Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
23 Dec, 2024
Originea deșerturilor
O legendă orientală spune că, atunci când Dumnezeu a creat lumea, tot pământul era o grădină splendidă. Apoi l-a zidit pe om și i-a spus: Să nu faci rău, pentru că de câte ori îl vei săvârși, de câte ori se va întâmpla aceasta, eu voi lăsa să cadă pe pământ un fir de nisip. Dar oamenii nu l-au luat în seamă. Ce contează unul, o sută sau o mie de firicele de nisip în această grădină imensă a lumii? gândeau ei. Au trecut însă anii, iar răul s-a tot înmulțit. Torente de nisip au început să inunde pământul. Și astfel au luat naștere deșerturile care pe zi ce trece sunt tot mai mari.
Dacă am contabiliza păcatele omenirii de la Adam și Eva până în zilele noastre, am ajunge la o cantitate strivitoare. Cred că nici nu le-am putea număra. Fiecare păcat nu aduce cu sine, fără îndoială, un fir de nisip în plus, fizic vorbind, ci spiritual, care atârnă mult mai greu în balanța judecății dumnezeiești. Păcatul aduce durere pentru cine îl comite și pentru întreaga omenire. Prin păcat au intrat în lume chinul și moartea, ne spune Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani. Contemplând crucile și durerile lumii contemporane, atât de numeroase, este potrivit să ne gândim la mulțimea păcatelor care există și care fac viața atât de amară. La această stare de lucruri avem cu toții partea noastră. De fiecare dată când săvârșim păcatul, semănăm durere. O spunea și Paul Claudel, un faimos poet francez din secolul trecut: „Până și patimile noastre cele mai ascunse înveninează aerul pe care ceilalți îl respiră”.
A sosit vremea Postului. E timpul să facem din sufletul nostru o grădină împodobită cu florile virtuților. Care vor mirosi frumos și celor din jurul nostru. (Adaptare după o pildă din volumul „De vorbă cu Iisus”, Agustin Filgueiras Pita, Editura Sapientia 2014)
.jpg)
