Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
23 Dec, 2024
Profunzimea oamenilor distraţi
Avem o părere nejustificat de proastă despre oamenii neglijenţi. Când nu-i privim ca pe nişte împrăştiaţi incapabili de a duce ceva la capăt, îi considerăm în cel mai bun caz nişte firi comode care ne indispun prin dezordinea pe care o lasă în jur. Distraţi, având mereu aerul că plutesc printre realităţi şi semeni, neglijenţii au proasta reputaţia de a fi frivoli. În realitate, rar găseşti oameni mai adânci, mai consecvenţi şi mai bine aşezaţi în lume ca firile neglijente. Ceea ce înseamnă că există o profunzime a neglijenţei pe care o confundăm cel mai adesea cu superficialitatea, ba chiar cu comoditatea snoabă şi cabotină. De fapt, profunzimea unui om neglijent vine din intuiţia nespus de fină cu care a fost dăruit din naştere, un fel de simţ al esenţelor care îi îngăduie să nu se oprească niciodată la aparenţe. Dotat cu flerul de a putea discerne imediat însemnătatea de insignifianţă, neglijentul este un fantast a cărui atenţie este mereu absorbită de orizontul interior al obsesiilor sale. Rădăcinile lui interioare sunt atât de adânci, încât nu mai are nevoie de ancore care să-l lege de realitate. Şi dacă duce lipsă de simţul detaliilor e pentru că posedă în exces simţul nuanţelor. E ca pisica ce nu vede geamul din cauza prăzii pe care o întrezăreşte dincolo de luciul lui.
Privit din afară, neglijentul pare un om lipsit de aderenţă la realitate, când, de fapt, el este o natură compulsivă a cărei imaginaţie s-a concentrat asupra câtorva, puţine, dar foarte importante, probleme de viaţă. E precum un somnambul ale cărui vedenii sunt singurele prezenţe demne de interesul lui. Tocmai de aceea, din rândul neglijenţilor se aleg marii visători, gânditorii şi vizionarii religioşi. Mistuiţi de o lume a himerelor esenţiale, ei nu mai au puterea de a privi cu atenţie lumea concretă a semenilor. Trec prin ea cu uşurinţă şi lejeritate. Sunt ca nişte mistici într-o lume înţesată de pragmatici. La prima vedere, par inadaptaţi. În realitate, ei nu se acomodează regulilor vieţii fiindcă s-au adaptat interior la ritmul înalt al idealurilor: o iubire, o capodoperă sau o problemă teoretică le absoarbe atenţia mult mai puternic decât cea mai presantă urgenţă cotidiană. Mai mult, ei par neajutoraţi şi caraghioşi, când de fapt sunt precum focile sau pinguinii când sunt scoşi din mediul lor de elecţie, apa mării. Se mişcă greoi şi nostim din neputinţa de a-şi coordona mişcările după tiparul competiţiei sociale. Dar, în mediul de elecţie al fantasmelor interioare, ei sunt de o elevaţie vecină cu inspiraţia divină. Aerul neglijent împrumută un farmec nespus adolescentelor şi femeilor până în 30 de ani. Mai târziu, neglijenţa nu mai prieşte femeilor, făcându-le de-a dreptul nesuferite. La bărbaţi e invers: neglijenţa e cu atât mai atrăgătoare cu cât survine la vârsta încărunţirii. Moşmonditul genial cu capul în nori nu e legendă, cum nici tânăra fragilă, lovindu-se de toate colţurile şi împrăştiind conţinutul poşetei nu sunt născociri epice. Asemenea neglijenţi fac sarea şi piperul speciei.
.jpg)
