiza ceea ce este pământesc, prioritatea celor trecătoare în fața celor veșnice constituie realități prin care se poate indica o secularizare internă în viața Bisericii (lumea ca saeculum este firesc să fie seculară)”, se precizează în Cuvântul-înainte al lucrării.

În primul capitol, intitulat „Începuturile Europei creștine”, autorul conturează printr-un periplu istoric, ce cuprinde organizarea creștinismului în lumea greco-romană și rolul creștinismului atât în Imperiul Bizantin, cât și în Europa de Vest după întemeierea Imperiului Carolingian, o imagine amplă a încreștinării Europei, a conturării ideologiilor politico-religioase, dar și a relației dintre papalitate și stat, cu toate oscilațiile și impactul social-religios al cooperării celor două instituții.

Cel de-al doilea capitol, „Europa creștină și începuturile moderni­tății”, mută perspectiva asupra relației dintre Biserică și stat în modernitate, fiind analizat aspectul teocentric în societatea Evului Mediu, ajungând până la identificarea și examinarea consecințelor Revoluției Franceze asupra bătrânului continent prin fenomenul de secularizare, ce va avea efecte până în prezent. În același capitol, autorul arată cum ideile iluministe aveau ca răspuns redescoperirea scrierilor ascetice și mistice, prin Filocalie, dar și isihasmul, căi duhovnicești care au salvat duhul patristic al Ortodoxiei și au dus la reanimarea spiritualității creș­tine.

 Păstrând firul cronologic firesc al istoriei, pr. dr. Ștefan Sfarghie pre­zintă în capitolul al treilea - „Creștinismul și Europa unită”, rolul dimensiunii religioase, cu precădere al creștinismului în definirea construcției europene, folosind instrumente de lucru specifice domeniului sociologic precum acte juridice ale Uniunii Europene, sondaje și studii de specialitate. Ca­pitolul se încheie cu o perspectivă teologică asupra educației religioase în Europa în contextul secularizării, evidențiind că întrucât „în lumea postmodernă credința creștină și religia continuă încă să aibă sens, educația religioasă creș­tină trebuie să conjuge înțe­lep­ciunea trecutului cu răspunsurile la provocările prezentului și viitorului, să renunțe la cel limbaj de lemn abstract, greu accesibil ele­vilor și la scoaterea în relief doar a performanțelor, eficacității și eficienței. Educația religioasă ar trebui să țină cont de cele mai mul­te ori de dimensiunea mărturi­sitoare a credinței, precum și de toate aspectele vieții umane, mai cu seamă de funcția spirituală a per­soanei” (p. 346).

În ultimul capitol, „Identitatea creștină a Europei contemporane”, este prezentat multiculturalismul și pluralismul religios în Europa contemporană, modul de manifestare al identităților multiple europene, explicând cititorului conceptul de identitate creștină într-o lume care pare să confunde sau să se piardă într-o mare de alte ma­ni­festări și idei religioase. În acest sens, părintele dr. Ștefan Sfarghie propune prin studiul său, ca soluție la acest impas identitar, reactualizarea vocației creș­tine a membri­lor Bisericii, clerici și mireni, iar un prim aspect ar fi chiar mărturia lor publică.

Lucrarea se încheie cu o pers­pectivă mărturisitoare a autorului asupra subiectului, semnalând și posibilele limite identitare ale Europei: „A avea limite înseamnă a putea spune ceea ce ești, prin delimitarea față de ceea ce nu ești, sau nu poți fi, sau nu vrei să devii. În acest sens, cel mai lămuritor exemplu ni-L oferă Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, Care Se delimitează de bunăvoie, arătând că El nu este Mesia politic, ci Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului. El este eliberatorul de sub robia păcatului și a morții, nu eliberatorul de sub ocupația romană. Aplicând spațiu­lui comunitar european această precizare pozitivă prin delimitare, trebuie precizat că Europa, așa cum o vedem astăzi, este rezultatul unor epoci și culturi care formează o zestre unică: cultura greacă, civi­lizația romană și spiritul creștin. Toate acestea dau bătrânului continent fizionomia sa inconfundabilă” (p. 418).

Finalul lucrării este dedicat concluziilor şi prezentării bogatei bibliografii, constituită din documente oficiale și rapoarte, studii de specialitate interdisciplinare, dicţionare şi enciclopedii.