Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Printre boierii de altădată ai Moldovei

Printre boierii de altădată ai Moldovei

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Florin Bălănescu - 28 Mai, 2021

Cu zece ani în urmă, intram în Călineştii Botoşanilor cu sentimentul de atâtea ori încercat al intrării în istorie. Ştiam că aici voi afla curtea şi conacul Miclescu, vechi de peste trei veacuri, dar nu-mi închipuiam că voi avea privilegiul de a trăi patru ore din viaţa pierdută a boierilor de altădată. M-a întâmpinat amfitrioana casei, Miona Miclescu; deşi o întâlneam pentru prima oară, fiinţa ei s-a dovedit caldă, plăcută şi amabilă până la deferenţă. Şi ea, şi soţul său, Radu Miclescu, erau oameni peste care se desluşea de la primul contact că vechea edu­caţie şi instrucţia sănătoasă apu­caseră să treacă din plin. Dar, ceea ce nu am putut realiza de la ­început, erau şi suflete însângerate de tăvălugul comunist care le-a fracturat vieţile, furân­du-le nu doar căminul, părinţii, copilăria şi tinereţea, ci şi fireasca speranţă într-un viitor decent. În amiaza aceea de vară, m-au făcut părtaş la marile şi profundele lor tristeţi, la nedreptăţile strigătoare la cer care le-au deturnat existenţele, la bătăliile pe care le duseseră şi continuau să le poarte cu un sistem care le-a refuzat dreptul la identitate, dar şi la nădejdile, atâtea câte mai rămăseseră, în omenie şi în ziua de mâine. M-au însoţit apoi prin încăperile rânduite ca odinioară ale conacului, prin curtea cu alei pietruite, straturi de flori şi arbori seculari, la mormintele înaintaşilor de lângă biserica familiei, construită în anul 1813 de vornicul Constantin Miclescu şi, peste tot, prin amintirile care nu se şterg niciodată. După ce reînviase din ruină un conac care-şi aştepta, resemnat, sfârşitul, Radu Miclescu continua să aibă, şi la 76 de ani, proiecte. Un boier adevărat e un ziditor de ţară, aşa cum înaintaşii săi au fost întemeietori de patrie şi, uneori, chiar salvatori de neam. Când ne-am despărţit, i-am urmărit îndelung cu privirea; îmi luam rămas-bun de la măr­turiile vii ale unui trecut pe care, conştient sau nu, ţara continuă să se sprijine.

Radu Alexandru Miclescu, ultimul descendent al vechiului neam de boieri moldoveni Miclescu, atestat documentar încă din anul 1436, s-a născut la 25 iunie 1935 în co­nacul familiei din satul Călineşti, plasa Bucecea, judeţul Botoşani, ca unic fiu al ofiţerului de aviaţie Gheorghe Miclescu şi al Magdei Miclescu, fostă Ţaicu. Printre îna­intaşii săi, s-au numărat înalţi dregători, mitropoliţi, oameni politici de seamă, jurişti, ofiţeri şi mari proprietari.

În noaptea de 3 martie 1949, în absenţa părinţilor săi, a fost nevoit să fugă călare din conac pentru a nu fi prins de comunişti, ajungând în Capitală. La 8 mai 1952, noaptea, licean fiind, a fost arestat la Bucureşti, anchetat circa trei luni şi închis aproape patru ani sub pretextul intenţiei de a organiza un grup subversiv; a fost deţinut în penitenciarele Rahova, Jilava, Ghencea, Văcăreşti şi Târgu Ocna, precum şi pe şantierul de muncă forţată de la Bicaz. După eliberare, a terminat liceul şi a luat bacalaureatul, dar i s-a interzis să facă studii superioare. În urma refuzului de a colabora cu Securitatea, pentru a-şi câştiga existenţa a prestat munci necalificate la diverse cooperative, precum curăţător de cazane, apoi bibliotecar sau angajat al unor edituri.

La 8 ianuarie 1958, s-a căsătorit cu Maria Ioana (Miona) Miclescu, născută la 20 martie 1937 în Cernăuţi, singura fiică a lui Neagoe Flondor (fiul lui Iancu Flondor, protagonistul unirii Bucovinei cu România, ea fiind ultima descendentă a acestuia) şi a Elenei Grigorcea.

În anul 1973, Radu Miclescu a reuşit să emigreze în Germania graţie unor repetate intervenţii externe la cel mai înalt nivel; s-a stabilit la Frankfurt împreună cu soţia sa, plecată în anul 1969 după ce izbutise să-şi termine studiile filologice în ţară, anterior fiind exmatriculată din cauza originii sociale. Rămas şomer după câteva slujbe efemere la diverse firme comerciale, a început să cumpere şi să restaureze mobilă veche şi degradată pe care ulterior a vân­dut-o, reuşind astfel să deschidă un salon de antichităţi ce avea să devină cel mai important din oraş, iar el, unul dintre cei mai mari experţi în domeniu din Europa.

Revenit în ţară la 28 ianuarie 1990, a început războiul judiciar de retrocedare a proprietăţilor confiscate de comunişti; abia în anul 1996 a recuperat casa de la curte şi terenurile agricole, iar pădurile, câţiva ani mai târziu. A regăsit vechiul conac, construit în anul 1711, într-o avansată stare de degradare după ce fusese devastat de armata sovietică în anul 1944, apoi transformat de regimul comunist în sediu al I.A.S. în anul 1949 şi ulterior în închisoare. Opera de restaurare a acestuia s-a desfăşurat între anii 2002 şi 2004, iar inaugurarea a avut loc la 25 iunie 2005, când Radu Miclescu a ţinut un discurs în care a rostit o tristă profeţie: „Sărbătorim readucerea parţială la viaţă a bătrânei noastre case, dar această serbare are şi semnificaţia unui adio pe care boierimea şi-l ia de la România”.

Radu Alexandru Miclescu a murit la 25 septembrie 2019 la Călineşti, fiind înmormântat în cimitirul familiei din curtea conacului, alături de soţia sa, decedată la 17 mai 2021 la Călineşti. Neavând urmaşi, după 11 generaţii care s-au întins de-a lungul a aproape şase veacuri, această glorioasă ramură a neamului Micleştilor s-a stins.