Poezie creştină

Mărturisirea fără îndoială

Un creştin cu simplitate
Râvnitor de mântuire
Se-ntorcea scârbit odată
De la Sfânta mănăstire.

Patruzeci de ani de-a rândul
El mergea la spovedire
La un iscusit Duhovnic,
Neavând nici o jignire.

Dar acum văzând la dânsul
Nişte lucruri de sminteală,
Se-ntorcea creştinul nostru
Plin de multă îndoială:

Spovedirea mea săraca
Este fără de valoare
Căci asemenea Duhovnic
N-are dar de deslegare!
Socoteam că are viaţă
Decât alţii mai „cu dar”,
Iar acum îl văd că este
Un beţiv şi un curvar!

Cam aşa zicea în sine
Omul desnădăjduit
Şi mai mult n-avea curajul
Pentru mers la spovedit.

Ajungând în toiul zilei
La un pârâiaş curat
A băut cu lăcomie
Fiind foarte însetat.

Apa limpede şi rece
L-a făcut iscoditor
Ca să vadă unde este
Al pârâului izvor.
Deci mergând pe malul apei
A ajuns într-o vâlcea
Unde se afla izvorul,
Dar acolo ce era?
Apa ceia minunată
Se vedea ieşind din mal,
De pe gura unui câine
Precum iese din canal.

În mirarea lui s-arată
Sfântul înger la izvor
Şi vorbeşte către dânsul
Cam în felul următor.

Omule nechibzuit,
Ce te uiţi aşa pierdut,
Poate ai vreo îndoială
Pentru apa ce-ai băut?

Ai simţit ceva devale
Te-ai îngreţoşat cumva?
„Nicidecum, răspunde omul,
Bună apă mai era!”

Dacă n-ai băut cu greaţă,
Vătămare nu-ţi va fi,
Căci izvorul nu se spurcă
Ori pe unde ar ieşi.
Deci să iei din asta pildă
Pentru spovedirea ta,
Ca să nu mai ai părere
Îndoindu-te cumva!

Darul Sfânt este din ceruri
Ca izvorul din pământ,
Preotul este organul
Duhului Celui Prea Sfânt.

După cum ieşind din gură
Apa n-a pierdut hotarul,
Nici păcatele la preot,
Nu au împuţinat darul.

Fii încredinţat creştine
Că mărturisirea ta
De Hristos a fost primită,
Nu te îndoi de ea!

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ - Hozevitul, „Pen­tru cei cu sufletul nevoiaş ca mine...”)