Oameni şi locuri din Ţara de Sus şi Ţara de Jos

În buna tradiţie a slovenirilor despre oameni şi locuri, titlul uneia dintre cărţile semnate de Mihail Sadoveanu, urmaşii fălticeneni ai marelui scriitor au dus mai departe râvnitor, şi fiecare după puterile sale, această zugrăvire a pământurilor de sub poalele Stânişoarei, de pe văile Suhăi, Şomuzului, Moldovei şi Siretului, şi de dăltuire a chipurilor vieţuitorilor ce le însufleţesc, urzind aici un mediu de existenţă roditor şi unic. E acel ţinut al Fălticenilor mon amour, despre care am adus şi noi, împreună cu un om ales al locurilor, profesorul Paul Miron de la Freiburg, obolul cel mărturisitor în bucoavna ce poartă aceeaşi titulatură.

Cel care s-a distins cu osebire după Mihail Sadoveanu ca inspirat cronicar al meleagurilor şi locuitorilor din această parte a Ţării de Sus a fost profesorul Aurel George Stino. Articolele sale, izvorâte dintr-o legătură sufletească adâncă cu aceste ţinuturi binecuvântate, au fost tipărite mai ales în publicaţiile lui Nicolae Iorga, „Neamul românesc“ şi „Cuget clar“. Un devotat istoriograf al Fălticenilor, scriitorul Cătălin Ciolca, le-a adunat anii trecuţi în volumul „Fălticenii care au fost“, amintiri, evocări, însemnări, oferindu-ne, cum am menţionat în predoslovia cărţii, „o necesară restituire“. Paginile scrise de acest „îndrăgostit“ al plaiului fălticenean reprezintă o contribuţie preţioasă la cunoaşterea semnelor de nobleţe ale unui colţ de Românie, pe care Dumnezeu l-a hărăzit cu atâtea şi atâtea daruri.

Iată că acestor strădanii, ce sunt la inima fălticenenilor, li s-a alăturat la timpul său un alt cărturar al urbei, Vasile Gh. Popa. De loc din Ţara de Jos, dintr-un sat de lângă Nicoreşti, şcolit la Galaţi, la vestitul seminar, şi la Cernăuţi, unde a urmat faimoasa Facultate de Teologie şi Filosofie, profesorul Popa s-a statornicit la Fălticeni după ultimul război şi a vieţuit aici până la trecerea sa la cele veşnice, în 1976. Omul de spirit s-a identificat în acest răstimp cu Fălticenii, ajungând a fi una dintre emblemele culturale ale aşezării în perioada postbelică. Vasile Gh. Popa, mentorul lui Nicolae Labiş în anii şcolăriei acestuia la Liceul „Nicu Gane“, s-a ataşat până la contopire toposului fălticenean, simţind că cetatea septentrionului românesc era expresia sublimată a valorilor spirituale pe care le împărtăşea existenţial. S-a dedicat jertfelnic scoaterii la lumină a comorilor creaţiei populare din această zonă. Acestea au fost publicate întâi la Suceava, în timpul vieţii autorului, şi apoi s-au tipărit postum într-un consistent şi de ţinută op la Editura Minerva. Totodată, profesorul s-a consacrat cu iscusinţă şi iubire revelării tuturor zăcămintelor istorice şi culturale ale Fălticenilor. Demersul său era cel zilnic de la catedră, modelând viitoarele generaţii în cultul valorilor autentice, dar se manifesta şi prin scrierile sale. Acestea, din pricina împrejurărilor neprielnice ale vremii, de care a avut parte cu asupra de măsură, n-au văzut lumina tiparului la timpul vieţii autorului. Apar de câţiva ani buni postum graţie fiului, doctorul Vasile V. Popa, cel care se îngrijeşte admirabil de soarta moştenirii rămase de la tatăl lui.

O ultimă şi elocventă dovadă o constituie „Oameni şi locuri din Fălticeni“, carte editată în 2013 de Editura Fundaţiei Antares din Galaţi. Cele şapte însemnări reunite între coperţile volumului ne înfăţişează grăitor pe omul de carte şi condei, pe cunoscătorul şi preţuitorul de profundis al acestor locuri şi mai ales al oamenilor însemnaţi cu duh din partea asta de ţară. Scriind despre „Uliţa Rădăşenilor“, de pildă, autorul nu doar învie prin expresivitatea şi elocinţa verbului o atmosferă mitică, ci şi aduce, cu acribia istoricului literar, date şi informaţii noi privitoare la Creangă, Sadoveanu, Labiş, care au şezut aici, menite a reliefa şi mai pregnant felul în care acest spaţiu legendar a reverberat în opera lor. Într-un alt text istoriseşte cu farmec cele auzite din gura unor oameni din cei vechi ai locului, precum învăţătorii Nicolae Ţibulcă şi Ion Andriescu, sau ţăranul Vasile Singhel din Drăgăneşti-Brusturi, întâmplări pline de tâlc ce pun în lumină momente semnificative din şederea Sadoveanului în ţinutul Fălticenilor. O scurtă evocare aminteşte de întâlnirea în Galaţii studiilor seminariale cu delicatul Anton Holban, un alt ilustru fălticenean. În demersurile sale cărturăreşti, Vasile Gh. Popa este preocupat şi de punerea în valoare a unor figuri uitate sau nereceptate la dimensiunile lor reale, aşa cum e cazul traducătoarei şi poetei Lucreţia Andriu. E o caldă şi întemeiată pledoarie pentru aşezarea acestei personalităţi, cu un destin frânt la un loc, respectat nu doar în agora fălticeneană.

Dacă Vasile Gh. Popa s-a ataşat de oamenii şi locurile acestea din Ţara de Sus, cărora le-a închinat cartea amintită, fiul său, doctorul Vasile V. Popa, trăitor în Galaţii obârşiilor părinteşti, s-a legat afectiv de ţinuturile Ţării de Jos şi mai ales de lumea medicală. O mărturiseşte ultima sa carte, „Spitalul judeţean şi alte întâmplări“ (titlul nu prea fericit ales), un testimoniu al atmosferei gălăţene de dinainte de 1989, din nişte vremuri sumbre, pe care oameni ca el au încercat, vorba poetului, să le umanizeze cu  a  însufleţirii lor vamă. E o radiografie deseori crudă a unor episoade dramatice din existenţa breslei ginecologilor, din care Vasile V. Popa a făcut parte cu onoare. Privirea sagace a autorului e mai largă, dar devoalarea lăuntrurilor dramei provocate de interzicerea întreruperilor de sarcină din anii aceia, dincolo de amănunte tehnice uneori excesive, e doldora de miez şi învăţăminte pentru viitorime.

Oamenii şi locurile din Ţara de Sus şi Ţara de Jos au, se vede, pe mai departe condeierii cei norociţi cu dragoste de glie şi de semeni.