De mic copil, poveștile îmi desenau lumea, iar frumuseţea lor părea să curgă din gura celor mai în vârstă ca un izvor fără sfârșit. Basmele, sărbătorile, legendele erau ca niște fire de aur pe care doar Dumnezeu știe de unde și cum le țeseau. Le ascultam fascinat și, cu trecerea anilor, am început să le notez într-un caiet simplu, al cărui cotor păstrează acum povara celor 60 de ani trecuți peste el. În filele lui s-au adunat amintiri, poezii și mărunțișuri aparent irelevante, dar care pentru mine poartă sufletul copilăriei.
Răspunsuri duhovniceşti: „Pilda vieţii călugărului vorbeşte mai puternic inimilor nepăsătoare ale mirenilor“
Cum pot contribui călugării la mântuirea, povăţuirea şi catehizarea mirenilor?
Întâi printr-o comportare cuviincioasă, nesminţitoare, iubitoare şi cu râvnă în toate, în biserică şi în afara ei; o râvnă fără alt interes decât mântuirea. Apoi, în contact direct cu mirenii, prin liniştea, bucuria mare şi aşezarea lor, că, prin harul lui Dumnezeu, au plecat cu totul la sfatul Evangheliei, la slujire şi sârguinţă neîncetată pentru Hristos.
Apoi, să le vorbească smerit despre iad şi despre rai cu toată convingerea şi să-i sfătuiască, fără să-i judece, că viaţa aceasta este prea scumpă pentru a o petrece numai în deşertăciuni, că ei pot trăi în lume ca nişte creştini, căci au destule îngăduinţe pentru neputinţele lor, dar să nu-şi înstrăineze sufletele de la Hristos. În foarte multe cazuri tot pilda vieţii călugărului vorbeşte mai puternic inimilor nepăsătoare sau chiar împietrite ale mirenilor. Sfântul Vasile spune: „Să nu ruşinăm pe cei ce-şi pun nădejdea în noi. Să nu-i smintim“.
În general, viaţa de mănăstire, cu slujbe mai trăite şi îmbogăţite, precum şi rânduială în toate sectoarele mănăstirii, făcute cu un sentiment şi o dorinţă îngerească, ca pentru Hristos, ar putea să-i folosească şi să-i determine să vrea să gândească mai mult la mântuire. (arhim. Arsenie Papacioc, Convorbiri duhovniceşti, vol. I)



.jpg)