Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Pagini recente într-un jurnal ierusalimitean

Pagini recente într-un jurnal ierusalimitean

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Binecuvântatele locuri în care S-a născut, a trăit, a învă­țat şi apoi a pătimit, S-a înălțat la cer Domnul, trimițând, conform făgăduinței Părintelui Său, pe Duhul Cel Preasfânt peste Sfinții Săi Ucenici și Apostoli, sunt pentru fiecare dintre noi un spațiu al sfin­țeniei, unde dorim să mergem măcar o dată sau de mai multe ori în viața aceasta pământească, nădăjduind să ajungem și la Ierusalimul Ceresc.

De fiecare dată când călătorim în Țara Sfântă ne umplem de o bucurie nepământeană; este taina întâlnirii cu Domnul, bucurie simțită și în orice biserică, în inimile curate ale celor care doresc întâlnirea cu El în cadrul Sfintei Liturghii.

În săptămâna Sfintelor Pătimiri, dar mai ales la Sfânta Înviere, Cetatea Sfântă a Ierusalimului, dar și celelalte locuri sunt pline de lumină. Ierusalimul cel cu multe nume: Cetatea Păcii, Salem, Orașul lui David sau Orașul Sfânt, Cetatea Iudeii, Casa Templului sau Locul Sfânt, Cetatea martoră mântuirii noastre, are o istorie care depășește 3.000 de ani, de când cetatea cucerită de Regele David a devenit capitala iudeilor. Aici s-au întâm­plat lucrurile deosebite amin­tite de Vechiul Legământ, dar mai ales minunatele evenimente consemnate în scrierile Sfintelor Evanghelii.

Acest oraș a rămas, după trecerea unui amar de vreme, un loc sfânt spre care se îndreaptă creștinii din toată lumea, dar și adepții celorlalte două religii monoteiste.

Ajuns la Ierusalim, pelerinul, indiferent cine ar fi el, dorește mai întâi să se închine la Sfântul Mormânt.

În săptămâna Sfintelor Pătimiri este mai multă lume ca niciodată, întrucât credincioșii vin special de departe, de la marginile pământului, să se închine Domnului în Biserica Sfântului Mormânt, care este cunoscută și sub numele de Biserica Învierii și care se află în Cartierul Creș­tin, adică în Vechea Cetate, în partea de vest a orașului vechi. Aceste locuri păstrează construc­ții din vremea evlavioasei Împărătese Elena, sfânta mamă a Împăratului care a acordat libertate creștinilor.

Rotonda, construcția care acoperă Mormântul lui Hristos, și-a păstrat planul inițial încă din veacul al IV-lea. Multe dintre bisericile de alături sau altarele din preajmă datează din perioada lui Constantin Monomahul, din veacul al XI-lea.

Orice pelerin care ajunge la Golgota și la Mormântul Domnului se închină și la Capela Sutașului Longhin, dar și la cea a Sfintei Elena, la Stâlpul Biciuirii și la Paraclisul Plângerii. Mulți pelerini îngenunchează, alții zgomotoși vor să vadă în grabă locurile acestea și să plece, fiecare după evlavia și credința pe care le are.

Pe străzile Ierusalimului se păstrează încă pietre din vremea Mântuitorului pe care a călcat și El, de aceea unii dintre pelerinii înțelepți au scris cuvinte preafrumoase despre aceste locuri, așa cum a fost cartea artistei Olga Greceanu, intitulată inspirat „Pe urmele pașilor Tăi, Iisuse”.

Pe urmele pașilor Domnului am călătorit și noi, din nou, în anul mântuirii 2019, dorind să ne întâlnim cu Domnul, Cel care a suferit biciuiri, batjocură și moarte, Care S-a răstignit pentru noi, dar care a Înviat, spunând: „Eu sunt Învierea și Viața. Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi în veci” (Ioan 11, 25).

Am fost la Ghetsimani, unde trupul Maicii Domnului a fost așezat în mormânt când Maica Vieții s-a mutat la Preaiubitul ei Fiu. O veche biserică, o criptă care datează din veacurile V-VI și care a fost mai târziu refăcută de către cruciați, primește mulți pelerini în adâncurile pământului, acolo unde s-a aflat pentru puțin timp trupul Preacuratei Fecioare.

Cântările ne spun: „O, Preaslăvită minune, izvorul vieții în mormânt se pune și scară către Cer mormântul se face”. În acest loc ne-am închinat cu nădejdea că Maica Vieții și Maica Milostivirii va privi spre noi, așa cum a privit îndurerată către cele ce se întâmplau în zilele acelea în Cetatea Ierusalimului.

Am urcat pe Muntele Măslinilor, care se ridică la vreo 800 de metri deasupra Mării Mediterane, într-o margine a Ierusalimului. Pomenit în scrierile Sfintei Scripturi, el are trei culmi numite Scopus, Augusta Victoria și locul Înălțării, pe cel din urmă fiind construite mai multe așezăminte, biserici și mănăstiri care vorbesc despre ceea ce s-a întâmplat acolo când Domnul, binecuvântându-și ucenicii, S-a înălțat la Cer.

Multe biserici edificate în zona respectivă amintesc despre ceea ce a făcut și a învățat Iisus, despre faptul că a plâns acolo, privind Ierusalimul, Vechea Cetate: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci și ucizi cu pietre pe cei care vin la tine. De câte ori am vrut să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit. Iată! Casa ta se lasă pustie” (Mt. 23, 37).

M-am bucurat mult poposind pentru câteva clipe în locul Nașterii Domnului, acolo unde se înalță cea mai veche bazilică, care face legătura cu istoria de aur a creștinismului, dinaintea venirii perșilor, a încercărilor și prigoanelor.

Ruinele primei bazilici construite în secolul al IV-lea de către Sfânta Elena se află sub temelia bisericii actuale, care a fost mai târziu înnoită de către împărați binevoitori, nelipsiţi din istoria Țării Sfinte. Această preafrumoasă biserică, care păstrează istoria Sfintei Elena, dar și a piosului împărat Justinian din veacul al VI-lea, se află în proces de înnoire, lucrările aflându-se în stadiu final. Cu această ocazie s-au descoperit splendide mozaicuri și vechi frumuseți, care au fost în decursul timpului acoperite de uitare sau de materiale de construcție.

Biserica este de o rară frumu­sețe și de o valoare inestimabilă nu doar pentru faptul că păstrează mozaicuri care au o vechi­me de mai bine de 1.500 de ani sau pentru că lemnul din cedru de la acoperiș are și el o vechime considerabilă, mult mai veche decât a Catedralei Notre-Dame, ori pentru că preafrumoasele coloane din vremea lui Justinian și alte lucruri sunt dintre cele mai frumoase care s-au dăruit Domnului în ținutul Țării Sfinte, ci mai ales pentru că acolo a venit în lume Lumina lumii, care ne îndeamnă stăruitor pe toți să umblăm în lumină.

Oamenii stau la rând cu ceasurile, mai ales în vremea acestor zile mântuitoare, cum stau de altfel în fiecare zi începând cu ora 5:00, când la Betleem încep rugăciunile și Sfânta Liturghie în micul altar din grota în care S-a născut Domnul vieții veșnice.

În vecinătatea bisericii sunt și alte locuri care vorbesc despre istoria noastră sfântă, despre popasul magilor, despre câmpul păstorilor, despre biseri­ca-peș­teră, acolo unde după tradiție au rămas păstorii noaptea când s-au auzit cântări negrăite: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace între oameni bunăvoire”. Tot aici, în preajmă, se află și alte locuri sfinte, cum ar fi mormântul Fericitului Ieronim, unul dintre marii asceți cărturari care au vorbit contemporanilor, dar și urmașilor despre Domnul, cu care s-au întâlnit în chip tainic, așa cum s-a întâlnit și Saul pe drumul Damascului.

Foarte aproape de Ierusalim este un loc care ne vorbește despre Înviere, despre bucuria pe care Ucenicii apropiați ai Mântuitorului aveau să o trăiască, ei care mai înainte fuseseră fricoși și s-au ascuns prin case de frica iudeilor, care nu au avut curajul să meargă la mormânt și parcă nu mai credeau cuvintelor Domnului.

Îndată după Înviere, Mântuitorul le-a spus femeilor miro­no­sițe că va merge mai înainte de ei în Galileea și că acolo Îl vor vedea.

Potrivit acestui cuvânt, Domnul s-a făcut văzut Ucenicilor și în Galileea pe malul Mării Tiberiada sau al Lacului Ghenizaret, dar s-a arătat mai întâi într-un loc pe care toți îl știau ca fiind denumit Mica Galilee.

Ce se întâmplă, de fapt? Galileenii veneau des la Ierusalim. Nu era vorba doar de Ucenicii Domnului. Era vorba despre întreaga lor seminție, care, fiind prezentă la marile sărbători și cu diferite prilejuri în Ierusalim, nu era primită în cetate, membrii acesteia fiind gălăgioși și, probabil, provocau adeseori tulburare. De aceea, ei au cumpărat o proprietate pe Muntele Măslinilor, care se păstrează până azi, și acolo poposeau o zi sau mai multe, mergând la Templu, ori împlinindu-și rosturile pentru care veneau în Cetatea Păcii. Acolo S-a arătat Domnul Ucenicilor în ziua Învierii Sale.

De timpuriu, Împărăteasa Elena și apoi alți mari binefăcători ai Bisericii au construit locaşuri preafrumoase, pe ale căror ruine se află azi o biserică ce adăpostește mormintele patriarhilor creștini, ei înșiși slujitori ai Domnului Înviat. S-au așezat acolo cu nețărmurită credință în Domnul Cel înviat din morți, care S-a făcut începătură tuturor celor adormiți.

Între mormintele aflate acolo este și acela al Patriarhului Diodor, trecut la Domnul în anul 2000, care a iubit mult Biserica Ortodoxă Română, evocând-o cu respect în cuvântările sale și a vizitat-o de mai multe ori. Alături de el se află și mormintele Patriarhilor Benedict și Timotei, ale altor ierarhi care s-au așezat în acest loc, unde Domnul înviat din morți S-a arătat ucenicilor Săi galileeni.

Orice călătorie la Ierusalim e greu de surprins în cuvinte. Rămân mai ales cele scrise pe lespedea inimii...