Protosinghelul Ghervasie Hulubariu de la Agapia Veche - jumătate de veac de la plecarea în lumea celor drepți

Protosinghelul Ghervasie Hulubariu a fost unul dintre numeroșii monahi pe care i-a avut Mănăstirea Neamț, cum nu se găseau în nici un alt așezământ din țara noastră. Aceasta este mărturia arhimandritului Cleopa Ilie, care vorbea despre mii de călugări, nu doar în vremea marelui stareț Paisie Velicicovschi, ci și în vremea istoriei contemporane a acestei lavre, al cărei început s-a așezat după anul 1200.

Ghervasie Hulubariu s-a născut în ținuturile pe care le-a apărat odinioară marele Domn al Moldovei, Sfântul Ștefan, în comuna Războieni, în anul 1888, într-o vreme a încercărilor.

La o asemenea răscruce de drumuri ajungând, și-a îndreptat pașii către Mănăstirea Neamț și a intrat în obștea acestei chinovii când era încă adolescent, având puțin peste 15 ani. Atunci a întâlnit la Neamț un stareț faimos, arhiereul Narcis Crețulescu, apropiat ucenicilor săi, însemnat cronograf și istoriograf, de la care au rămas numeroase documente și mărturii ale trecerii timpului prin bătrâna mănăstire.

Arhiereul Narcis Crețulescu l-a călugărit și hirotonit ierodiacon pe Ghervasie Hulubariu. După plecarea starețului din mănăstire, el a viețuit o perioadă la Mănăstirea Secu, iar în anul 1928 a fost numit slujitor la Mănăstirea Agapia.

Era un om înțelept, dar, întâi de toate, un mare cântăreț. A avut și darul picturii. A realizat numeroase icoane, care se păstrează la Mănăstirea Agapia sau la Agapia Veche, dar a zugrăvit și câteva biserici în tehnicile frescă sau tempera. Cunoștea cuvintele Scripturii și ale Părinților Bisericii, având puterea de a rosti îndemnuri, apoftegme și învățături care au rămas prin ucenicii săi. Multe dintre ele s-au răspândit, întrucât părintele era căutat pentru spovedanie și sfat duhovnicesc de către părinții din Agapia, dar și de numeroşi preoți și călugări din alte mănăstiri, mulţi dintre ei preţuind aceste sfaturi, pe care le-au transmis mai departe şi următoarelor generaţii.

Astfel au ajuns cuvintele părintelui Ghervasie Hulubariu în atenția arhimandritului Ioanichie Bălan, care le-a așezat în pagină, făcându-l părtaș pe duhovnicul de la Agapia lanțului de părinți duhovnicești care au apărat Ortodoxia românească de-a lungul crugului vremii…

Părintele Veniamin, bătrân duhovnic din Agapia, îl sfătuia pe Ghervasie Hulubariu: Roagă-te neîncetat cu rugăciunea lui Iisus, pentru că Domnul te va izbăvi în chip minunat! Apoi îi spunea: Niciodată să nu te mândrești în cugetul tău! „Eu nu sunt ca alții, eu sunt feciorelnic…!“ Spunea că înaintea lui Dumnezeu este mai plăcut cel smerit decât cel virtuos, iar dacă cineva va fi biruit de slava deșartă, Dumnezeu va îngădui să cadă mai rău decât cel pe care l-a judecat.

Părintele Ghervasie Hulubariu mărturisea că, de câte ori a putut, a slujit Sfânta Liturghie cu mare dragoste. Nu s-a depărtat, nici s-a lenevit! Deși mărturisea că era cât vrednic, cât nevrednic.

Ghervasie Hulubariu spunea că duhovnicul său Veniamin a văzut pustnici sfinți care se rugau cu mâinile înălțate la cer într-o poiană și au cerut să zidească o biserică spre slava lui Dumnezeu, ca în acest loc să fie din nou sobor de călugări.

Cerea să fie lăudați și pomeniți mai ales cei dinainte, nu contemporanii. Urmașii au îndatorirea să-și pomenească cu recunoștință predecesorii. Îi îndemna pe toți să laude viețile sfinților, care au făcut cărare până la noi. Se ferea de mândrie și deznădejde şi mărturisea că boala pe care Dumnezeu o rânduiește unora este foarte bună, mai ales pentru călugări. Spunea într-o formă poetică deosebită că de la o vreme te deprinzi cu ea, cum se învață boul cu jugul și singur întinde gâtul și-l ia, boala ne scapă de multe păcate!

Punea mare accent pe slujirea aproapelui. În mod neașteptat, părintele vorbea despre iubirea de aproapele care trebuie să fie mai mare decât iubirea pentru pravilă. Când cineva îți bate în ușă, lasă pravila! Dă-i un sfat, o vorbă bună, ca el să plece mulțumit! Dragostea este mai mare decât pravila!

Despre protosinghelul Ghervasie Hulubariu știm că prețuia mult timpul. Picta și se ruga, fiind un om înțelept, care a avut puterea să treacă prin momentele grele ale vieții. Unul dintre acestea este amintit de scriitorul, criticul și istoricul literar Mircea Platon într-un articol publicat în revista Contemporanul (nr. 850/2023).

Mircea Platon amintește despre pământul moștenit de părintele Ghervasie de la tatăl său. Erau acele zile grele ale colectivizării, pe care monahul ni le înfățișează în paginile memoriilor sale: Pământul ce l-a lucrat tata atunci în voia lui, cu producția care în anii cei buni dădea supraprodus, iar în cazul timpului nefavorabil media atingea producția, că, după socoteala și chibzuința făcută, oricine putea întreține un personal cu masă de obște, cum intenționam până la 34-40 de persoane pe puțin, timp de șapte, opt luni, căci pământul din Păstrăveni, cum l-au întreținut locuitorii, cu îngrășăminte și lucru, era printre cele mai de seamă regiuni de producție.

Am rămas impresionat de gândul părintelui Ghervasie Hulubariu despre acest pământ moştenit de la tatăl său, pe care-l păstra și care era, de bună seamă, deosebit de prețios, nu doar pentru valoarea lui, ci pentru faptul că venea din vechime și lega generațiile. Se gândea simbolic la masa de obște, așa cum era obișnuit de la Neamț, Secu sau Agapia, unde mânca împreună cu alții. Doar pământul lui putea oferi agapa zilnică pentru 30-40 de persoane.

Ce bine ar fi dacă toți s-ar gândi și la aproapele, și la varianta facerii de bine!

Mărturisea că i s-a propus să treacă pământul la Colectiv, dar bătrânii satului i-au spus: Părinte Ghervasie, stai cu noi la luptă și la biruință, căci locușorul este al părinților sfinției tale și ai obligații ca să le faci ce le trebuie, mai ales acolo unde slujești. Cât de puțin de ți-ar rămâne, e munca sfinției tale și se bucură și părinții când le faci pomenire în tihnă, nu ca noi aici, vai de capul nostru! Ne facem curaj și păstrăm datinile, cu slujbele rânduite de povățuitorii noștri. Căci este un proverb bătrânesc: decât cu un ticălos la câștig, mai bine cu unul vrednic la pagubă. De-om păgubi noi toți, vei păgubi și sfinția ta, iar de om câștiga, vom câștiga cu toții.

Nu întâmplătoare a fost alegerea acestui text de scriitorul Mircea Platon, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de când luptătorul, înţeleptul şi rugătorul părinte Ghervasie Hulubariu s-a mutat din lumea aceasta către Împărăția cerurilor.

Mă bucur să aflu că a rămas de la el un jurnal pe care arhimandritul Dionisie Udișteanu, vechi prieten și cunoscut de-al său, l-a publicat. Toate mărturiile din acest jurnal aduc în fața noastră imaginea unui călugăr special nu doar pentru că era iubitor al Liturghiei, ci pentru că iubea mult și fapta bună, dorind să-și dăruiască avuțiile pentru binele aproapelui. Nu s-a gândit să zidească hambare mai mari, să strângă agoniseală doar pentru sine, într-o vreme când pământul era mult mai roditor, ci se gândea să împartă și altora, oferind mănăstirii lui și celor lipsiți din belșugul pământului dăruit de Dumnezeu.

Pe părintele Ghervasie Hulubariu l-au cercetat oameni înțelepți, nu doar arhimandritul Dionisie Udișteanu, cel care-l îndrăgea din tinerețe cu iubirea sfântă cu care suntem toți datori, ci şi părintele Cleopa llie, care poposea și el la Agapia adeseori. Acolo și-a petrecut ultimii ani ai vieții mama sa, devenită monahia Agafia (Ilie).

Tot la Agapia Veche veneau boierii de la Bucu­rești și Iași, care poposeau în cunoscuta mănăstire din vale, Agapia.

Ghervasie Hulubariu era și un cunoscător al profunzimilor teologiei. Mi-a mărturisit maica stareță, stavrofora Olimpiada Chiriac de la Agapia, că părintele Ghervasie a cerut cu puțin timp înainte de adormirea lui ca la slujba de înmormântare preoții să nu poarte veșminte negre, așa cum era obiceiul prin zonă, ci veșminte albe, luminoase, mărturisitoare și prevestitoare ale Învierii și bucuriei din Împărăția cerurilor.

Ghervasie Hulubariu, pictor, cântăreț iscusit, slujitor devotat, monah râvnitor și înțelept viețuitor în lume, ne oferă o pildă prețioasă și acum, la 50 de ani de când s-a dus către Împă­răția cerurilor!