Păcatele capitale au rămas aceleaşi

Păcatul este o ofensă adusă lui Dumnezeu, o abuzare de libertatea pe care Dumnezeu a dăruit-o oamenilor, o încălcare a iubirii împotriva lui Dumnezeu şi împotriva aproapelui. Catehismul Bisericii Catolice vorbeşte de păcate capitale, păcate împotriva Sfântului Duh, păcate strigătoare la cer şi păcate străine. Păcatele capitale sau de căpetenie sunt acelea care generează alte păcate. Conform tradiţiei Bisericii, întărită de Sfântul Ioan Cassian şi ale Sfântul Grigore cel Mare, acestea sunt: trufia, avariţia, invidia, mânia, necurăţia, lăcomia şi lenea.

În ultimele zile, presa din România a comentat un interviu din ziarul „LâOsservatore Romano“ cu privire la păcate. Mulţi dintre jurnalişti au ţinut să sublinieze că Sfântul Scaun a schimbat lista celor şapte păcate capitale.

Despre ce este vorba?

„L’Osservatore Romano“ în ediţia de duminică, 9 martie, a publicat un interviu cu Mons. Gianfranco Girotti, episcop regent al Penitenţieriei Apostolice. În interviu, se atrage atenţia că există forme noi de păcate. Lucrul acesta Biserica Catolică l-a mai spus şi cu alte ocazii.

Mons. Gianfranco Girotti vorbeşte în interviu de „noi păcate“, şi nu de „păcate capitale“. Păcate moderne, în sensul că ele sunt mai vizibile în zilele noastre, în societatea modernă. De altfel, titlul interviului, semnat de Nicola Gori, este formulat astfel: „Noi forme ale păcatului social“. Interlocutorul aminteşte de păcate în diverse domenii care afectează drepturile individuale şi sociale: bioetica, drogurile, inegalităţile sociale şi economice, ecologia.

Iată textul din „LâOsservatore Romano“ care a trezit reacţii. La întrebarea care sunt, după părerea sa, noile păcate, Mons. Gianfranco Girotti a răspuns: „Există diferite domenii în cadrul cărora astăzi se desprind atitudini păcătoase împotriva drepturilor individuale şi sociale. Înainte de toate, sectorul bioeticii, în domeniul căruia nu putem să nu denunţăm unele violări ale drepturilor fundamentale ale naturii umane, prin experimente, manipulări genetice, ale căror rezultate sunt greu de prevăzut şi de ţinut sub control. Un alt domeniu, specific social, este cel al drogurilor, prin care se slăbeşte psihicul şi se întunecă inteligenţa, lăsând mulţi tineri în afara circuitului bisericesc. Şi apoi, sectorul discrepanţelor sociale şi economice, în care cei mai săraci devin mereu şi mai săraci, iar cei bogaţi din ce în ce mai bogaţi, alimentând o injustiţie socială de neadmis, precum şi domeniul ecologiei, care îmbracă astăzi un interes relevant“.

În interviu nu se pomeneşte, aşadar, de păcate capitale, ci de păcate sociale. Biserica păstrează în continuare lista celor şapte păcate capitale. Nu ştiu cum s-a ajuns să se vorbească în presa românească de modificarea păcatelor capitale. Aşa cum subliniază Radio Vatican, unele comentarii din presă cu privire la păcate sunt pertinente, „înţelegând bine dimensiunea socială a păcatului, altele, în schimb, sunt total extra chorum, întrucât autorii lor fie că nu sunt deloc acasă în materie, fie au pierdut o bună ocazie de a tăcea pentru a rămâne filozofi“.

Potrivit aceluiaşi post de radio, deja în urmă cu 80 de ani, mai precis la 22 octombrie 1925, Mahatma (Mohandas Karamchand) Gandhi, enumera în săptămânalul întemeiat de el „Young India“ păcatele sociale observate în vremea lui: politică fără principii, afaceri fără moralitate, ştiinţă fără umanitate, cunoaştere fără caracter, bogăţie fără muncă, divertisment fără conştiinţă, religie fără sacrificiu. La acestea, Arun Gandhi, nepotul lui Mahatma şi fondator al Institutului „Gandhi pentru Nonviolenţă“, a adăugat un al optulea: drepturi fără responsabilitate.

Evident, vorbirea despre păcat îşi păstrează sensul deplin pentru aceia care cred în Dumnezeu. Într-un asemenea context, păcatul însemnă o încălcare a legilor lui Dumnezeu, o violare a legăturii cu el şi cu aproapele. În afara acestui context, păcatul devine, eventual, greşeală, slăbiciune, defect, eroare sau neatenţie la normele sociale. Asemenea „greşeli“ sunt pedepsite uneori de societate, atunci când există legi.

Creştinii din Biserica Ortodoxă şi din Biserica Catolică se află în timpul postului Paştelui, un timp special de pocăinţă, de pregătire pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Invitaţia din acest timp este de intensifica lupta cu păcatul. Cum să luptăm cu păcatele? Un răspuns se află în Catehismul papei Pius al X-lea: „Viciile capitale se înving prin practicarea virtuţilor opuse. Astfel, trufia se învinge prin umilinţă; avariţia, prin dărnicie; desfrâul, prin castitate; mânia, prin răbdare; lăcomia, prin cumpătare; invidia, prin iubire fraternă; lenea, prin hărnicie şi fervoare în serviciul lui Dumnezeu“.