Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Portret de conducător: Neagoe Basarab sau Machiavelli

Portret de conducător: Neagoe Basarab sau Machiavelli

Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Mihail Gheorghe - 14 Iul, 2012

Anul acesta s-au împlinit 500 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a Sfântului Voievod Neagoe Basarab (1512-1521), pe care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat în şedinţa de lucru din 8 iulie 2008, având ca dată de pomenire în Calendarul creştin-ortodox ziua de 26 septembrie.

Evocând personalitatea marelui domnitor al Evului Mediu românesc, în contextul european al epocii, suntem tentaţi să facem o paralelă între testamentul său politic - "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie" - şi cel mai cunoscut tratat politic al renaşterii italiene - "Principele", al cărui autor este Niccolo Machiavelli (1469-1527), contemporanul său.

În viziunea lui Neagoe Basarab - primul domnitor român care este nevoit să lupte mai mult pe tărâmul diplomaţiei decât pe câmpul de luptă -, cel care îi va urma la domnie trebuia să aibă multă credinţă în Dumnezeu şi înţelepciune, să fie smerit şi milostiv, să împlinească voia lui Dumnezeu în toate zilele vieţii sale, să nu aşeze dregători după făţărnicie sau după înrudire, să răsplătească pe cei săraci care sunt destoinici chiar şi în defavoarea fiilor de boieri, să nu stea la masă cu cei fără minte şi desfrânaţi, ci cu cei aleşi.

Din perspectiva lui Machiavelli, principele ideal, pentru a dobândi şi menţine puterea politică, trebuia să aibă următoarele trăsături: să fie dialectic, să aibă atât firea leului (crud), cât şi a vulpii (viclean), să fie violent şi fără scrupule, să fie mai mult temut decât iubit de către supuşi, dar să nu fie urât şi dispreţuit, să fie duplicitar dacă împrejurările o cer, să facă orice pentru a-şi menţine pricipatul şi orice este spre binele majorităţii, chiar dacă contravine eticii.

Concluzionând, putem spune că tratatul lui Machiavelli, redactat în spiritul renaşterii, susţine că în politică nu guvernează morala şi, în consecinţă, recomandă un lider fără scrupule, în timp ce testamentul politic al lui Neagoe Basarab este pătruns de intensitatea vibraţiei creştine a domnitorului ortodox-isihast, propunând posterităţii tipologia unui conducător care răspunde nu doar de mântuirea sufletului său, ci şi de mântuirea unei ţări, a unui neam.