Orice necaz care vine peste noi este o chemare a lui Dumnezeu

Ne cheamă Dumnezeu prin glasul Scripturii, prin glasul zidirilor ce se pornesc asupra noastră cu secetă, sau cu ploaie prea multă, sau cu cutremur, dar ne cheamă şi în alt fel: prin glasul conştiinţei. Şi dacă nu o auzim, o să ne cheme mai aspru

Dumnezeu cheamă popoarele pământului la pocăinţă prin foamete, cu secetă, cu boli, de parcă le-ar spune: „Iată, Eu sunt Acela despre Care spune Ieremia proorocul că voi da ploaie peste zece cetăţi şi peste două nu voi ploua. Şi iarăşi, voi da ploaie peste două cetăţi şi peste zece n-am să dau ploaie, că să va arăt că Eu sunt Dumnezeul norilor şi Tatăl ploilor, cum a zis şi Iov“.

Aţi văzut că la televizor, când se dă buletinul meteorologic, se arată harta ţării, spunându-se: aici plouă, şi se arată vreo 10-15 puncte unde plouă în ţara, iar în cea mai mare parte a ţării nu plouă. Foarte m-am folosit de acest lucru. Şi mi-am adus aminte de cuvintele proorocului Ieremia, şi mi-am zis: Iată cum se împlinesc sub ochii noştri, că plouă în câteva sate şi în 20-30 nu plouă. Deci, în mâna lui Dumnezeu sunt ploile, şi norii, şi furtunile, şi vânturile. Nimeni nu-I poate cere socoteală de ce a lăsat secetă sau furtună; nimeni nu poate opri vânturile şi ploile, nimeni nu le poate aduce, decât mâna cea atotputernică a lui Dumnezeu.

Ne cheamă Dumnezeu prin glasul Scripturii, ne cheamă prin glasul zidirilor ce se pornesc asupra noastră cu secetă sau cu ploaie prea multă sau cu cutremur; ne cheamă Dumnezeu prin arşiţă, dar ne cheamă şi în alt fel. Cum? Prin glasul conştiinţei. Nu vezi, când păcătuim sau greşim, ne mustră cugetul îndată. Te întreabă: „Omule, de ce ai făcut aceasta? De ce ai furat de la vecinul? De ce ai omorât pruncul nevinovat în pântece? De ce ai râs de cele sfinte? De ce fumezi? De ce nu mergi la biserică duminica şi în sărbătoare? De ce nu posteşti cele patru posturi de peste an, şi vinerea, şi miercurea? Conştiinţa este glasul lui Dumnezeu care ne cheamă la El.

Zic o seamă de oameni puţin credincioşi: „Pe noi, creştinii, Dumnezeu o să ne judece şi o să ne pedepsească după Evanghelie, dar pe popoarele care nu cunosc pe Dumnezeu, cum este China, cum este Japonia, India, care se închina la zei şi la vrăjitori, cum are să le pedepsească Dumnezeu? Căci n-au avut Evanghelia şi n-au ştiut ce este păcat. De aceea nu se pot îndrepta“. Auzi ce spune dumnezeiescul Apostol Pavel în Epistola sa către Romani: Cele nevăzute ale lui Dumnezeu, de la începutul zidirii lumii prin făpturi întelegându-se se văd, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire (Romani 1, 20). Deci, toate popoarele lumii, în ziua judecăţii, se vor judeca după patru legi. Aşa dogmatisesc Sfinţii Părinţi. Cei ce n-au avut legea scrisă se vor judeca după două legi: după legea conştiinţei, pe care a pus-o în om la zidirea lui, şi după legea zidirilor. Cum, după legea zidirilor? Iată cum: toate care sunt în jurul nostru vorbesc cu noi. Căci, spune Sfântul Grigorie de Nyssa în „Viaţa lui Moise“: „Ca o trâmbiţă din înaltul cerului vorbesc zidirile cu noi şi strigă că este un Ziditor“. Şi ce spune proorocul David: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria“. Cum vorbesc cerurile cu noi? Cum vorbeşte tăria cu noi şi vesteşte puterea lui Dumnezeu? Iată cum: când te uiţi seara la cerul înstelat şi-l vezi plin de stele şi împodobit ca un candelabru plin de lumină, şi vezi luna plină strălucind pe cer şi rânduiala cea prea frumoasă cu care se conduc stelele, şi galaxiile, şi constelaţiile cerului cu atâta precizie, încât nici cei mai mari savanţi ai lumii nu ajung să facă calendarul după ele, atunci zici cu proorocul: „Doamne, ce este omul, că-l pomeneşti pe el sau fiul omului, să-l cercetezi pe el? Şi atunci îţi dai seama că aceste stele, aceste mişcări ale lor sunt făcute şi purtate de mâna lui Dumnezeu. El a fost Creatorul, El este Cârmuitorul lor. Îţi dai seama că lumea aceasta are o minte care le în-drumă, că este un Dumnezeu Care le-a făcut şi o mână nevăzută care le poartă de grijă, ca şi nouă.

Aşa vorbesc cerurile cu noi, încât văzându-le, cunoaştem prin ele pe Ziditorul cerului. Când ne uităm la soare şi-l vedem cum luminează, că nu putem să-l privim decât câteva minute şi orbim, ne aducem aminte de Cel ce a făcut soarele atât de frumos, atât de luminos. Şi ne dăm seama că Cel ce l-a făcut pe el, Soarele dreptăţii, străluceşte de miliarde de ori mai mult ca el. Şi aşa, soarele laudă pe Dumnezeu. Căci se zice: Lăudaţi-L pe El, soarele, lăudaţi-L pe El, toate stelele. Cum să-l laude soarele sau stelele pe Dumnezeu? Prin mişcarea lor. „Altele sunt contemplaţiile zidirilor, altele sunt legile lor“, zice Sfântul Maxim Mărturisitorul în Filocalie. Contemplaţia are loc când ne gândim cine le-a făcut. Iar legile lor sunt rânduielile după care se află în univers.

Şi astăzi sunt mulţi oameni care nu aud chemarea lui Dumnezeu. Şi dacă nu o auzim, o să ne cheme mai aspru. Dacă ne vom întoarce, El o să dea ploaie timpurie, şi belşug, şi sănătate, şi fericire, că în mâna Lui este viaţa şi moartea. Iar dacă nu, ştie El cum să tragă frâul calului. Căci zice Ilie Miniat că lumea aceasta este ca un cal sirep, care aleargă pururea spre pierzare, aleargă la păcate, spre fundul iadului. Dar Dumnezeu va pune frâu acestui cal neastâmpărat. Şi care e frâul calului? Sunt bolile, seceta, robiile, războaiele, moartea, suferinţele şi toate necazurile. Deci să stăm bine, să luăm aminte! Să nu uitaţi, de astăzi înainte, că orice necaz care vine peste noi este o chemare a lui Dumnezeu. Căci zice: „Dumnezeu bate pe tot fiul pe care-l primeşte“. (Ne vorbeşte părintele Cleopa, vol. 8)