Omul vitruvian

Pentru Gianfrancesco Poggio Bracciolini, începutul Conciliului de la Constanţa în noiembrie 1414 nu a fost de bun-augur. Sosit aici ca secretar al lui Ioan al XXIII-lea, declarat ulterior antipapă, el a asistat la demiterea acestuia în mai 1415. Născut în Toscana, Bracciolini a fost numit secretar al Curiei papale încă din timpul papei Bonifaciu al IX-lea, în 1402. Tocmai împlinise 22 de ani. De pe atunci era considerat ca unul dintre cei mai cultivaţi oameni ai timpului său. Deoarece Conciliul s-a prelungit pe o perioadă de patru ani, Bracciolini şi-a petrecut timpul liber căutând manuscrise vechi în mănăstirile din sudul Germaniei, din Elveţia şi estul Franţei. Intenţia sa era de a le compara cu cele pe care le cunoştea deja din mănăstirile italiene. Aşa a descoperit în biblioteca Mănăstirii Sankt Gallen toate cele zece volume ale tratatului "De architectura" scris de învăţatul latin Vitruviu.

Marcus Vitruvius Pollio s-a născut între anii 80 şi 70 î.Hr. şi a fost un celebru arhitect şi inginer roman. Ajuns ofiţer în armata lui Cezar, el s-a evidenţiat atât prin curajul său, cât şi prin îndemânarea de a inventa diferite arme şi instalaţii militare. Mai târziu, ca veteran de război, a primit o pensie specială pentru merite deosebite. Cele 10 volume "De arhitectura", dedicate împăratului Augustus, sunt considerate şi astăzi ca fundamentale pentru studiul arhitecturii. Vitruviu consideră că cine doreşte să construiască o clădire trebuie să se orienteze după trei principii fundamentale: durabilitate, utilitate şi estetică. Unui constructor i se cere un puternic spirit de observaţie pentru a înţelege natura, de la care poate învăţa adevăratul simţ al măsurii şi proporţiilor. În acest sens, cel mai frumos exemplu de echilibru este corpul omenesc. Omul şi natura trebuie să fie sursa principală de inspiraţie a arhitectului. Dintre cele zece volume ale tratatului, opt se ocupă exclusiv cu arhitectura, volumul nouă este dedicat astronomiei şi geometriei, iar volumul zece prezintă diferite utilaje specifice.

Descoperirea de către Bracciolini a celor zece volume ale tratatului lui Vitruviu a avut o importanţă deosebită, pentru că toţi marii arhitecţi ai Renaşterii s-au folosit de cunoştinţele cuprinse în această lucrare. Se poate afirma cu certitudine că, fără această descoperire, arhitecţilor Renaşterii le-ar fi lipsit baza teoretică necesară construcţiilor impunătoarele din această epocă. Faptul că manuscrisele au fost păstrate şi copiate într-o mănăstire, până ce un mare învăţat al timpului său le-a readus în circulaţie, dovedeşte continuitatea spirituală dintre Evul Mediu, care se apropia de sfârşit, şi epoca tocmai începută, pe care Giorgio Vasari a numit-o "Renaşterea". Doar efortul mănăstirilor şi al învăţaţilor creştini medievali de a păstra şi conserva moştenirea intelectuală a Antichităţii a făcut posibilă Renaşterea cu interesul sporit pentru cultura clasică. Istoricul german Wolfgang Seidel consideră că "...interesul enorm pentru cultura antică se datorează în mare parte învăţaţilor creştini bizantini, care au fost constrânşi de otomani la emigraţie. Ei au adus cu ei textele greceşti, manuscrisele Iliadei şi Odiseei, dar şi operele lui Tucitide, Herodot, Aristotel şi Platon. Acesta a fost începutul preocupării pentru antichitatea grecească în Italia" (Wolfgang Seidel, "Unde cad zarurile. Cuvinte care au făcut istorie" DTVerlag, 2008). Totuşi Petrarca interpreta Evul Mediu ca pe o epocă întunecată. În acelaşi timp, el scrie că "nu există nici o contradicţie între poezie şi teologie. Aş vrea chiar să spun că teologia este poezie care vine de la Dumnezeu". Aceste cuvinte, emoţionante prin frumuseţea lor, sunt mărturisirea de credinţă a unui mare erudit, care a înţeles că viaţa nu se lasă închisă în formulări sterile. Este incontestabil faptul că teologia medievală apuseană a căzut în capcana unei teoretizări, care s-a îndepărtat treptat de învăţătura plină de iubire a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Petrarca şi contemporanii săi au considerat speculaţia filosofică scolastică drept fiind lipsită de sens şi au declarat perioada de aur a scolasticii ca fiind, din acest motiv, întunecată. Pe drept cuvânt se poate afirma că omul care se bucură de dragostea nemărginită a Creatorului trebuie aşezat în centrul preocupărilor intelectuale, dincolo, departe, de orice speculaţie filosofică sterilă.

Cele zece volume ale tratatului lui Vitruviu l-au influenţat fundamental pe Leonardo da Vinci. Într-un desen rămas celebru, Da Vinci a demonstrat principiul vitruvian prin care trupul omenesc este fundamentul echilibrului dintre diferitele coordonate matematice. În acest desen, corpul uman se aşază armonic atât în mijlocul unui cerc, cât şi al unui triunghi. Acesta este "omul vitruvian". Desenul lui Da Vinci este important atât prin frumuseţea datorată echilibrului elegant dintre diferitele forme şi proporţii reprezentante, cât şi prin mesajul transmis. Noţiunea de umanism primeşte o formă concretă care nu mai este cea pur speculativă, ci aplicabilă în viaţa cotidiană, unde simţul estetic este considerat adevărata împlinire a omului, ca expresie a echilibrului armonios primit ca dar de la Dumnezeu pentru noi toţi.

În semn de consideraţie pentru marii înaintaşi, Vitruviu şi Leonardo da Vinci, guvernul italian a hotărât ca simbolul "omului vitruvian" să fie gravat pe moneda de un euro emisă în Italia.