Răspunsuri duhovniceşti: „Toţi cei care cercetează duhovnicul să vină la el ca la un mare prieten“

Ce metode spirituale folosiţi mai mult pentru formarea şi creşterea fiilor duhovniceşti?

N-aş vrea să displacem lui Dumnezeu, dar am voi să fim şi pe înţelegerea oamenilor. Am dorit mult ca toţi cei care cercetează duhovnicul să vină la el liberi, ca la un mare prieten, şi să poată vorbi cu el neapărat ca şi cum ar vorbi sieşi. Trebuie apreciat, şi să se ştie de la început, că nici un moment nu-i mai important, mai extraordinar pentru toată existenţa lui aici pe pământ şi în veşnicie, ca acest moment al spovedaniei.

Demonstrez, dacă e cazul. O mărturisire bună este să reuşeşti să nu rămână nici un păcat nespus, oricât de mic ar fi, fiind silit să spun încă o dată că nu este lucru mic în viaţă răul cel mai mic. Să-i arate duhovnicului multă iubire şi preţuire, că se spovedeşte curat, că spune cu inimă ruptă şi smerită toate păcatele, oricât de mari ar fi.

Dezlegarea dată de duhovnic se poate numi har al harurilor, cum spune un mare autor duhovnicesc, iar credinciosul să fie asigurat cu orice chip de păstrarea secretului Tainei. Şi dacă îl scapi şi scoţi un suflet din adânc de ape, nu-l mai mustră nimeni că de ce e ud!

Am văzut că se bucură, pe drept cuvânt, toţi când le dovedeşti că toate păcatele mărturisite, fie chiar grozave, nu se mai au în vedere nici la vămi, nici la marea Judecată de apoi, lucru întărit şi de spusele Sfântului Ioan Gură de Aur.

Trebuie convins cu blândeţe şi cu un ton intim că va fi neapărat silit să se oprească de la ele pe viitor; şi să fie înţeles, spun la mulţi, că e zadarnică spovedania dacă patima nu cedează în inima lor pe viitor. Am văzut că este cu efect, spunându-le: „Frate, sau soră, ştii cum eşti frăţia ta? La fel cu acela care a furat de nouă ori, dar spune să-i dezleg zece, că fură la noapte iar!“. Ce nebunie este a se lipi de ceea ce trece atât de repede! Se cade oare să îndurăm atâtea griji pentru a ne pregăti regrete atât de amare?

Trebuie să-i amintim, când este lângă tine, venit cu inima mai pregătită spre uşurare şi folosinţă, că vom muri în curând, adică vom merge la casa veşniciei noastre (Ecclesiast 12, 5).

Să le spunem credincioşilor ce vin la spovedanie, cu iubire şi deschis, că timpul, lumea şi toate lucrurile vremelnice vor dispărea ca o fantomă şi nu ne va mai rămâne altceva decât veşnicia: „Onorurile fug, aurul te părăseşte, trupul putrezeşte, singură veşnicia rămâne!“. Va fi bună sau va fi îngrozitoare? O, clipă înfricoşată! A mă înfăţişa la judecata lui Dumnezeu, singur în prezenţa Lui, a fi întrebat şi examinat din toată viaţa mea de un Judecător drept, Care nu va mai fi Dumnezeul milei, ci al dreptăţii, Care va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Aceasta trebuie să ştiu: când şi cum voi muri eu!

Dragostea, înţelegerea, blândeţea şi harul Duhului Sfânt să stăpânească atmosfera celui mai potrivit moment în doi, la scaunul de spovedanie; şi simţi că pleacă cu o inimă de miel, chiar dacă s-a considerat în viaţa lui un leu neînfricat!

Aşa am dorit şi aşa am căutat să procedez şi am avut multe bucurii şi nădejdi şi roadele le las în voia Dreptului Judecător. (arhim. Arsenie PAPACIOC, Convorbiri duhovniceşti, vol. 2)