Răspunsuri duhovniceşti: „Dacă intri în mănăstire, ferească Dumnezeu să nu mai stai!“

Îţi poate veni gândul să pleci la mănăstire ca să fugi de lupta pe care ţi-o dă lumea aici?

Păi, nici nu te primeşte mănăstirea. După ce ai biruit totul, vii la mănăstire. Dacă nu ai reuşit acolo, aici, la mănăstire, cum poţi să birui? Spune Mântuitorul: „Dacă Eu vă spun nişte lucruri omeneşti, şi nu le pricepeţi, cum o să pricepeţi dacă v-aş spune lucruri cereşti?

Eu sunt plecat de vreo cincizeci de ani, sunt extrem de mulţumit, mi-e frică să spun că sunt fericit, dar spun: ce-aş fi făcut eu în lume? Făcusem ceva arte, ca să-mi arăt talentele, dar toate aceste lucruri nu aveau nici un fel de sămânţa de viitor, decât satisfacţii momentane. Problema care se pune este ca în fiecare zi să putem cuceri veşnicia. Ăsta este idealul. Aveam gândul să ajung ceva în viaţa mea, profesor; dar acesta nu este un ideal, e un scop omenesc. Idealul este să slujeşti la ce e mai înalt posibil. Dacă tu nu ştii că slujeşti lui Dumnezeu, Care e veşnic, ai să te împotmoleşti. Trebuie să fii atent: „Stai, că asta nu ţine de veşnicie. Asta nu o fac“. Dacă vii la mănăstire, puţin lucru este? Bucuri pe Dumnezeu cu poziţia ta toată viaţă! N-avem noi motive să fim bucuroşi? Că zice Sfântul Ioan Carpatinul: „Să nu mai fericiţi pe nimeni, călugărilor, numai pe voi să vă fericiţi!“ Şi dacă intri în mănăstire, ferească Dumnezeu să nu mai stai! Cazi în anatema! Intrarea la mănăstire este intrarea în rai, şi ieşirea de la mănăstire este plecarea din rai. Când m-am dus la mănăstire era iarnă, iar la Cozia se făcea Vecernia în trapeză. Şi m-a pus pentru prima data, începător, să citesc catisma de la Vecernie. Şi am început să citesc. Am citit. Un părinte, Ghervasie: „Ascultă, frate Anghele! De unde ştii să citeşti?“, pentru că el nu ştia carte. „Eu aşa m-am născut, părinte. Nu ştiu de când!“ M-am umplut de un mare folos. Şi am stat de vorbă cu un domn, mult mai târziu, care dorea să facă nişte mănăstiri după placul lui, nu după tradiţia noastră creştină ortodoxă, pe care au înţeles-o foarte puţini. „Domnule, - şi i-am spus întâmplarea cu Ghervasie - uite cine a ţinut monahismul, un neştiutor de carte, care era un mare trăitor în inima lui şi trăia monahismul întreg prin el“. Şi acum îl pomenesc pe Ghervasie, ca un mare exemplu care mi s-a dat, deci ca un mare învăţat. Pe mine nu mă interesa să cunosc „tipic şi la inimă nimic“. Pe mine mă interesa să intru într-o permanentă legătură cu Dumnezeu.