În vechime, creştinii căutau să dea primii întâietate celorlalţi. Mai ales monahii se întreceau în slujirea fraţilor lor. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat. Călugării de astăzi, dacă nu mai primesc harurile pe care le dobândeau părinţii de demult, li se întâmplă aceasta nu pentru că nu se trudesc, ci pentru lipsa dragostei între ei. Pentru aceea nu mai dă Dumnezeu haruri duhovniceşti deosebite. N-aş vrea totuşi ca ceea ce v-am spus astăzi să fie o lamentare tristă după vremurile apuse ale primelor secole creştine. Mă contrazic categoric cuvintele avvei Ischyrion. Acesta a fost întrebat de părinţii cu care se nevoia despre soarta ultimei generaţii de monahi. Dar până la a răspunde direct întrebării lor, avva, cu mult discernământ, le-a vorbit despre ce au lucrat primii ostenitori. „Noi am îndeplinit poruncile lui Dumnezeu. Dar cei de după noi ce vor face?“, au întrebat ucenicii lui. Bătrânul le-a răspuns: „Vor face jumătate din cât am făcut noi“. „Şi cei de după?“ „Cei de după, adică ultimii, nu vor face nimic din ce-a reuşit să facă generaţia dinainte, dar vor fi foarte încercaţi. Iar cei care atunci vor fi găsiţi vrednici, vor fi mai presus decât noi şi decât părinţii noştri.“
Să luăm deci aminte la cuvintele avvei. După cât se vede, ele se potrivesc nu doar monahilor, ci şi mirenilor. (Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din Patericul egiptean)
.jpg)
