Povestea unui preot de neuitat

Frumuseţea unei vieți trăite în lumina cuvintelor Mântuitorului Hristos are semnificaţii profunde. Sunt file din viața unor vrednici slujitori care nu au sfârşit, altele se confruntă cu valurile furtunilor, altele sunt de neuitat.

Părintele Petru Ciobanu, slujitor vreme de 72 de ani în biserica din localitatea Slatina, aflată la poalele Stânişoarei, în dulcele ţinut sadovenian al Fălticenilor, și-a scris ultima filă…

A trecut la cele veșnice joi, 6 septembrie 2018, la vârsta de aproape 95 de ani. Numele său rămâne incrustat pe pomelnicul ctitoricesc al acestor locuri pentru că el s-a identificat cu oamenii de aici. I-a înţeles, le-a fost confesor şi părinte, i-a iubit cu iubire sfântă şi nu i-a părăsit niciodată. Datorită râvnei și statorniciei sale, satele Herla şi Slatina, o vreme reunite în aceeaşi parohie, poartă amprenta strălucită a unei lucrări sacerdotale îndelungate.

Renunţarea la ranguri pentru slujirea unei comunităţi la capăt de ţară tâlcuieşte iubirea pentru fiii Bisericii peste care a fost aşezat păstor de suflet. A fost răsplătit pentru aceasta cu respectul credincioşilor parohiei. „Părintele nostru“ aşa spune, aşa ne învaţă, aşa face. Cuvintele şi faptele lui au fost totdeauna îndreptar pentru cei care i-au fost aproape.

Foarte rar sunt astfel de exemple şi de aceea se cuvine a fi apreciate. Un preot ajuns la o vârstă patriarhală, cu un deosebit itinerar în viaţa-i zbuciumată şi îndelungată, merită respectul, recunoştinţa și smerita noastră aducere aminte.

El este unul dintre sfinţii preoţi de la ţară, locul unde s-a născut veşnicia, pe care a căutat-o și spre care a fost chemat.

Preotul Petru Ciobanu s-a născut la 26 decembrie 1923 în localitatea Dobrovăţ, judeţul Vaslui, din părinţii Vasile Ciobanu, plutonier-major, adjunct al Legiunii de Jandarmi Roman, judeţul Neamţ, şi Maria, născută Moga.

Între anii 1930 şi 1934 a urmat şcoala primară în comuna Dobrovăţ, iar între anii 1935 şi 1942, a urmat cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe“ din Roman. În luna septembrie a anului 1942 s-a înscris la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. În anul 1943, oraşul Cernăuţi a fost ocupat de Armata Uniunii Sovietice, părintele fiind încadrat atunci în postul de pedagog al Orfelinatului „Sfântul Nicolae“. Cei opt angajaţi ai orfelinatului şi 86 de copii cazaţi acolo au fost evacuaţi la Târnăveni, în judeţul Mureş. Facultatea de Teologie din Cernăuţi a fost transferată (evacuată) în oraşul Râmnicu-Vâlcea. După două săptămâni, tânărul Petru Ciobanu a fost încorporat la Şcoala de Ofiţeri din Ploieşti, evacuată şi ea după plecarea nemţilor. În septembrie 1943 a susţinut examenele pentru anul întâi, în particular, la Facultatea de Teologie, aflată vremelnic la Râmnicu-Vâlcea. După absolvirea Şcolii de Ofiţeri, cu gradul de sublocotenent, a fost înrolat în Regimentul 10 Dorobanţi Focşani, luând parte de data aceasta la luptele cu armata rusă împotriva nemţilor (hitleriştilor), pe valea Slănicului, în zona Bucureştilor, dar şi în Ardeal, trecând prin grele încercări. Românii luptând atunci împreună (ca aliaţi) cu trupele ruseşti, Stalin a fost informat că în armata noastră funcţionau preoţi militari şi a dat ordin ca aceştia, împreună cu teologii şi seminariştii, să fie eliminaţi din sistemul militar.

Această dispoziţie i-a salvat totuşi viaţa, pentru că toţi cei 16 colegi ofiţeri au murit în Cehoslovacia, alături de o mie de persoane jertfite în ţinuturile Cehiei.

În iunie 1946 a absolvit Facultatea de Teologie din Suceava, susţinând la examenul de licenţă lucrarea cu subiectul Dragostea creştină, elaborată sub îndrumarea preotului profesor Orest Bucevschi.

În ziua de 21 iulie 1946 s-a căsătorit cu Angela Popescu, originară din comuna Todireşti, judeţul Vaslui, fiica directorului şcolii primare de acolo, Gheorghe, şi a învăţătoarei, Ecaterina. Împreună au cunoscut aproape 70 de ani bucuriile şi lacrimile slujirii cu timp şi fără timp ale credincioşilor din satul lor drag.

În ziua de 26 octombrie 1946 a fost hirotonit diacon, iar la 28 octombrie preot de către vlădica Valerie Moglan Botoşăneanul, Episcop-vicar al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, pe seama Parohiei Slatina, numită atunci Drăceni, din Protoieria Fălticeni, judeţul Suceava.

În anul 1954, Parohia Herla s-a unit cu Parohia Drăceni, sub denumirea Herla-Drăceni. În anii următori (1956-1958), sub atenta lui îndrumare, s-au efectuat reparaţii capitale la biserica din Herla.

Între anii 1966 şi 1971, biserica monument istoric din Slatina a fost restaurată în întregime. S-a pictat interiorul în tehnica fresco, de către arhimandritul Sofian Boghiu, de la Mănăstirea Antim din Bucureşti, împreună cu ucenicii Gavril Moroşanu, Mihai Moroşanu şi Bedran din Liban. Biserica a fost resfinţită de către vlădica Antonie Ploieşteanul Plămădeală, atunci Episcop-vicar patriarhal, împreună cu Episco­pul-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Irineu Crăciunaş Suceveanul, în ziua de 26 septembrie 1971.

În anul 1977, după o îndelun­gată şi îndrăzneaţă dispută cu autorităţile comuniste ale jude­ţu­lui Suceava, fără să aibă la dosar vreo aprobare, a început lucrările de zidire a noii biserici în satul Herla, care s-au încheiat în anul 1988, când în luna septembrie a fost săvârşită slujba târnosirii de către fericitul întru pomenire Teoctist, Patriarhul României, împreună cu Episcopul Eftimie al Romanului şi Huşilor, mai târziu Arhiepiscop, înconjurat de un impresionant sobor de stareţi, preoţi şi diaconi.

În anul 1978 fusese nomina­lizat protopop al Protopopiatului Fălticeni, demnitate pe care a refuzat-o, dorind să se ocupe de lucrarea zidirii bisericii din Herla. A fost, de asemenea, solicitat de câteva ori de către Episcopul şi apoi Mitropolitul Antonie Plămădeală pentru a fi încadrat în posturi administrative la centrele eparhiale din Bucureşti, Buzău şi Sibiu.

În anul 1980 a fost ales, de către electoratul Protoieriei Fălticeni, membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Iaşilor, pentru două mandate (1980-1988). Cu prilejul şedinţelor de la Centrul eparhial din Iaşi, Mitropolitul Teoctist îl invita adeseori să ia cuvântul şi să amintească aspecte legate de construirea bisericii sale şi de viaţa preoţilor din ţinutul Fălticenilor.

A cultivat legături de prietenie cu diferite personalităţi eclesiale şi laice. Patriarhul Teoctist i-a fost oaspete de multe ori în vremea arhipăstoririi de la Iaşi şi Bucureşti, mai ales atunci când venea în vizită la Mănăstirea Slatina, plimbându-se împreună iarna cu sania prin pădurile din preajma mănăstirii, sau vara în întreaga zonă.

Începând cu anul 1950 s-a împrietenit cu ierodiaconul Antonie Plămădeală, viitorul episcop şi mitropolit, amiciţie sinceră şi îndelungată, care a durat o perioadă mai lungă de o jumătate de veac. Dar privind la această întâlnire minunată trebuie să afirmăm cu bucurie că unele prietenii nu au sfârşit.

Prietenul credincios este mai presus decât rudenia de sânge. Prietenul adevărat este greu de dobândit şi uşor de pierdut. E mai preţios decât aurul şi argintul şi e mai valoros decât darurile oferite de cuceririle tehnicilor moderne.

(Va urma)