Polițiști martiri în temnițele comuniste

Elitele României din toate domeniile au fost distruse de comuniști la venirea lor la putere. Se cunosc metodele folosite: trimiterea în închisori, în lagăre de muncă, totala confiscare a averii, înjosirea familiei, scoaterea din posturi de conducere și darea afară din locurile de muncă, eliminarea din universități a copiilor celor întemnițați și alte asemenea umilințe.

Ce nu se știe aproape deloc din trecutul recent al poporului român este faptul că și polițiștii au suferit atunci. Practic, noua orânduire nu a schimbat doar numele din Poliție în Miliție, ci a dat afară 99 la sută din personal și a adus în loc oameni fără școală, fără scrupule și fără caracter.

În câțiva ani de la preluarea puterii, comuniștii au condamnat la închisoare miile de angajați din structurile Poliției, pe motiv că aparțineau vechii clase burghezo-moșierești și că serviseră unei alte puteri politice.

Dintre miile de polițiști care au suferit ani grei de pușcărie, în jur de 200 au murit acolo. Sunt lucruri necunoscute de marele public, pentru că arhivele fostei Securități s-au deschis târziu pentru cercetare, iar istoricii nu s-au aplecat în mod special asupra acestei bresle. Abia în 2012, comisarul de poliție Florin Șinca a descoperit în dosarele de la CNSAS adevărul acelei perioade referitor la martiriul Poliției Române. Din cartea sa, „Martirii Poliției Române”, voi reda pe scurt câteva repere biografice ale unor polițiști martirizați în perioada 1946-1964.

La 13 martie 1949, Securitatea l-a ucis pe comisarul de poliție Nicolae Macavei, care ajutase luptătorii anticomuniști din Munții Apuseni. Odată cu el, au omorât-o și pe fiica sa de 6 ani, după care le-au ars trupurile la Crematoriul din București.

Gheorghe Rânzescu, care a condus mai multe unități de elită din Poliție, a ispășit 11 ani de pușcărie și 4 ani de domiciliu forțat în comuna Rubla, din județul Brăila. A murit în 1969, sărac, bolnav, în urma bătăilor primite în temniță, fiind urmărit până în ultima clipă de ­Securitate.

Generalul Nicolae Diaconescu, director general al Poliției între anii 1941 şi 1944, a fost închis în 1948 la Jilava, dus apoi la Făgăraș, Sibiu, Galați, Codlea și Gherla și eliberat în 1960. Când a ieșit din temniță, a aflat că soția divorțase de el, fiind practic părăsit de familie. A sfârșit sărac și marginalizat.

Un alt ofițer al Poliției întemnițat de comuniști a fost Strati Stratilescu, eliberat în 1960.

În temnița de la Gherla a murit în 1960 comisarul de poliție Gheorghe Ananiu, la 72 de ani. Comisarul Anton Ananiu, fratele său, a murit și el tot în închisoare, dar la Văcărești.

Comisarul-șef Gheorghe Malamuceanu, arestat în 1949, a fost atât de crunt torturat, încât a murit în timpul anchetei, la 1 iulie 1949, în pușcăria de la Făgăraș.

Gheorghe Olărașu, membru al elitei polițienești interbelice, șef al Poliției, a fost arestat în 1948 și a murit în 1954 în ­închisoarea de la Făgăraș, la vârsta de 75 de ani.

Generalul Emanoil Leoveanu, director general al Poliției în 1941, a fost arestat în 1947, eliberat, apoi condamnat în 1951 la închisoare. A murit în celula temniței de la Făgăraș, la 72 de ani.
Vasile Parizianu, polițist din 1918, cu funcție în Prefectura Poliției Capitalei, a fost arestat în 28 iulie 1948, condamnat, dus la Făgăraș, unde a ispășit până în 1953, când a fost ridicat și omorât în timpul unui interogatoriu la Securitate.

Emil Iagolniță, director al Poliției de Siguranță, arestat în 1945, a fost deținut la Dumbrăveni, Aiud, Jilava, Făgăraș și Gherla. A murit înghețat și înfometat în temnița de la Gherla, în 1963, la 74 de ani.

Un alt director în Poliția de Siguranță a fost Constantin Cernat, care a fost arestat în 1948 și dus în mai multe temnițe, între care Pitești, Jilava și Gherla. A murit la 78 de ani în temnița de la Gherla.

Mii de polițiști au trecut cu demnitate și credință prin chinurile la care au fost supuși în perioada stalinistă. Nu trebuie să le trecem cu vederea martiriul, ci să înțelegem că ei au făcut parte din ceea ce a avut mai bun ­neamul nostru în acea perioadă.