Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Pe urmele vindecărilor minunate, în casa milostivirii lui Dumnezeu

Pe urmele vindecărilor minunate, în casa milostivirii lui Dumnezeu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

Cel care se învrednicește să urmeze pașilor Domnului va descoperi locuri și taine minunate, cum se întâmplă în preajma Templului, unde Domnul S-a rugat Părintelui Său, ca întru toate să se facă voia Lui. În pofida trecerii timpului, locurile dimprejurul Templului vorbesc despre credința fiilor poporului ales, care veneau de foarte departe pentru a se închina Dumnezeului Cel adevărat.

Credința lucrătoare prin fapte și dorința de a împlini Legământul Domnului constituie până astăzi un model pentru toți cei care urmează Lui.

Nu departe de acest loc încărcat de sfințenie și istorie se află Vitezda, sau Betesda, care înseamnă, în limba aramaică, casa îndurării. Nu prea departe de Poarta Oilor, despre care vorbește Neemia, marele preot Elias s-a sculat împreună cu frații săi, preoții, și au zidit Poarta Oilor, au sfințit-o și i-au pus ușile (Neemia 3, 1). Se văd acolo blocuri masive de piatră, care amintesc de colțul cetății lui Irod (cel Mare), un zid deosebit de puternic despre care cei de astăzi se întreabă cum a putut fi realizat.

În acea zonă se află Scăldătoarea Oilor, iar în apropiere Biserica „Sfânta Ana”, despre care se știe că a fost construită pe locul unde au viețuit Sfinții și Drepții dum­nezeiești Părinți Ioachim și Ana, care erau, în vremea lor, printre cei mai importanți contributori la Templul din Ierusalim, arătând, prin mărinimia lor, dragostea față de Dumnezeu.

Printre numeroasele vestigii care au fost scoase la iveală în urma săpăturilor arheologice se află cunoscuta scăldătoare, în formă trapezoidală, de circa 120 m lungime, 60 m lățime și 20 m adâncime. Era înconjurată de porticuri, în care se aflau, ne spune Evanghelistul Ioan, mulțimi de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, care așteptau miș­carea apei. Un înger al Domnului se cobora, din când în când, în scăldătoare și tulbura apa, iar cel care intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos de orice boală ar fi fost cuprins.

Acolo, se afla, după cum ne spune Evanghelia, un om care aștepta, de 38 de ani, tulburarea apei și vindecarea neputințelor sale. De el S-a apropiat Mântuitorul Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al tru­purilor, care l-a întrebat: „Vrei să te faci sănătos?” Atunci, omul I-a mărturisit că nu are pe nimeni care să-l ajute când se tulbură apa.

Când nu ai pe nimeni, Dumnezeu Însuși vine să te ajute! Așa s-a întâmplat și în cazul celui care se afla în casa îndurării și cerea milostivirea lui Dumnezeu de vreme îndelungată.

Când împăratul Adrian a construit noul oraș Aelia Capitolina, se pare că a amenajat, în acest loc, băi păgâne și poate chiar un spațiu de rugăciune închinat unuia dintre zeii păgâni, după cum arată unele picturi sau fragmente de mozaic descoperite de arheologi.

În veacul al IV-lea, locul respectiv este amintit de către pelerinii care veneau să se închine pe urmele Domnului, perioadă în care s-a construit acolo o măreață biserică, lungă de peste 40 m, cu trei naosuri. O inspirată zidire, din punct de vedere arhitectural, înăl­țată pe urmele templelor păgâne, la începutul veacului al VII-lea, biserica a fost distrusă, cuceritorii încercând să acopere istoria creș­tină și să-i amăgească pe mulți, depărtându-i de învăță­tura Mântuitorului Hristos.

Scrierile acelor vremuri numesc această biserică a paraliticului, punând în prim plan minunea săvârșită de Mântuitorul Hristos pentru cel care a avut înde­lungă- răb­dare și smerită tăcere. Acest slăbănog (paralitic) reprezintă credința și nestrămutata nădejde a fiilor adevărați ai Bisericii.

Numită după minunea Mântuitorului, biserica era închinată Maicii Domnului, amintind de relatarea Evangheliei apocrife după Iacob, în care s-a consemnat că, în apro­piere, se afla casa Sfinților Părinți Ioachim și Ana. La aceasta se adaugă tradiția că Maica Domnului s-a născut tocmai în acel loc, alte variante vorbind despre naș­terea ei în Betleem sau chiar la Nazaret.

Frumoasa biserică și-a încheiat istoria odată cu venirea perșilor care, deși au dărâmat-o, n-au putut șterge în întregime urmele exis­tenței ei. Cruciații o vor rezidi pe același amplasament, actuala Biserică „Sfânta Ana” fiind una dintre cele mai frumoase construc­ții romane care au rămas în Țara Sfântă.

Saladin a transformat biserica în școală de învățare a Coranului, iar în veacul al XV-lea cu greu se obținea permisiunea să se celebreze Liturghia de două ori pe an, la sărbătorile închinate Maicii Domnului. În ultimii ani, în zona Vitezda, au continuat săpăturile arheologice care au demarat la începutul veacului al XX-lea, în diferite etape, scoțând la lumină multe elemente ale vechii biserici, dar și ale zidirii construite după venirea cruciaților.

Cetatea Ierusalimului mai are câteva locuri pline de binecuvântare pentru cei care au primit, de-a lungul vremii, semne de la Dumnezeu, cum este izvorul Ghihon, izvorul Fecioarei Maria, numit de arabi (Izvorul) mama scărilor (treptelor), unde se află 32 de trepte pe care se coboară până la apă. Acolo, apa țâșnea vreme de o jumătate de oră, apoi înceta timp de câteva ore, uneori chiar și o zi. Cândva era unica sursă de apă și putea alimenta în jur de 2.000 de persoane.

Regele David a remarcat acest izvor și a considerat că este locul ideal pentru capitala regatului, în special gândindu-se la aprovizionarea cu apă a orașului care s-a extins treptat. Ulterior, regele Solomon a săpat un canal, la poalele colinei, care iriga grădinile regale.

Când Ierusalimul se bucura de pace, izvorul era folosit, iar în vremurile de restriște, pentru a nu fi de folos dușmanilor, căpeteniile hotărau astuparea izvoarelor aflate în afara cetății.

Pe lângă acesta, cetatea mai avea un loc numit Siloam, însemnând care trimite. Aici regele Ezechia a construit un bazin pentru a aduna apele Izvorului Ghihon, asigurând astfel cantitățile de apă necesare, mai ales în vreme de încercare, incendii și secetă prelungită.

Sfântul Evanghelist Ioan amin­tește de această sursă de apă atunci când descrie o altă vindecare a Mântuitorului, cea a orbului din naștere, despre care ucenicii întrebau dacă greșise el sau pă­rin­ții lui de s-a născut așa. Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, le spune Mântuitorul, ci s-a născut așa ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.

După ce le răspunde Apostolilor, Mântuitorul îl trimite pe orb să se spele în bazinul Siloamului, după care acesta se întoarce văzând.

Era obiceiul ca la Sărbătoarea Corturilor, când poporul și preoții veneau în număr mare în procesiune, să se scoată, cu un ulcior de aur, apă din izvor, care era apoi vărsată deasupra Altarului. Aceasta amintea de apa miraculoasă, izvorâtă din stâncă, în pustie, la porunca lui Moise.

Cu prilejul acestui eveniment, Mântuitorul le spune Apostolilor: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui” (Ioan 7, 37-38).

Importantele lucrări care s-au făcut în vremea lui Irod, în întreaga cetate a Ierusalimului, nu s-au păstrat, întrucât romanii au distrus cetatea lui David și au incendiat orașul întreg până la Siloe (Siloam), după cum ne spune Iosif Flavius. În veacul al IV-lea, cei care au văzut locul spuneau că avea patru porticuri, deasupra cărora împărăteasa Eudoxia a zidit o bazilică impunătoare. Două secole mai târziu, un pelerin spunea că, până la Siloam, se coboară numeroase trepte (32) și că deasupra bazinului se găsește o mare bazilică de sub care izvorăște apa minunată. Între timp se uitase că Ghihonul era cel care alimenta bazinul, iar unii considerau Siloamul drept izvor.

Numeroși bolnavi, printre care și leproși, veneau și se cufundau în apa bazinului, până când acesta a fost distrus de perși, în anul 614.

În acest loc se păstrează amintirea martiriului profetului Isaia, care L-a slujit cu multă credință pe Dumnezeu, însă, căzând în diz­grația nepotului său, regele Manase, și-a găsit sfârșitul într-un mod odios, prin tăiere cu fierăstrăul.

Nu prea departe de acest loc se păstrează izvorul Roghel, numit fântâna lui Iacob (Bir Ayyub), unde marele patriarh ar fi poposit.

În grădinile regelui, lângă acest izvor, Adonia, fiul lui David, a încercat să se proclame rege: „Atunci Adonia, fiul Haghitei, s-a fălit şi a zis: «Eu am să fiu rege». Şi și-a gătit care de război, călăreți şi cincizeci de oameni care să-i alerge îna­inte” (III Regi 1, 5).