Pagini de cronică adunate într-o monografie: Schitul Sihla

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Daniel a apărut la Editura Trinitas a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei lucrarea Monografia Schitului Sihla, rodul ostenelilor părintelui ierodiacon Maxim Țifui, de mai mulți ani lucrător în soborul Catedralei mitropolitane din Iași. Prezentată inițial ca teză de licență la Catedra de Istoria Bisericii Ortodoxe Române a Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, sub îndrumarea pr. conf. dr. Ion Vicovan, lucrarea a fost revăzută și pregătită pentru tipar tocmai pentru a face cunoscută istoria acestei așezări călugărești de al cărei nume s-a legat petrecerea îngerească a Cuvioasei Teodora de la Sihla, care a viețuit în vecinătatea acestui loc, pe atunci un ținut sălbatic și necunoscut, umblat rareori doar de sihaștri cu viețuire aspră.

Schitul Sihla nu s-a aflat în atenția cronicarilor din trecutele vremi. Marile mănăstiri, ctitorii voievodale sau boierești, cu obști mari și cu bogate activități culturale, se regăsesc în vechile pagini de cronică. Nu la fel s-a întâmplat cu Schitul Sihla. Informațiile care au ajuns până la noi sunt sărace, ca să nu spun întâmplătoare.

Aflat o vreme sub jurisdicția Mănăstirii Neamț, apoi a Mănăstirii Secu și în ultima jumătate de veac a Mănăstirii Sihăstria, schitul Sihla a fost înainte de toate un loc al rugăciunii înalte. După modelul Cuvioasei Teodora, nenumărați călugări cu dor de Cer au măsurat timpul în „boabe de metanii” și au transformat nopțile în zile, făcând din munții Neamțului un spațiu al întâlnirii cu Dumnezeu. Ei luminau ca niște făclii de ceară curată, cu negrăită lumină, întunericul peșterilor și se încălzeau în lungile ierni cu dogoarea rugăciunii celei curate.

Se hrăneau cu poame uscate, cu fragi și rădăcini, strângeau apa în scobiturile stâncilor și locuiau în armonie cu fiarele sălbatice, ca într-un alt Paradis.

Așa a fost viața de altădată a sihaștrilor de la Sihla. În jurul bisericuței dintr-un lemn ca și al celei mai mari, din vale, s-au adunat călugări nevoitori în obști reduse numeric, uneori un singur monah rămânea de veghe înfruntând singurătatea locului.

Astăzi Schitul Sihla are o obște numeroasă. Schitul parcă e construit din nou. Doar bătrânele bisericuțe, refăcute și ele, mai amintesc de vremurile de demult.

Meritul esențial al acestei lucrări este acela de a aduna laolaltă multe dintre informațiile care au putut fi găsite cu privire la acest „altar monahal” din munții Neamțului.

Părintele ierodiacon Maxim Țifui se adaugă celor care s-au ocupat de istoria Sihlei: Andronic Popovici, Arhiereul Narcis Crețulescu, C. Bobulescu, C. N. Tomescu, Dionisie Udișteanu, Ioanichie Bălan și alții.

Lucrarea (120 de pagini + 23 de pagini cu imagini color) amintește despre începuturile vieții călugărești pe teritoriul țării noastre și răspândirea ei în zona Neamțului, despre istoria Schitului Sihla, ctitori și egumeni importanți, despre Sfânta Teodora de la Sihla și alți cuvioși care s-au nevoit la Sihla și în împrejurimile acestuia. Sihla în paginile  literaturii și chipul luminos al ierochimonahului Paisie Olaru sunt prezentate, de asemeni, în această carte.

Consultând numeroase lucrări, pagini de manuscris și acte de arhivă, autorul a reușit să pună în lumină istoria unui loc nepereche, intrat demult în paginile Patericului și ale cărților de literatură.

Pelerinii evlavioși și călătorii grăbiți aflați în drum către Sihla ori măcar lecturând paginile acestei monografii vor înțelege cuvintele scrise sub inspirație în „Epigraf” cu un veac în urmă: „Locuri sfinte și frumoase/ Râșca, Sihla și Cetate,/Am venit întreg aicea/ Si mă-ntorc pe jumătate!”