Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Postul Mare în Biserica Romano-Catolică

Postul Mare în Biserica Romano-Catolică

Un articol de: Cornel Cadar - 07 Feb, 2008

Odată cu Miercurea Cenuşii a început, în Biserica Romano-Catolică, timpul Postului Mare, care conduce, săptămână de săptămână, spre momentul suprem al iubirii divine, spre jertfa de pe cruce şi spre măreaţa înviere a Mântuitorului. Anul acesta, Paştele în Biserica Romano-Catolică va fi la 23 martie.

Un timp de patruzeci de zile în care credincioşii sunt chemaţi să se pregătească pentru sărbătoarea Învierii Domnului prin rugăciune, meditaţie, pomană şi pocăinţă. Patruzeci de zile pentru a ajunge cu mintea şi cu inima pregătite la sărbătoarea Paştelui. De aceea, în biserici răsună chemarea la întoarcere la Dumnezeu, la convertire, credincioşii fiind îndemnaţi să privească cu mai multă atenţie la misterul suferinţei, morţii, patimii şi învierii lui Cristos. În acest scop, există o celebrare numită Calea sfintei crucii, prin care se meditează drumul lui Cristos din momentul condamnării până la punerea în mormânt.

Prima zi a Postului Mare (anul acesta la 6 februarie) este numită şi Miercurea Cenuşii. Numele vine de la un rit special, prin care credincioşii primesc cenuşa care se binecuvântează după proclamarea Evangheliei şi predica din această zi. Cenuşa este obţinută din ramurile purtate în procesiune în Duminica Floriilor din anul precedent.

Ritul impunerii cenuşii este legat de durerea inimii şi de pocăinţă, care era exprimată la evreii din vechime prin acoperirea capului cu cenuşă şi prin îmbrăcarea unei haine speciale tradusă în limba română prin sac. Iudita, de exemplu, înainte de a mijloci eliberarea Betuliei, a intrat în odaia ei, s-a îmbrăcat cu un sac, şi-a presărat cenuşă pe cap, a căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat. De asemenea, Mântuitorul, atunci când deplânge împietrirea inimii locuitorilor din Corozain şi Betsaida, le spune că dacă s-ar fi făcut în Tir şi în Sidon minunile care s-au făcut în ele, Tirul şi Sidonul ar fi făcut pocăinţă „în sac şi cenuşă“ (Matei 11, 21).

Numeroşi părinţi şi scriitori ai Bisericii (Tertulian, sfântul Ciprian, sfântul Ambrozie, sfântul Ieronim) vorbesc despre pocăinţă în sac şi cenuşă. Tertulian, de exemplu, spune că gestul impunerii cenuşii este relevant, pentru că „fiecare creştin s-a născut pentru a trăi în pocăinţă, fiindcă ştie ce mare nenorocire este păcatul“.

Credincioşii, primind cenuşa şi îndemnul: „Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie“ (Mc 1, 15) sau „Aminteşte-ţi, omule, că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce“, au început timpul destinat purificării sufletului. Şi-au exprimat astfel dorinţa de a-şi mărturisi starea de păcat în faţa lui Dumnezeu, precum şi disponibilitatea de a se converti.

Mesajul papei Benedict al XVI-lea pentru Postul Mare 2008 porneşte de la un text din Scrisoarea a doua către Corinteni (8, 9): „Cristos, din iubire pentru voi, s-a făcut sărac“. Mesajul este o reflecţie despre practicarea pomenii.

Ţinând cont că timpul de pregătire pentru Paşti este dedicat în mod tradiţional în multe ţări campaniilor speciale de adunări de fonduri, cei care au prezentat mesajul au atras atenţia asupra costurilor interne: uneori, procentul pe care îl reţin agenţiile care adună fonduri pentru a menţine propria instituţie se apropie de 50% din intrări.

De ce să dăm de pomană? Mesajul pentru Postul Mare subliniază că motivaţia binefăcătorului, sentimentele şi scopurile sale sunt importante. Acestea califică gestul într-unul plăcut lui Dumnezeu sau din contra.

Într-o epocă în care este cinstit binefăcătorul, este oportun a atrage atenţia asupra intenţiei gestului său: a nu avea în vedere glorificarea de sine, ci, aşa cum cere Domnul, glorificarea Tatălui care este în ceruri: iubirea lui Dumnezeu se află la rădăcina oricărei acţiuni bune.

Valoarea gestului nu depinde de mărimea darului, ci de gândurile şi de intenţiile care l-au determinat să dăruiască.

Aşa cum se întâmplă des în învăţătura lui Isus, inima omului joacă rolul decisiv. Actul vizibil spune puţin. Inima poate să facă din bănuţul pe care-l dăm ca pomană o mare valoare.

Când vom vedea sau vom auzi de oameni care se laudă cu faptele lor bune, cu cât au ajutat sau au împărţit în stânga şi dreapta sau când noi înşine vom fi tentaţi să facem aşa, să ne amintim ceea ce era notat în pasajul din Evanghelia care a fost proclamată în Miercurea Cenuşii. Isus îi avertiza pe toţi aceia care făceau fapte bune pentru a fi lăudaţi de oameni: „V-aţi luat deja răsplata“. Şi precizează: „Când dai de pomană să nu ştie stânga ce face dreapta. Şi Tatăl tău care vede în secret te va răsplăti“.