Răspunsuri duhovniceşti: „Unde nu e blagoslovenia stareţului, nu e har“

Cum trebuie să facă monahul misiune dacă e trimis în lume? Acest lucru nu contrazice lepădarea lui de lume?

Depinde ce misiune i se dă când e trimis în lume. Pentru ce este trimis în lume? Să propovăduiască, să cerşească, sau altele. Nu prea sunt de calitate aceste trimiteri. Dar să se poarte cu orice chip cuviincios peste tot, cu smerenie, să nu smintească lumea. Nu prea recomandăm trimiterea în lume. Aceasta a fost una dintre marile slăbiciuni ale monahismului nostru: să cerşească în lume, să bată din poartă în poartă. S-au folosit cei care au fost plecaţi, dar nu este o poruncă folositoare lumii.

Se poate împlini sufleteşte monahul într-o mănăstire de oraş?

Nu se pune problema, pentru că nu ne intereseaza unde ne găsim. Ne interesează cum ne găsim, unde ne găsim: care este lucrarea inimii noastre, care e interiorizarea noastră! Nu contează unde. Pot să fiu pe o piatră, pot să fiu în pădure. Împărăţia cerurilor este în noi. Bineînţeles, vei primi plată pentru că respingi toate aceste lucruri exterioare şi nu le primeşti, pentru că ai fost în foc şi nu te-ai ars. Da. Mai mare eroism este să zici: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!“, când eşti înconjurat din toate părţile de ispite, decât dacă ai fi liber, scutit posibilităţilor de căderi în păcate. Alungi gândurile cu rugăciunea, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu cu puterea proprie. Să se ştie de la început, ca răspuns la toate întrebările: numai harul lui Dumnezeu te ajută! Să fii vrednic de harul acesta, în sensul că te smereşti, ca să prisosească harul în tine. Bineînţeles să nu te afli acolo din voia ta, cu voia ta. Când te arunci într-un loc unde nu ştii ce urmează, nu ştii ce-i acolo, şi „Ce-oi păţi, oi păţi!“, atunci se numeşte hazard, nu mai este eroism. Nu-l costă puţin orice neblagoslovenie, pe oricare neastâmpărat. Şi e discutată libertatea lui, pentru că unde nu e blagoslovenia stareţului, nu e har.

Care trebuie să fie poziţia monahului faţă de ceea ce îi aduce nou lumea în acest secol: tehnica, modernismul?

La toate monahul le dă toată atenţia posibilă, dar nu până acolo încât să-şi schimbe poziţia lui de monah, adică să depăşească ţinuta lui monahală. Bunăoară, pe mine, un frate al meu după trup, după ce am fost călugărit şi a văzut aspectul ceremonial de acolo, a venit la chilia mea - era la Mănăstirea Antim - şi m-a întrebat aşa (lucru de care m-am folosit foarte mult, şi este şi ca un răspuns la întrebarea frăţiei tale): „Părinte, am voie să vorbesc cu sfinţia ta?“ - el era mai mic decât mine ca ani şi nu era un învăţat, era un băiat creştin trăitor. Şi eu i-am răspuns: „Ai voie, dar să ţii cont că eu nu prea am voie!“

Pentru ce motive este permisă plecarea călugărilor din mănăstire?

Mai întâi, sub nici un motiv. Numai dacă în mănăstire este o lucrare anticălugărească: curvii certuri, bătăi, şi călugărul e expus să accepte aceste lucruri, atunci se poate duce în altă parte. Dar aşa ceva nu există. (Dialog cu părintele Arsenie PAPACIOC)