O întâlnire de neuitat sub cupola rotondei Sfântului Mormânt

Erau zilele pascale ale anului 2014.

Cetatea Ierusalimului primise, ca în fiecare din cei 2.000 de ani de istorie sfântă a ucenicilor Mântuitorului, mulțimi venite de departe, de la apus și răsărit, de la miazănoapte și miazăzi, dinspre mare și munți, căutând lumina pe care Domnul vieții veșnice a dăruit‑o tuturor.

În preajma sărbătorii Sfintelor Paști din anul 2014, secretarul Sfântului Sinod al Patriarhiei Ierusalimului, Arhiepiscopul Aristarhos de Constantiana, m‑a invitat la biroul aflat în sediul Apostolicei Biserici a Ierusalimului. Pe lângă câteva subiecte curente, Arhiepiscopul mi‑a vorbit despre un eveniment important care avea să se deruleze în rotonda Bisericii Învierii, între Biserica Sfântului Mormânt și Altarul Sfintei Învieri, având alături Altarul Răstignirii Mântuitorului (al Golgotei).

Mi‑a relatat aspecte organizatorice privind apropiata vizită a Patriarhului Ecumenic și programul general al acesteia, amintind că duminică, 25 mai 2014, Patriarhul Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului‑Noua Romă și Episcopul Romei, Francisc, se vor întâlni în incinta Bazilicii Sfintei Învieri, loc comun de mărturisire al credinței în Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morți, atât pentru ortodocși, cât și pentru romano‑catolici, armeni și copți.

Ulterior, Patriarhia Ierusalimului ne‑a transmis un program detaliat.

Îmi amintesc că, în dimineața zilei de duminică, 25 mai 2014, mai devreme ca de obicei, l‑am așteptat cu aleasă cinstire pe Patriarhul Ecumenic, venit de această dată, cum a mărturisit în cadrul Sfintei Liturghii oficiate în Bazilica Sfintei Învieri, ca simplu pelerin.

Mai venise îndată după alegerea sa ca Patriarh al Constantinopolului, prima vizită din această demnitate, după ce, în tinerețea lui, fusese și altădată prezent în Cetatea Păcii.

De la sediul Patriarhiei Ierusalimului până la Biserica Sfintei Învieri, o impresionantă procesiune, acompaniată de un grup numeros de toboșari și cântăreți, cu instrumente arăbești ale ortodocșilor de la Betleem, a făcut simțită, în vechea cetate a Ierusalimului, prezența întâiului ierarh al lumii ortodoxe. Liturghia de la Biserica Sfintei Învieri a fost de neuitat! Alături de Întâistătătorul Tronului Ecumenic și de Patriarhul Ierusalimului au slujit aproximativ 20 de ierarhi, aparținând celor două patriarhii.

Sanctitatea sa, Bartolomeu al Constantinopolului, a avut o slujire specială. Aproape desprins din cele ale lumii și ale unei liturghisiri obișnuite, era vădit cuprins de evlavie și trăire înaltă, având mereu privirea ațintită spre locul sfânt în care se afla, atât în timpul sfintei slujbe, cât și la momentul rostirii omiliei, după Evanghelie, precum și la finalul slujbei.

În Sala Tronului din Reședința Patriarhală s‑au rostit cuvinte din partea Întâistătătorului Scaunului Constantinopolitan, a Patriarhului Ierusalimului, dar și a unor notabilități, între care ambasadorul grec, precum și reprezentanți ai statului Israel și ai Primăriei Ierusalimului, alți ambasadori și persoane publice.

După agapa oferită de Patriarhia Ierusalimului, am așteptat întâlnirea de la vremea Vecerniei în rotonda Bisericii Sfintei Învieri și a Sfântului Mormânt a oaspeților prezenți atunci la Ierusalim. A fost emoționantă apariția Patriarhului Ecumenic Bartolomeu și a Episcopului Francisc al Romei, care subliniau, prin momentul de rugăciune și cuvântările rostite, împlinirea a 50 de ani de la întâlnirea din anul 1964 dintre Patriarhul Athenagora și Episcopul Romei, Paul al VI‑lea.

Îmbrățișarea celor doi dorea să încheie excomunicarea din anul 1054, care a divizat Răsăritul de Apus.

E de prisos să menționez ce au însemnat cuvântările celor doi, mai ales gestul neașteptat al Episcopului Romei, care s‑a aplecat și i‑a sărutat mâna Patriarhului Ecumenic. Nu știu dacă a fost un gest regizat sau unul spontan, dar, oricum, însemna foarte mult, în comparație cu pretenția unui papă de demult, care i‑a cerut unui patriarh ecumenic să‑i sărute picioarele...

Era o altă abordare și perspectivă, cu alte cuvinte o nădejde nouă!

Este important de amintit că oaspetele romano‑catolic a folosit sintagma Episcop al Romei pentru cei care au condus în veacul I Biserica Romei, nemaifolosind termenul de papă, ceea ce constituia o lecție de recunoaștere a adevăratei istorii și de renunțare la unele pretenții, adăugate pe parcurs.

Patriarhul Ecumenic a vorbit despre faptul că numai dragostea poate depăși diferențele, fanatismul, ura, pe care anii, vremurile, încercările istoriei le‑au așezat între ucenicii Mântuitorului.

Mesajul Mormântului izvorâtor de viață, după cum s‑a spus, ne învață să‑i iubim pe ceilalți, chiar și pe cei de altă credință ori confesiune.

Biserica Ortodoxă a păstrat adevărul cu fidelitate, iar dacă alții s‑au depărtat, va trebui să‑i așteptăm și să căutăm calea pentru a împlini porunca Mântuitorului.

Întâlnirea de la Sfântul Mormânt era stabilită într‑un loc care vorbea (mărturisea) de la sine, aproape nu mai era nevoie de nici o cuvântare.

Mesajul Mântuitorului Hristos Cel înviat a treia zi, Care a biruit ura, păcatul și moartea, rămâne mai important decât orice alt cuvânt, chiar și dintre cele rostite cu măiestrie.

Nu pot uita cântările preafrumoase de atunci ale Patriarhiei Ortodoxe Grecești și ale Patriarhiei latine din Ierusalim, citirea evangheliilor, în limbile greacă și latină, așezarea alături a liderilor marilor comunități care se află la Ierusalim, Biserica Ortodoxă a Ierusalimului, Armenii și Romano‑catolicii, în fruntea lor aflându‑se atunci Arhiepiscopul Constantinopolului‑Noua Romă și Patriarh Ecumenic, Bartolomeu, împreună cu Episcopul Romei, Francisc.

Între cei care reprezentau comunitatea franciscană a Ierusalimului era Monseniorul Pierbattista Pizzaballa, în prezent, la distanța celor 11 ani, Cardinal și Patriarhul latin al Ierusalimului.

Patriarhul Bartolomeu a îngenuncheat în Sfântul Mormânt, împreună cu Episcopul Romei. Au mers împreună și la locul unde Domnul a fost Răstignit, la Altarul de pe Golgota.

Erau de față numeroși ierarhi ai Patriarhiilor Ecumenice și Ierusalimitene, episcopi apuseni, ambasadorii acreditați în Israel ai celor mai importante state, oameni veniți de departe, locul acela fiind plin de iubitori ai comuniunii, mulți veniți de la marginile pământului.

Cred că îmbrățișările celor prezenți și dorința de apropiere și refacere a unității nu au fost doar semne vagi ale unei întâlniri protocolare.

Au trecut de atunci destui ani. Episcopul Romei, prezent atunci la Ierusalim, a plecat din această viață, pentru a da seama de cele pe care le‑a lucrat și de felul în care a împlinit porunca Mântuitorului ca toți să fie una!

Înaintea lui s‑au strămutat dincolo de pragul acestei lumi și alți ierarhi ai Patriarhiei Constantinopolului și ai Ierusalimului. Întrei ei îi amintesc pe Mitropolitul Ioannis Zizioulas al Pergamului, însoțitor al Patriarhului Ecumenic și împreună-slujitor în acea zi, în Biserica Sfintei Învieri a Patriarhiei Ierusalimului, dar și ierarhi din Țara Sfântă, între care Mitropolitul Cornelius de Petra sau Ambrozie de Neapolis și Samaria.

Nădăjduim că momentele de la Ierusalim (din 1964 și din 2014) au însemnat pași făcuți întru refacerea unității. Dacă ei s‑au săvârșit cu responsabilitate, făuritorii lor vor afla răsplătire multă!