Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Progresul tehnologic şi lipsa timpului liber în societatea contemporană

Progresul tehnologic şi lipsa timpului liber în societatea contemporană

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Conf. Dr. Jan Nicolae - 12 Noi, 2011

Orologiile publice apărute şi în Ţările Române în secolul al XVIII-lea chiar în legătură sau în preajma unor biserici cadenţează un alt gen de timp decât cel liturgic, ancestral, marcat de sunetul clopotului sau al bătăii de toacă. Este timpul modern al negustorilor şi meşteşugarilor, al societăţii schimbului generalizat, al tranzacţiilor financiare. Timpul liturgic al duminicii şi sărbătorii religioase a devenit el însuşi sinonim cu timpul liber, destinat odihnei, răgazului de rugăciune, zăbavei dulci a lecturii, al comeseniei festive, al convivialităţii, dialogului, taifasului şi şuetei, din păcate din ce în ce mai mult depărtat de miezul său sacral. Proletarizarea progresivă a ţăranilor, începută în perioada interbelică şi desăvârşită în comunism, a distanţat şi mai mult timpul trăit de ritmul liturgic al calendarului Bisericii, mai ales prin introducerea unor sărbători muncitoreşti şi ideologice complet străine de tradiţie. Comunismul, forma paradoxală de modernitate de care au avut parte românii, a deturnat într-o mare măsură comunitatea românească de la rosturile şi obiceiurile ei ancestrale legate de sărbătoare şi timpul festiv. Odată cu căderea comunismului şi integrarea în structurile europene ne-am sincronizat treptat cu pretenţiile şi aspiraţiile occidentale în ceea ce priveşte standardul şi calitatea vieţii. Dacă în comunism electrificarea, televiziunea, industrializarea erau prezentate ca adevărate miracole revoluţionare, oamenii s-au obişnuit cu ele şi au devenit ceva banal. Un simţ ancestral şi conservator i-a făcut pe unii chiar să se îndoiască de rolul benefic al acestor inovaţii. Emil Cioran pomenea cu simpatie îndoiala unei bătrâne din Răşinari care zicea că l-au băgat pe dracuâ în biserică, când a văzut pentru prima oară lumină electrică în lăcaşul luminat până atunci doar cu lumânări de ceară şi candele. Progresul tehnologic a pătruns aproape pretutindeni, iar astăzi nu mai putem concepe o viaţă confortabilă fără facilităţile oferite de ustensilele, maşinile şi modalităţile de comunicare oferite în prezent. Justificarea acestui progres pretindea eliberarea omului de activităţile înrobitoare cotidiene pentru a-l destina progresului spiritual, emancipării culturale, luminilor raţiunii.

 

Practic, constatăm că lucrurile stau tocmai pe dos: omul contemporan este tot mai fragil fizic şi spiritual, tot mai înrobit de tehnologiile mediatice şi de puterea magică a tehnoştiinţei, într-o lume derealizată şi himerizată, spectralizată în Evul media. Profeţiile filozofilor postmodernităţii Nietzsche şi Heidegger, legate de lipsa unui reper absolut din care să derive valorile şi dispariţia omului sub presiunea artefactelor sale produse pe bandă rulantă, confirmă cuvintele sfinte: Oare când veni-va Domnul va găsi credinţă pe pământ? Secularismul radical şi ipocrit împreună cu consumismul definesc lumea noastră, a omului stresat şi nevrotic, aflat în căutarea unei definiţii, a unui statut spiritual.

 

 

Tehnologiile şi ustensilele lor sunt benefice atâta vreme cât nu sunt transformate în idoli. Comunicarea este bună atâta vreme cât este cuminecătoare şi comunională, adică transmite valori, iar nu spectre, pune oamenii reali în dialog responsabil şi împlinitor. Or, aceste lucruri se petrec doar atunci când oamenii care inventează şi care folosesc aceste tehnologii sunt liberi şi responsabili, au o formare spirituală. Problema cu care ne întâlnim în prezent este în ce măsură ne mai putem păstra libertatea lăuntrică şi demnitatea umană într-o lume invadată de stimulii şi evanghelia consumismului, de stresul cotidian al logoreii mediatice, de subculturile divertismentului perpetuu. Agresiunea contemporană reprezintă forma unui război nevăzut mult mai sofisticat decât în veacurile trecute la care sunt expuşi mai ales copiii, care au nevoie de o atenţie specială şi de protecţie mediatică.

 

 

Am avut ocazia, acum câţiva ani, să particip într-un burg medieval bavarez la o serie de evenimente culturale organizate cu ocazia unei nopţi deschise a bisericilor. Am observat atunci cu uimire cum tehnologiile cele mai sofisticate precum lumina de laser armonizată cu muzica de orgă a lui Bach erau utilizate într-un spectacol de mare ţinută pentru a recompune iconic ideea de catedrală care se zideşte din lumină sub ochii noştri. În lumea bună, tehnologia este pusă cu iscusinţă la treabă să mărturisească despre frumuseţea locuirii în lumina lui Dumnezeu, pornind de pildă de la vitralii şi muzica de orgă. La noi, tehnologia sofisticată a fost pusă în valoare pentru restaurarea frescelor medievale, a unor icoane de mare valoare din patrimoniul nostru bisericesc, iar dacă ne amintim bine, chiar pentru salvarea unor biserici prin translarea din vatra lor în alte locaţii, în vremea comunismului. În concluzie, Biserica nu are cum să fie, principial vorbind, împotriva tehnologiilor. Ea însă trebuie să cultive o cultură a discernământului în raport cu partea mai puţin benefică a unor astfel de tehnologii care falsifică şi înrobesc conştiinţele prin consum cotidian ritualizat şi strategii de seducţie subliminală.

 

 

Emoţia globală produsă de moartea lui Steve Jobs şi de publicarea biografiei sale cu deja bine-cunoscutele episoade legate de copilăria sa, de singurătatea şi vidul existenţial umplut cu consumul de droguri ne pune în gardă şi ne oferă răspunsuri despre modul în care trebuie să cultivăm valorile creştine şi libertatea interioară. Timpul cu adevărat liber este timpul răscumpărat, convertit în veşnicie, timpul rugăciunii, timpul comuniunii cu semenii noştri. Atunci când se întâlneau şi se confruntau cu neamuri războinice, mândre de tehnologia lor de război (carele şi căruţele lor), iudeii de odinioară se lăudau cu numele Domnului Dumnezeului lor, de unde le veneau toată demnitatea şi puterea lor. În partea lor benefică şi utilă, cei care au inventat tehnologiile au fost inspiraţi de Sus şi merită toată consideraţia umanităţii, cu atât mai mult cu cât o parte din aceste tehnologii, precum tiparul, sunt permeabile valorilor evanghelice. Aşadar, tehnologiile sunt benefice atâta vreme cât nu ne agresează şi nu ne falsifică viaţa.